Din multitudinea de concursuri din 2012 am ales sa particip la Triada MTB datorita catorva  motive: concursurile sunt aproape de casa, unul dintre ele e chiar la Brasov (deci voi avea in avantaj terenul), un concurs constituit din 3 etape, idea de a-ti constitui singur un trofeu chiar daca nu ai terminat in primele locuri cursa. 

Am plecat pe la 9 din Brasov cu colegul de munca si “suferinta” pe trasele de mountainbike, Razvan. 

Drumul pana la Targoviste ne-a parut ca a durat o viata, fiecare dintre noi avand timp sa isi impartaseasca si depaseasca angoasele: oare cum se va comporta furca cea noua a lui Razvan, traseul este uscat prin padure sau vom pati ca anul trecut la Zalau cand ne-am luptat cu pamantul umed transformat intr-o pasta lipicioasa?, saua ma va ajuta pe parcurs sau ma voi intoarce cu fundul tabacit?, vom face oare fata dupa o iarna lunga in care nu am pus piciorul pe bicicleta ? 

Ne-am linistit dupa ce ne-am dat seama ca iarna asta am avut totusi activitate in alte sporturi: catarare la panou, trekking, schi pe partie, schi de tura, catarare la gheata, alergare si acestea ar trebui sa ne fi asigurat totusi o buna conditie fizica. 

Am ajuns tarziu la Targoviste, abia la ora 11:00 in conditiile in care la 12:00 era startul, asa ca am inceput sa ne miscam repede: preluare kit de concurs, echipare, ultimele mici retusuri ale bicicletelor, instalare si setare kilometraje. 

Asa cum ne asteptam, dupa start s-a inceput in forta, dar noi am inceput sa ne cautam ritmul care ne ajuta sa terminam concursul fara dificultati , iar rezultatul s-a vazut in curand: dupa primii 7 km de asfalt am intrat pe macadam in usoara urcare unde am inceput sa ii depasim unul cate unul pe cei din fata. 

Ce ne-a mirat de fiecare data la aceste concursuri a fost faptul ca o mare parte din participanti nu mai dadeau randament la urcari, probabil ca mersul nostru pe munte ani de-a randul ne asigura un avantaj. 

Si de aceasta data “iepurasii” ne-au fost de folos si ne-au ajutat in cursa, ii fixam ca tinta si urmaream un singur tel: sa ii ajungem si apoi sa ii depasim. 

Ultimele achizitii, cate un kilometraj, ne-au ajutat mult cunoscand de dinainte la ce km va fi urmatorul varf de panta, la ce km se afla punctele de alimentare, cat am parcurs din cursa si cat mai este de parcurs, avand astfel posibilitatea sa ne dozam efortul. Ne-au ajutat mult si ceasurile cu altimetru stiind in fiecare moment cat mai avem de urcat. 

Traseul se anuntase a fi mai tehnic, asteptarile noastre in urma acestei informatii au fost ca vom intalni coborari abrupte si urcari cu panta accentuata, dar nu a fost asa, terenul fiind in cea mai mare parte a lui accidentat, cu mici denivelari ce iti puneau bicicleta, muschii si atentia la incercare. 

Cea mai mare problema a concurentilor a fost caldura, startul fiind dat foarte tarziu a trebuit sa infruntam caldura caniculara in plin concurs, avand o parte din urcari in plin soare. 

In final si concluziile: 

1)      Pro 

-          Organizarea OK 

-          Traseul interesant si tehnic 

2)      Contra 

-          Startul tarziu 

-          Traseul mai bine marcat cu benzi colorate 

             Ziua cea mare …

             La 8,30 in Piata Unirii atmosfera e de plumb. 12C si burniteaza marunt. Prognoza meteo nu da motive de speranta.

            Si totusi: la 11,30 albastrul clar isi face loc si aduce primele raze timide de soare.

            Incepe o fereastra de o jumatate de zi , lasata de coana Iarna, pentru cei ce s-au incumetat sa prinda toanele Primaverii.

             Si nu au fost putini: 4×100.

             Unii cu capcane mestesugite in multe alte ,,lupte”, altii , cuminti, la poate prima lor incercare.

             Dar cei din urma sunt cei ce merita toate laudele. Tineri si foarte tineri pe langa ,,veterani” au rupt-o doar la deal in miezul zilei , pe la clopote 12 fix, pret de 9.000 de metri sau 13.000 de pasi.

             Un pic pe asfalt , din Piata Unirii (610 m alt.), printre scheienii curiosi dar incantati de multimea pestrita, apoi  pe forestierul de la Pietrele lui Solomon . Nelipsitul fum de la gratare dispare repede pe primele serpentine. Zapada si gheata de acum doua saptamani sunt doar o amintire.

            Macadam ,baltoace si noroaie.

             Alergam prin noroaie , pe alocuri pana la glezne, o pasta consistenta . Pe flancuri adesea , busteni  omorati cu lacomie …

            Un sir neintrerupt se chinuie , strange din dinti si cauta resurse de aer. Cu ochii atenti la noroaie, crengi si trasa cea mai scurta. Nu e bine sa cauti cu privirea finish-ul de la mijlocul cursei. Pentru ca nu vine asa dupa cum speri. I-am revazut la lucru, dintre cei apropiati noua , pe Catalin, Anick si Iancu.

            Salvamontul , catarat pe ATV ne depaseste intr-o tromba de fum . Incorect si fara motivatie.

            Reapare o banda dreapta de asfalt, tot in urcare.  

            100 de metri.

            Ora 13,07 pentru mine. Punctul de maxima altitudine (1120 m). Km 8,9 la fosta Cariera din Poiana Brasov.

            Zapada peste tot.

            Din zbor prind apa izvabitoare si doua sferturi, de mar si portocala.

            De aici la vale.

            Incepe timid poteca prin zapada. Depasirea devine imposibila . Stam la cutie pana la Valea cu Apa.

            Au mai trecut 15 minute.

            Poteca se deschide si e nefiresc de uscat. Si cald, Si soare.

             Mijloc de toamna cu covor de frunze. Chinul se transforma brusc in bucurie. Alergarea e naturala .

            Saua Tampei: 13,50

            Bariera Racadau: 14,00. Km 15,9 Ultima portie de apa.

            Pe teren propriu fiind, accelerez. Sper sa mai fac doar 30 de minute. Inconjuram Tampa: Dobrogeanu Gherea, treptele lui Gabony, pe deasupra telecabinei, fostul Liceu Forestier.

            Un ultim hop in urcare si nu in alergare. 5 minute de pauza si pregatirea finish-ului. La langa gardurile scheienilor, pe stradute intortocheate si trepte abrupte se vad ultimii metri. Drapelul de lupta Alpin Club Brasov flutura din nou !

            Termin in 2 ore si 30 minute, Exact cat am anticipat.

            Locul 239 e doar in statistica. Ramane bucuria unui nou inceput…

            Codrin

Participanti: Sandu, Mihai, Ovidiu, Gabriela, Cosmin

De mult timp imi doream o tura pe schiuri in Ciucas, asa ca pana la urma, convins de colegul Sandu si de amicii din Bucuresti, Ovidiu si Gabita, am urcat sambata dimineata, la Muntele Rosu. Drumul forestier care urca spre cabana era acoperit in totalitate de zapada alunecoasa, astfel incat am decis impreuna cu Sandu, sa abordam ruta direct pe schiuri de tura! Amicii nostrii erau deja sus, pe munte! Au urcat vineri seara, pe viscol, dar au reusit sa strabata drumul pana la cabana cu masina, avand la dispozitie o masina Audi 4×4. Cosmin, partenerul lor de ascensiuni si-a parcat bravul Tico, pe drum, mai jos, la cateva sute de metri de platoul de la Muntele Rosu!

La pornire, ningea frumos, insa cu cat ne apropiam de zona cabanei, viscolul se intetetea! Vizibilitatea era foarte redusa! Zapada spulberata de vant se ridica in fuioare albe, spre cerul cenusiu!Ne intrebam daca vom putea schia in conditii de siguranta? Ne-am cazat la cabanele Silva, la casutele de lemn, fiind foarte bine primiti de domnul Bucurescu, cabanierul, gazda ospitaliera, ca de fiecare data.

Desi era viscol crunt, stratul de zapada era destul de stabil, astfel incat am hotarat, la sugestia lui Ovidiu, sa abordam vechea partie din spatele cabanei Muntele Rosu, acum dezafectata si sa urcam pana in muchia impadurita, situata deasupra cabanei!

Desi schiam, nu mai mersesem pe schiuri de tura, dar aveam profesori buni! Am invatat sa montam corect “focile” pe schiuri, sa folosim inaltatoarele la urcusul pe pante abrupte, sa taiem poteca prin zapada, care depasea uneori 1 m inaltime, sa schimbam directia de deplasare in unghi, sa ne facem platforme in zapada, atunci cand demontam “focile ” de pe schiuri si ne pregateam de coborare!

De retinut: este necesar ca “pieile de foca” sa fie tinute cat mai aproape de corp, in momentul coborarii, pentru ca acestea sa nu inghete si sa devina inutilizabile, pentru o alta urcare! Noi le-am prins in jurul pieptului, la gat, pe sub geaca Gore-tex!

Sandu, colegul mai antrenat, se misca dezinvolt, incercand sa corecteze din mers pozitia corpului si a picioarelor! Constatam cu surprindere ca, desi panta era foarte abrupta, ritmul de urcare era foarte rapid! Daca eram fara schiuri ne-am fi afundat pana la brau in stratul de zapada pulver (powder), proaspat ninsa! Din muchie, am facut cateva coborari, pana in firul vaii, urcand apoi din nou pe munte pentru a relua traseul! Eram ambitiosi, vroiam sa ne corectam miscarile! Ovidiu, atent si exigent, ne explica erorile de deplasare si ne arata miscari demonstrative!

Ningea ca in povesti si noi ne bucuram de schiul de tura, de vant si de zapada imensa!

De mentionat ca la schiul de tura, pozitia corpului trebuie sa fie aplecata in spate, nu in fata, asa cum se recomanda la schiul alpin! In plus, genunchii trebuie sa fie flexati la maxim, iar picioarele tinute foarte aproape, unul de celalalt! Altfel, risti sa ti se infunde varfurile schiurilor in zapada imensa si sa fii aruncat peste cap! Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori! Usor, usor insa miscarea se invata, pozitia se corecteaza si constati ca poti sa simti placerea schiului in afara partiei, printre stanci si brazi incarcati de nameti! Atentie insa, la pantele foarte inclinate! Este necesar sa cunoasteti starea zapezii, pentru a identifica riscul potential al declansarii unei avalanse! Schiul de tura presupune si cunostinte de nivologie, de deplasare in siguranta pe pante inzapezite, foarte inclinate!

Dupa tura pe schiuri, seara s-a incheiat, la un vin fiert, depanand amintiri din munti! Afara era un vifor crunt, nu vedeai la doi pasi! Mirosea puternic a lemn de brad, a cetina umeda! Era foarte placut!

Duminica dimineata, cerul era senin cristal, zapada scanteia sub razele soarelui, care parca prevesteau venirea timpurie a primaverii! Se incalzise destul de mult! Erau in jur de 5 grade Celsius! Zapada avea alta consistenta, era umeda si grea, nu prafoasa, ca cea intalnita sus pe munte, cu o zi mai devreme! Crestea riscul de avalansa! Am urcat cu atentie pe aceeasi ruta, dar cu cateva sute de metri mai sus, spre saua Gropsoarele (1663m).

Am traversat o zona impadurita, pe o poteca ingusta si ne-am oprit pe un platou, situat aproape de saua mentionata, unde ne-am hidratat si am facut poze! Se vedeau in zare muntii Bucegi, de la Varful cu Dor pana la varful Omu, Craiul cel drag, muntii Neamtului, muntii Grohotisului, Baiului! Vizibilitate maxima! Varful Ciucasului trona inghetat peste vaile incarcate de nameti!

Am schiat printre brazi uriasi, ca niste lumanari albe, imense, intinse pe creasta muntelui, pe o patura alba, neatinsa! Nu eram decat noi 5 si muntele alb! Coborarea a fost rapida, in ritm sustinut! Deja eram mai experimentati, dar cu toate acestea cazaturile nu au lipsit! Uneori te afundai in zapada enorma si grea, umeda! Ovidiu si Gabriela au coborat rapid, noi ii urmam, cu atentie!

Jos, ne-am luat la revedere de la cabanier si tot pe schiuri am coborat pana la masinile parcate, in apropierea drumului national ce leaga Brasovul de Cheia!

De mentionat ca, la cabanele Silva de la Muntele Rosu, cazarea costa 32,5 de RON de persoana/noapte in camera de 2 locuri, o omleta este 6 RON, pentru un ceai platesti 2 RON, iar o cana cu vin fiert este 3 RON! Locuri disponibile sunt doar la casutele din amonte, cele situate deasupra cabanei! Casutele din vale sunt acoperite in intregime de zapada! Stratul de zapada depaseste 1 metru!

Carari cu soare!

Mihai

Participanti: Radu, Remus, Codrin, Mihaela, Andra, Razvan, Florin, Mihai, Alexa, Ioana si Iulia.

Interval: 11-12 februarie 2012

O tura de iarna in muntii Bucegi este binevenita! Dupa discutii derulate pe e-mail, am hotarat sa abordam caldarea Malaiestilor, sa innoptam la cabana cu acelasi nume si, a doua zi, functie de starea vremii, sa urcam mai sus, spre creasta masivului.

Sambata dimineata am luat drumul muntelui, asteptand zapada promisa de meteorologi pentru week-end!

Intrarea in traseul ce urca spre Malaiesti, s-a facut in jurul orei 10.

De mentionat ca drumul care urca de la Uzina Electrica spre cabana este deszapezit si poate fi abordat cu masina, pana la bariera.

In fata noastra, muntele alb parca ne astepta, tacut, cu potecile sale pline de un strat proaspat de omat viscolit!

Poteca urca sinuos spre cabana mult visata, printre molizii incarcati de nea. Urcam! Peisaj fantastic! Aminteste de basmele copilariei! Iarna!

Noi suntem in forma, abordam cararea gandindu-ne la ce ne asteapta sus, in munte!

Stiam ca stratul de zapada depasea 1 m din relatarile altor colegi de ascensiuni, care au abordat aceeasi ruta cu o saptamana mai devreme!

Am urcat lejer, fiecare in ritmul sau, astfel incat o parte dintre noi am ajuns la cabana dupa circa 2 ore si jumatate de ascensiune!

Restul colegilor au venit si ei la intervale scurte!

Sus era liniste! Alb!

Muntele incremenit, ceturi pe creasta si nameti in jurul nostru, care parca “inghiteau” refugiul Salvamont de la cota 1720, situat langa cabana. A nins mult!

Ramanem 8! O parte din colegi coboara! Au venit doar pentru o tura de o zi!

Restul, Radu, Remus, Codrin, Mihaela, Florin, Mihai, Alexa si Iulia innoptam la cabana.

Dupa amiaza si seara trec rapid, cu amintiri din alte ture, cantece la chitara, discutii despre tura de a doua zi!

Afara, paradoxal, s-a incalzit, presiunea atmosferica fiind foarte stabila! Stelele constelatiei Orion straluceau tacute in noaptea de iarna! Niciun sunet! Liniste deplina! Jos in vale, luminile oraselor sclipesc tacute! Nemiscare!

A doua zi dimineata, 4 dintre noi: Codrin, Iulia, Alexa si Mihai abordam la prima ora, ruta spre Hornul Mare al Malaiestilor.

Stratul de nea este enorm, toti bolovanii sunt acoperiti. Mergem pe deasupra lor!

Intentia noastra era aceea de a ajunge in creasta Bucegilor, daca conditiile meteo o permiteau!

Zapada este tare, inghetata! Scartaie sub bocancii nostri, care sapa urme!

Desi vantul este nemilos uneori, urcam spre creasta. Abordam linia de cea mai mare panta, cum se procedeaza in ascensiunile de iarna, usor paralel cu poteca marcata. In primul circ glaciar ne intampina crivatul cel aspru! Respiratia devine greoaie, gafaim de efort! Urcam! Muntele ne trimite fuioare de zapada inghetata in intampinare!

Hei, ce cautati voi aici, tulburandu-mi linistea crestelor!?

Fetele urca bine, tin ritmul impus de Codrin, care taie poteca, prin zapada inghetata! Ciudat, ne asteptam sa ne afundam in omat, dar crivatul si-a facut datoria! Stratul de zapada este inghetat tun! Numai bun pentru schi de tura!

Ajungem la baza hornului Mare al Malaiestilor, suntem aproape la cota 2250-2300m altitudine.

Decidem ca se poate aborda la cramponaj, echipati cu coltari si pioleti sau bete de schi!

Patrundem in horn, peretii sunt plini de zapada proaspata. Suntem ca in interiorul unei cetati de clestar, fortificate cu zapada proaspat ninsa! Arhitectul?

Viscolul cel nemilos!

Incepe sa ninga, Codrin face poze, filmeaza, parca ar fi un expert in catarat si fotografie.Mergem cu grija! Coltarii musca din zapada! Atentie mare la abordarea hornului pe timp de iarna! O alunecare poate aduce neplaceri serioase! Pioletul sau betele de schi sunt necesare!

Dupa circa 2 ore de la plecarea din cabana, iesim in creasta Bucegilor!In dreapta, poteca urca spre varful Scara.In stanga, apare din ceturi varful Omu si statia meteo!Fantomatic peisaj!

In jos, la picioarele noastre, plina de zapada, Valea Gaura! Ruta spre Bran! Inabordabila acum din cauza avalanselor! Ne strangem langa indicatorul de creasta inghetat tun! Facem poze, fericiti! Zambetele ne incalzesc sufletele! Muntele ne-a permis sa ajungem sus si de data asta! In siguranta!

La coborare, hornul se adanceste la picioarele noastre! Suntem atenti! Abordam cu grija traseul, riscul de a te impiedica este mare! Coltarii se infig in zapada tare! Alteori, ne infundam in omat pana la genunchi!

Codrin filmeaza coborarea! Are o energie de invidiat!

Ajungem in circul glaciar superior, soarele ne zambeste palid din ceturi! Jos, in vale nori cenusii se aduna! Vine ninsoarea? Unde este vara cea indepartata!?

La 11.30 ajungem la cabana! Suntem in grafic, 3 ore si jumatate este un timp bun pentru ruta abordata! Am mers lejer! Bem un ceai si coboram, alaturi de ceilalti colegi! Poteca este de asta data alunecoasa, coborasera aproape toti turistii din Malaiesti.

Si nu au fost putini! Coborarea se face rapid, ajungem la masini si ne intrebam:

Cand ne vom reintalni, Munte?

Carari cu soare!

Mihai

Participanti: Codrin, Sandu, Andra, Iosif, Mihai, Olivia, tatal Oliviei si nu in ultimul rand, cainele Oliviei, Mr. Hush.

Interval orar: 9.00-17.30

Am plecat sambata dimineata spre cabana Piatra Mare din masivul omonim, intr-o tura derulata sub spectrul anuntului meteorologilor, care prognozau viscol puternic in zona montana inalta. Dar cum calatorului ii sade bine cu drumul, am luat calea muntelui…!

La poalele muntelui era destul de cald, zapada se cam topea, insa pe masura ce urcam stratul de nea depasea 50 cm, iar in anumite locuri avea chiar si 1 m inaltime. De mentionat, canionul 7 Scari era plin de o gheata umeda, translucida, care se topea! 

Treptele scarilor erau destul de alunecoase,incarcate cu zapada tasata. Dedesubt, sub gheata, apa cascadei vuia!

Peisajul era unul arctic, cu turturi imensi si pereti de gheata care straluceau si incadrau canionul, imbratisand-ul intr-un adevarat palat de clestar! Imbietor!

Dupa ce am depasit acest obstacol al gheturilor, am urcat sustinut pe poteca conturata dinspre canion spre cabana, prin nametii care depaseau uneori 1 m. In fata noastra poteca era usor batuta, mai urcasera si altii cu cateva zile in urma, probabil. Molizii incarcati de omat se aplecau amenintator spre noi, unii chiar s-au prabusit in fata noastra, din cauza cantitatii enorme de zapada cazuta recent.

La cabana am ajuns dupa circa 3 ore de urcus sustinut. Cabana arata bine, la fel de primitoare, ca de obicei!

Desi vantul batea in rafale si vizibilitatea era apropiata de zero, la propunerea lui Sandu, am decis impreuna cu Iosif si Codrin sa atacam varful si sa incercam, in masura posibilitatilor, sa ne apropiem de platoul alpin. Daca conditiile meteo nu ne permiteau, eram dispusi sa ne intoarcem, dar am hotarat sa incercam! Situatia s-a schimbat dramatic, pentru ca vantul s-a intetit, batand in rafale de peste 80 km/h, iar cantitatea de zapada spulberata si depusa pe ruta abordata era din ce in ce mai mare.

Am fost nevoiti, in acest sens, sa abordam poteca chiar si strecurandu-ne pe burta, ca niste adevarati “cercetasi infanteristi”, infundandu-ne in nameti pana la brau. In platoul de sub varf viscolul era in toi, abia te puteai tine pe picioare! Respiratia era un chin, ochelarii de ski se abureau instantaneu, apoi inghetau! Hainele, greu incercate de intemperii, inghetasera bocna pe noi!

Daca nu erai atent unde puneai piciorul, riscai sa zbori, pur si simplu, in haul de sub platoul Pietrei Mari! Un adevarat iad alb…

Nu exagerez, chiar acestea erau conditiile de sus, din creasta, in conditiile unui vant extrem de puternic! Dupa o lupta care parea nesfarsita, am reusit sa ajungem pe varful mult dorit, rafalele inghetate aproape aruncandu-ne peste creasta!

Totemul de pe varf a aparut izbavitor din viscol! La coborare, am ratacit traseul din cauza vizibilitatii extrem de reduse.

Am ramas calmi, cunoscand zona destul de bine! E foarte important sa iti pastrezi calmul in astfel de situatii si sa gandesti rational, sa nu te panichezi! Cu siguranta, exista solutii!Am avut un suport important si in GPS ul lui Sandu, care ne-a scos din incurcatura si ne-a readus pe ruta de coborare. De la cabana Piatra Mare si pana pe varf si inapoi, la adapost am facut aproximativ 2,5 – 3 ore.

Coborarea din munte am realizat-o in ritm sustinut, pe aceeasi ruta, inclusiv prin Canionul 7 Scari, astfel incat am ajuns la masini, in aproximativ 2 h-2 h si jumatate. 

De retinut pentru cei interesati, stratul de zapada este consistent dupa cota 1000m altitudine, iar in zona platoului alpin de sub varf, desi zapada era inghetata la suprafata, nu a fost nevoie sa utilizam coltari. Cazarea la cabana costa 35 de RON pentru o noapte, iar un ceai este 2 LEI, servit fierbinte ca intotdeauna. Atentie, celor care isi doresc sa urce in aceste zile in Piatra Mare, numerosi copaci au fost doborati de vant, iar vizibilitatea este redusa in zona crestei!

In zona platoului alpin, la circa 1800 metri altitudine va puteti rataci foarte usor, configuratia reliefului inducandu-va in eroare, in caz de viscol!In drumul spre varf, este necesar sa pastrati linia crestei!Ideal este sa abordati ruta, tinand cont de stalpii metalici prezenti pe traseu!

Carari cu soare!

Mihai

Ne-am strans cata frunza si cata iarba (doar era vorba de chef! :) ) Gabi, Carmen, Radu, Mihai, Remus, Gil, Marian, Sanda din club precum si prietenii Mariana, Florin, Dragos, Ramona, alt Dragos cu sotia , Alexia, Bianca, Marius, Lili, Eduard, Ramona.

Am plecat catre cabana in cateva transe, unii de vineri altii sambata, fiecare in functie de cum i-au permis timpul si obligatiile familiale / sociale.

Trecem peste petrecere si enumeram actiunile legate de activitatea montana:

-          sambata eu am facut o coborare pe schiuri de tura de la cabana pana la drumul forestier, iar urcarea tot pe ele cu “piei de foca”

-          duminica coborarea cu rucsac in spate si schiurile pe acelasi traseu; destul de complicata treaba avand in vedere ca sunt incepator intr-ale schiului si rucsacul ma dezechilibra des

-          tot sambata prietenii din Bucuresti (Marius si Lili) au ajuns pana aproape de Cerdacul Stanciului

Va recomandam cu caldura locatia unde cabanier este Gogu, fostul cabanier de la Garofita Pietrei Craiului. Cazarea este 25 lei / persoana / noapte, cabana dispune de 2 bai unde se poate face dus, exista racordare la reteaua electrica. Conditiile de cazare oferite sunt excelente, peste multe dintre pensiunile din zona Bran.

Accesul catre cabana se face din Podul Dambovitei prin chei catre Satic, iar la centrala electrica se alege drumul din dreapta. La al doilea pod se pot lasa masinile. Traseul este marcat cu triunghi rosu, iar daca vremea este buna se poate urca cu masina pana langa cabana.

Remus

Sambata dimineata am luat directia Zarnestiului, uimiti de cantitatea de zapada cazuta peste noapte.
Paradoxal, cu cat ne apropiam de Crai, zapada era din ce in ce mai mica!
Am pornit de la Fantana lui Botorog, incarcati cu rucsaci grei, plini cu echipament: coltari, coarda, hamuri, casti, pioleti, primus, saci de iarna, alimente.Am decis impreuna cu Sandu sa mergem echipati corespunzator unei ture de iarna, parcursa in conditii dificile, asteptandu-ne la cornise in zona crestei, zapada mare, gheata si traversee expuse.
Am parcurs traseul pana la cabana Curmatura (1470m. altit) in circa 2 ore.
La cabana prieteni vechi ne asteapta: Vasile si Reta, reintorsi in Crai!

Ne salutam, stam de povesti scurte! Promitem ca vom reveni cu toti colegii! Afara soarele mijeste deasupra crestei, peisaj himalayan! Bem un ceai si ne minunam de transformarile suferite de cabana: sala mare in spate, semineu, caldura imbietoare, curatenie luna! Arata foarte bine, parca ademenindu-e, indemnandu-ne sa ramanem acolo, sa nu mergem mai departe! Dar planul este parcurs in continuare, pas cu pas! Urcam spre varful Turnu, prin zapada din ce in ce mai mare!Dedesubtul zapezii este un strat de gheata perfid! La intrarea in partea alpina a traseului, acolo unde incep saritorile echipate cu cabluri, ne echipam cu coltari, apreciind ca este necesar sa fim in siguranta pe peretii inghetati! Apare soarele, ne miscam greu, incarcati de greutatea rucsacilor de tura de 2 zile.
Ne cataram pe rand, facem poteca prin nameti.Rucsacii atarna greu!

Ajungem in varful Turnu, in jur de ora 14,in cca 2 ore de la plecarea din cabana, fiind luati in primire de vantul inghetat din creasta!
Parcurgem in forta muchiile Craiului, batuti de vant! Ne luptam cu jnepenii uriasi, zapada are in jur de 40-50 cm in anumite locuri!
Ne afundam pana la brau, dar nu renuntam! Reluam lupta!Mergem doar matematic pe creasta, asa cum este recomandat!
Pe sub stanci, acolo unde se intinde poteca marcata cu bulina rosie, este zapada foarte mare, adunata de vant!
Parcurgem cateva traversee foarte expuse, unde zapada depaseste 1 m!

Avem foarte mare grija, pentru ca expunerea este foarte mare spre latura estica a muntelui! Facem cu schimbul la taiat poteca! Cand si cand apare soarele, vantul este aspru, inghetat, iti biciuie fata!
In jur de ora 17 ajungem la refugiul Ascutit (2150m)! Avem 5 ore si 20 de minute din momentul plecarii din Curmatura!
In refugiu temperatura oscileaza intre minus 10 si minus 15 grade! Facem ceaiuri si ciocolata calda!Suntem tare deshidratati!
Noaptea trece rapid, afara e viscol crunt, in refugiu ninge usor, de la condensul rezultat in urma ceaiurilor noastre, dar si de la faptul ca usa a permis infiltrarea zapezii, desi am ancorat-o bine cu cordelina!

Dimineata ne trezim cu zapada de o palma in interiorul refugiului, chiar la intrare! Afara e viscol, asa ca renuntam sa mai abordam ruta spre varful La OM, capatul Crestei Nordice a Craiului! E foarte important sa stii cand trebuie sa renunti!
Ne echipam si incepem coborarea pe Padinile Frumoase! Surpriza! A nins atat de mult, incat in medie zapada proaspata depaseste 1 m. Innotam efectiv in nea!
Ne miscam cu mare atentie, ajungem la canalul echipat cu cablu, care leaga valcelul de sub varf de zona Padinilor Frumoase!
Este plin de zapada proaspata!Coboram cu mare atentie, riscul ruperii zapezii si declansarii unor avalanse devenind destul de mare!
Sandu este primul, merge aproape inotand prin zapad enorma! Se desprind din jurul nostru paturi de zapada, care se transforma in mici avalanse! Sandule, cred ca pleaca zapada! Stau linistit Mihai! Mergem cu atentie, cum este recomandat, pe linia de cea mai mare panta, pe langa pereti! Sandu merge in fata, apoi vin eu!

Calcam atent pentru a nu deplasa masa enorma de zapada! Ajungem cu bine la intrarea in padure, zapada este consistenta parcurgem padinile! Dupa aproape 2 ore de coborare,suntem in cabana!
Ne miram din nou de cantitatea de zapada cazuta peste noapte! Ne strangem mainile fericiti! Tura a fost parcursa in conditii vitrege, planul a fost respectat! Am invatat ca trebuie sa ramai calm in orice situatie, sa ai rabdare, trebuie sa fii pregatit fizic si psihic, sa poti face fata oricand conditiilor meteo si terenului accidentat!

Bem un ceai la cabana, apoi parcurgem rapid distanta Curmatura-Fantana lui Botorog!
Tura se termina cu o ciorbita traditionala, servita la Rasnov, prilej de a ne face alte planuri de ture prin munti!
Ne luam la revedere de la batranul Crai, il vom regasi week-end-ul urmator, la Valea lui Ivan, tot in Piatra Craiului, dar pe latura sudica a muntelui!
Doar e ziua colegului Gabi si trebuie sarbatorita! Dar asta este o alta poveste!

Mihai

Mihai propusese initial o iesire de 2 zile in Ciucas, dar la sedinta de joi seara s-a hotarat sa mergem doar o zi. Sambata dimineata la ora 8 ne-am intalnit la Petrom: eram 10 – si cu catelul 11 ! Olivia l-a adus si pe Hush (catelul ei), care s-a bucurat cel mai mult de aceasta iesire (detalii pe parcurs). Ne-am impartit repede pe masini: Sandu a deschis “coloana”, avandu-i la bord pe Mihai, Carmen, Olivia si Hush (in portbagaj). A urmat Zoly cu Flori, apoi eu (Andra) cu Iosif, Anita si Vadim. Directia: Cheia / DN1A. Intentionam sa lasam masinile langa fabrica de apa, sa urcam pe Valea Berii (deci fabrica e de apa, dar valea e a berii – nu invers !), sa ajungem la cabana Ciucas, daca e posibil sa urcam si pe varf; alta varianta era ca de la cabana Ciucas sa mergem la muntele Rosu, dupa care sa ne intoarcem din nou in valea Berii. Planul de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cel de pe munte, asa ca la fata locului am renuntat la planul A si am incropit pe loc un plan B de “avarie”.

Dar sa precizez mai intai care erau conditiile meteo: in Brasov incepuse deja sa ninga de vineri seara. Sambata dimineata am gasit pe masina un strat de vreo 10-12 cm de zapada, dar mi-am spus: “S-a hotarat ca mergem in Ciucas, asa ca nu mai dau inapoi. Ce-o fi, o fi !” Si a fost – zapada din belsug pe carosabil. Pana la iesirea din Sacele s-a circulat OK, dar imediat dupa Sacele am dat nas in nas cu iarna in actiune pe soselele patriei.

In pasul Bratocea (1263 m – limita de judet intre Brasov si Prahova) ne stateau in cale chiar masinile de la dezapezire. Ajunsese si o masina a politiei, iar politistul i-a luat la suturi pe drumari, care ba derapau in curbele de dinainte de Bratocea, ba nu aveau material antiderapant in remorca. Politistul s-a luat si de noi: “voi ce cautati aici ? Nu vedeti ca incurcati circulatia?” I-am explicat ca noi voiam doar sa urcam pe munte, dar nu prea aveam unde sa lasam masinile. Avand in vedere ca tot erau acolo masinile de dezapezire, i-am sugerat ca poate ar fi bine daca acestea ar curata parcarea din Pasul Bratocea, ca sa putem lasa si noi masinile. Politistul a prins ideea si le-a cerut imediat drumarilor sa curete parcarea. Dupa vreo 20 de minute de asteptare, am putut sa ne lasam masinile in afara carosabilului. Ne-am echipat si am pornit pe traseu la ora 10:30. Am mers pe traseul care duce spre Varful Ciucas (banda rosie). In mod normal acest traseu nu pune probleme (3-4 ore pana pe varf), dar sambata dimineata nu erau conditii “normale”. Am inotat inca de la inceput printr-o zapada de 40-50 cm. Sandu si Mihai mergeau in fata sa faca urme. Si mai in fata alerga insa Hush, care era tot numai un zambet ca a scapat la libertate si la zapada.

Dupa ce am iesit din prima portiune de padure, am luat-o la dreapta spre stana, apoi in sus spre releu pe un drum serpuitor care evita urcarea abrupta pe fata muntelui. Dupa ce am trecut de releu, traseul a devenit mai dificil: se urca destul de pieptis, iar zapada avea pe alocuri 70-80 cm. O spulberase vantul, care incepuse sa bata din ce in ce mai tare facandu-ne inaintarea foarte anevoioasa. Am trecut apoi de Sfinx si am ajuns pe culmea Bratocii (1650 m). Pana aici facusem doar o treime din traseul catre varf. Avand in vedere starea vremii si dificultatea traseului, am renuntat la ideea de a mai urca pe varful Ciucas. Ne doream sa ajungem doar pana la cabana Ciucas, sa ne incalzim putin, dupa care s-o luam inapoi prin Valea Berii. In conditiile actuale ne-ar fi trebuit probabil 3-4 ore pana la cabana. Culmea Bratocii era atat de invaluita in viscol, incat la un moment dat am pierdut semnul si nu mai stiam pe unde sa continuam. Eram cu totii obositi si infrigurati de la vantul necontenit care ne biciuia fetele. Cateva persoane au ridicat intrebarea daca nu ar fi mai bine sa ne intoarcem. Am dezbatut putin problema: chiar daca am fi regasit traseul, urma sa iesim in golul alpin, unde vantul ar fi fost si mai puternic. Am fi putut chiar sa ne ratacim pentru ca vizibilitatea era foarte scazuta iar in golul alpin nu prea mai erau repere care sa ne indice traseul. Am hotarat ca in conditiile de fata ar fi mai prudent sa ne intoarcem. “Este rusinos, dar e sanatos” a intarit Mihai decizia unanima a grupului. Era in jur de 12:30 cand am inceput coborarea. La vale am mers mult mai repede, astfel ca la 13:45 eram inapoi la masini. Eram bucurosi ca am ajuns cu bine inapoi, dar si incantati de aceasta tura de antrenament in conditii vitrege. In jur de ora 14 am plecat spre Brasov. Drumul a fost ok la intoarcere: in afara de cateva portiuni unde se mergea pe zapada, drumarii curatasera soseaua si se circula bine. La ora 15 eram deja inapoi la Petrom, unde ne-am luat ramas bun pana sambata viitoare, cand vom iesi poate la schi sau la o tura pe schiuri. Adi, ceva idei?!

Andra

Pornim initial pe Valea Arpasu Mare pe care o parasim apoi pentru Valea Podragului, pe drum se lasa inserarea apoi ne invaluie intunericul dar calauziti de Jupiter, Deneb si triunghiul rosu auzim in jurul orei 18 cainele de la cabana Turnuri si vedem in sfarsit lanternele colegilor care sosirera déjà. Ne bucuram de revedere si de seara care urmeaza si ne mai bucuram o data cand sosesc Mihaela si Codrin.

La masa, Cosmin ridica problema prognozei meteo care nu e prea incurajatoare pentru ca ne ofera doar o fereastra de o zi pentru varf, mai précis a doua zi – joi! Discutii importante, gandiri si razgandiri si iata 5 dintre noi se hotarasc sa plece a doua zi spre Moldoveanu, urmand sa ne reantalnim cu restul grupului la Podragu. Asa ca Ioana, Gil, Mihai, Cosmin& Alexandru ne trezim la 6 iar la 7, la lumina lanternelor si a stelelor –senzatie de” munti inalti” pentru ca acolo se pleaca cu noaptea in cap – abordam drumul de iarna spre Anexa Cabanei Podragu!

Iesim la gol o data cu lumina diminetii si reusim sa prindem luna, spre vest deasupra Muchei Turnurilor inghetata si spulberata de vant ! Minunata priveliste, “putini in lume sunt ca noi”… Ritmul de plecare destul de sustinut se mentine pana la Cabana unde ajungem la 8.30. Lasam rucsacii mari, pregatim rucsacii de tura, apa, ceai, mancare si… adelante(inainte)!

Pe masura ce urcam zapada creste, inaintarea devine mai dificila asa incat ne hotaram sa iesim in Fereastra “pe direct”, respectiv nu abordam “canalul” clasic, ci o luam abrupt in dreapta sus aproximativ pe generatoarea geometrica. Brusc, ajunsi sus Soarele ne invadeaza si parca visam…privelistea e magnifica! e adevarat? Iesirea in Fereastra Podragului intr-o dimineata de iarna, pe vreme senina, mi se pare cel mai emotionant moment in drumul spre Moldoveanu! Mai mult chiar decat atingerea varfului! Facem o gramada de fotografii, ochii nostri se bucura de Muntii Fagaras apoi… usor, lasam in stanga Varful Tarata pana in saua aflata pe Muntele Podu Giurgului de unde se deschide poate cea mai frumoasa priveliste spre trapezul Vistea Moldoveanu. Coboram in Saua Ucea Mare, urcam apoi pe fata sudica a Muntelui Corabia si in aceasta parte a muntelui scoatem coltarii pentru ca zapada devenise prea moale. Ocolim apoi varfurile Ucea Mare si Ucisoara pana in Saua Orzanele unde reinstalam coltarii. In stanga noastra spre nord am lasat Valea Ucea Mare, Valea Ucisoara iar in drepta spre sud se afla Valea Orzanele.

Din Saua Orzanele aflata la cca 2300 m grupul nostru are doua optiuni: Cosmin decide abordarea Varfului Moldoveanu pe unul din valcelele de pe partea vestica a trapezului Vistea Moldoveanu, pe noi ceilalti ne asteapta cea mai obositoare etapa din parcursul nostru, ascensiunea pe Varful Vistea Mare 2527m al treilea varf din Fagaras si totodata din Romania. Iata-ne ajunsi pe Vistea Mare! Desi mai este putin pana pe Moldoveanu mai avem de traversat ”Spintecatura Moldoveanului” care iarna ridica anumite probleme tehnice, pe care le trecem insa cu bine si la 13.30 Victorie! atingem Varful! Ne felicitam, facem fotografii dar semnele prevestesc schimbarea vremii si ne zoresc pe drumul de intoarcere. Trecem cu precautie de Spintecatura, apoi de Saua Orzanele dupa care ceata pune stapanire pe munte ceea ce conduce si la schimbarea regimului termic asa incat zapada moale care inainte ne daduse de furca, acum devenise buna si ne indemna la mers. Efortul isi spune insa cuvantul si undeva sub Ucea Mare facem o scurta pauza, mancam cate ceva si bem ultimele rezerve de ceai si suc pe care Ioana si Mihai le impart camaradereste cu noi ceilalti.. Plecam mai departe calauziti de urmele de la venire, insa ceata parca se indeseste, apoi lumina tot mai firava face loc intunericului si vantului care ne cuprinde in saua Podu Giurgului apoi…vine momentul in care nu se mai poate fara lanterne.

Ajungem in Fereastra Podragului pe o alta vreme decat era dimineata, ne regrupam inconjurati de viscol si intuneric deplin, ne mai stergem o data nasul si intram pe fata nordica prin canalul pe care l-am evitat la urcare, pentru ca de asta data aveam de-a face cu o zapada de alta consistenta. Comunicam prin statie cu colegii nostri care urcasera in cursul zilei la Cabana Podragu si ii rugam sa puna de ceai. Ghidati si de lanterna lui Codrin care iesea din cand in cand sa evalueze situatia, coborarea se desfasoara fara probleme si … dupa 11.30 ore de la Cabana Turnuri ajungem la Anexa Cabanei Podragu adapost precar si rece dar pe care il incalzim cu bucuria reantalnirii cu colegii nostri care urcasera de la Turnuri si cu temerarii care parcursesera Muchia Taratei!

Adunati in jurul primusului topim zapada, bem nenumarate ceaiuri, apoi prajim carnatii neaosi maramureseni adusi de Cosmin. Ne impartasim impresiile si senzatiile de peste zi, vorbim tare, toti avem ceva de spus, dar oboseala ne ajunge si ne indeamna spre sacii de dormit care sunt intinsi peste podeaua inghetata … s-a masurat temperatura – cca 0 grade – oare vor fi eficienti sacii? “O ceresc Parinte indurare, fa mai cald sa nu mai inghetam”… Afara vijelia a pus stapanire pe munte iar noi, pe rand intram in imparatia lui Morfeu…

Ne trezim fara sa fi avut vise arctice, insa dimineata nu este cea pe care o asteptam, ceata , ninsoarea si vantul invaluie muntele in continuare, se abandoneaza tentativele de urcare spre creasta si incepem pe rand sa coboram inapoi spre cabana Turnuri unde ne reunim cu totii pe la pranz si inspiratia ne conduce spre o foarte interesanta seara de cabana. A doua zi 17 decembrie vantul puternic – s-au masurat rafale de cca 80km/h – ne goneste spre casa, ne luam ramas bun de la Nelu’Cabanieru’ si in jurul orei 17 ajungem cu bine la Brasov.

Sandu

Andra Bunea si Adi Buf au urcat spre cabana Podragu joi 15 dec. pe Muchia Taratei (banda albastra); traseul dureaza 7 ore jumate vara; in conditii de iarna a fost facut in 8 ore si 15 minute.

Eu si Adi Buf nu am putut pleca miercuri 14 dec. impreuna cu ceilalti. Am plecat abia joi dimineata la 7. In Brasov era frig si ceata. Drumul pana la Fagaras a fost de asemenea acoperit de ceata. Lucrurile s-au ameliorat pe masura ce ne-am apropiat de Victoria: ceata s-a ridicat si se vedeau muntii cu crestele lor inzapezite. Am mers pana la combinat, apoi am luat-o la dreapta, am mai mers putin si am ajuns la intersectia catre Sumerna. Cei care au plecat miercuri au luat-o acolo la dreapta si au urmat traseul catre cabana Turnuri (triunghi rosu). Noi am luat-o inainte catre cabana Podragu prin Muchia Taratei (banda albastra, 7 ore jumate vara). Mai multe detalii despre acest traseu gasiti aici: www.podragu.ro/trasee-turistice-podragu-turnuri.

Pe indicatorul cu banda albastra scria: “Traseu interzis iarna”. Noi hotarasem deja sa urcam pe acest traseu, asa ca m-am uitat la Adi si l-am intrebat retoric: “Dar ce, e iarna ?!” El a zambit si mi-a raspuns: “Nu e iarna !!” De la acea intersectie am mai mers vreo 2 km pe drumul forestier pana am gasit un loc sa lasam masina. Ne-am echipat si am pornit pe traseu la ora 9:20. In primele 3 ore am urcat pieptis prin padure. Adi a mers in fata si a dat un ritm constant pe toata durata traseului, lucru benefic pentru conservarea energiei. La fiecare ora faceam o pauza de 5-10 minute, asta in afara de opririle scurte pentru poze. Vremea era placuta: senin si cald (6-8 grade). Dupa ce am iesit din padure, a fost mai rece pt ca incepuse sa bata vantul. Din acel moment am mers numai pe creasta si am avut parte din plin de rafalele vantului de vest. Pana acolo ne-am plans amandoi ca avem rucsacul greu. Cand a inceput sa bata vantul, am inteles la ce e bun un rucsac greu: sa nu te rastoarne vantul !!

Peisajul era superb: in dreapta se vedeau Muchia Podragului si Muchia Albotei, iar spre stanga Muchia Vistei si Muchia Gardomanului. La un moment dat am reperat cabana Turnuri undeva jos in dreapta. Desi caldarea Podragului parea aproape, am mai mers vreo 2 ore jumate pana la cabana Podragu. Traseul devenea din ce in ce mai greu: vantul aruncase zapada de pe creasta pe poteca. Adi mergea inainte si facea urme in zapada care atingea pe alocuri 50-60 cm. Pe cateva portiuni am avut “sansa” sa mergem pe urme facute de urs. Din fericire nu erau proaspete Ne-am intersectat cu cateva culoare de avalansa, dar nu ne-au creat probleme pentru ca zapada fusese spulberata spre vale. Am avut parte si de cateva traversari foarte expuse (ca sa nu zic periculoase). Au urmat cateva portiuni de catarare pe stanca acoperita cu un strat superficial de zapada. Orice pas gresit ne-ar fi aruncat direct in vale. In acele momente am inteles de ce acest traseu este interzis iarna. M-am rugat tot timpul pentru protectie, avand in minte Psalmul 121 pe care il citisem dimineata: “Imi ridic ochii spre munti – de unde imi va veni ajutorul ? Ajutorul imi vine de la Domnul care a facut cerurile si pamantul. El nu va lasa sa ti se clatine piciorul, Cel care te pazeste nu va atipi. (…) Domnul te va pazi de orice rau. El te va pazi la plecare si la venire, de acum si pana in veci”. Asa a fost: Dumnezeu ne-a pazit.

Datorita lungimii traseului (am facut in total 8 ore si 15 minute), a rucsacului greu si a dificultatii crescande din a doua jumatate, s-au instalat carceii. Strangeam amandoi din dinti ca sa mergem mai departe. Chiar si asa, nu regretam ca am ales acest traseu. Dimpotriva – provocarile tehnice au ridicat acest traseu la rangul de tura de iarna autentica. La un moment dat i-am spus lui Adi: “nici pe Mont Blanc nu a fost asa de greu”. Asa si este: urcarea pe Mont Blanc (mai ales partea superioara = de la refugiul Gouter in sus) pare o plimbare de duminica in comparatie cu Muchia Taratei

In momentul in care a aparut la orizont cabana Podragu (2136 m), am simtit cum imi cresc puterile – inca putin si gata ! Intre timp cerul se acoperise cu nori cenusii, care sufocau crestele semete din jurul nostru. Asta prevestea vremea rea de a doua zi. Era deja ora 16 si noi inca mai aveam de mers. Adi a inteles ca nu avem timp sa ajungem la cabana pe lumina daca mergem in continuare pe creasta, asa ca a propus sa coboram in vale, iar de acolo sa urcam spre Podragu pe urmele celor ajunsi inaintea noastra. La inceput eu nu am fost cooperanta pentru ca ma ingrozea ideea de a urca inca o jumate de ora la sfarsit. Daca am fi mers in continuare pe Muchia Taratei, am fi coborat la sfarsit spre cabana, ceea ce parea de dorit dat fiind gradul meu de epuizare. Adi a insistat pentru ca stia ca ne-ar lua inca mult timp sa ocolim amfiteatrul caldarii Podragului innotand prin zapada si luptand cu rafalele de vant. Cand am vazut ca insista, mi-am dat seama ca e mai prudent sa ascult de el. Din acel moment am mai mers fix o ora: in jumate de ora am coborat in cararea care urca de la cabana Turnuri, dupa care am mai facut inca o jumate de ora in urcare spre cabana Podragu. La 17:35 bateam infrigurati si epuizati la usa anexei unde urma sa dormim peste noapte. Ceilalti s-au bucurat sa ne vada si ne-au primit cu urale. Am aflat ca erau asteptati si cei 5 temerari care au profitat de vremea buna si au urcat joi pe Moldoveanu. In anexa erau priciuri supra-etajate. Era mult mai bine acolo decat sa dormi afara in viscol. Totusi, usa de la baraca nu se inchidea bine: patrundea frigul si se auzea cum suiera vantul. In acel moment am avut o clipa de luciditate si am cugetat cu voce tare: “trebuie sa fii totusi nebun ca sa vii pana aici pe viscolul asta si sa dormi in baraca asta”. Mi-a trecut insa repede (luciditatea) si am inceput sa impartasesc cu ceilalti bucuria de a fi facut o tura de iarna autentica. Intre timp mi-am amintit ca eram rupta de foame (pe traseu mancasem doar 3 biscuiti si 2 clementine; bausem insa ceai cald), asa ca am inceput asaltul asupra proviziilor din rucsac. Au aparut apoi si cei care urcasera pe Moldoveanu. Au trecut sa ne salute (ei au dormit in alta incapere), insa eu nici nu i-am recunoscut de foame ce-mi era Abia dupa ce am mancat am devenit mai prietenoasa )

Inca de joi seara a inceput sa ninga viscolit. Unii ar fi dorit sa urce a doua zi pe Moldoveanu daca vremea ar fi fost prielnica. Insa vineri dimineata continua sa ninga (tot viscolit), asa ca am decis sa coboram toti la cabana Turnuri (1520 m). Am ajuns acolo inainte de pranz. Am petrecut ziua de vineri mai mult in cabana. Intre timp se inseninase si se vedeau foarte frumos Muchia Taratei in stanga si Muchia Podragului in dreapta. Chiar daca ninsoarea se oprise, vantul batea foarte tare, ceea ce ar fi facut extrem de dificila ascensiunea pe Moldoveanu. Unii dintre noi regretam ca nu am ajuns pe Moldoveanu, dar eram constienti ca ar fi fost foarte riscant sa incercam in acele conditii. Toata lumea stie ca cel mai bun alpinist este un alpinist in viata, asa ca am lasat cucerirea varfului Moldoveanu pentru data viitoare. In cabana era cald si bine. Am jucat cateva jocuri (table, whist, remi) si am povestit; campionatul de table a durat pana la 1-2 noaptea. A doua zi pe la 8 s-a dat trezirea. Afara vantul sufla cu 80 km/ora. Era un spectacol sublim. Iosif era atat de fascinat, incat a iesit pe terasa in tricou ca sa filmeze spectacolul naturii. Desi unii ar fi dorit sa stea pana duminica, am convenit totusi sa coboram toti sambata dimineata. La ora 10:15 ne-am strans afara pentru poza de grup, iar la 10:20 am pornit spre vale. Zapada s-a transformat la un moment dat in ploaie. Se auzea inca vantul suierand in urma noastra. Am ajuns cu bine la masini, dupa care am plecat spre casa. A fost o tura faina si plina de peripetii. Vom avea din nou ce povesti in iesirile viitoare !!

Andra

Sambata dimineata am plecat spre Bucegi 4 colegi: Radu, Sandu, Florin si Mihai, ascensiunea debutand in Moeciu de Sus, in urcare abrupta prin padure, spre Poiana Gutanului.

La intrarea in Moeciu ne uitam la diferentele intre pensiunile turistice cu nume pompoase si drumul accidentat, sau gardurile vechi de cand lumea, care, clar necesita o reconditionare, pentru a fi in ton cu fatadele care mai de care mai moderne ale vilelor din zona!

Vremea se anunta destul de calda pt aceasta perioada a anului, desi jos, la intrarea in traseu, brazii erau acoperiti de zapada, iar poteca avea un strat de cativa centimetri de nea proaspat cazuta.

Ne miram cum, odata ce castigam in inaltime, se incalzea atmosfera, astfel incat, peste noi bura din zeci de picaturi de apa, care cadeau din molizii care incadreaza poteca si ne udau echipamentul!

Eram incadrati de nori umezi, dar totusi nu ploua, era cald, iar zapada umeda era plina de mii de ace de molid, cazute la datorie, pe poteca….

Dupa cca 45 de min de ascensiune abrupta, ne oprim sa ne tragem sufletul in Poiana Gutanului, prilej de a admira pesiajul intins la picioarele noastre! Craiul si Iezerul, masive invaluite  de nori cumulus, Fagarasii cei plini de zapezi, Leaota cea cu cusma de zapada umeda si undeva la sud, culoarul Rucar-Bran, dominat de ceturi si nori de joasa altitudine! Langa noi, in apropiere se afla o cabana silvica, aflata in paragina, mandra odinioara, paraginita si uitata de vreme, astazi!

Ne intrebam, cum oare nu a fost reabilitata aceasta cabana, mirandu-ne de faptul ca, desi are o pozitie minunata, cu expunere catre lanturile muntoase dinspre vest, spre Carpatii Meridionali, este lasata sa zaca in paragina de reprezentantii Ocolului Silvic din zona, aflandu-se, se pare, in litigiu!

Tot timpul ne aflam deasupra norilor grosi, care dominau culoarul de sub noi, impingandu-se unii in altii, parca pentru a ajunge mai repede la noi, calatorii care trebuiau sa ajunga in creasta muntelui, pe poteci ocolite…..

Poteca urca sustinut, printre jnepeni uriasi, aplecati sub greutatea zapezii umede, ceea ce ne determina sa urcam aproape caineste, in patru labe, agatandu-ne rucsacii de crengile contorsionate, udandu-ne pana la piele, cu omatul greu abatut asupra noastra! Facem un mic popas, inaintea urcarii abrupte prin Coltii Tapului, grupare de stanci ascutite, ca niste coarne de animal, ancorate in coasta muntelui, printre grohotisuri prabusite de intemperiile anilor trecuti.

Sandu, urca zdravan, pe direct, parca intuind ca poate scurta traseul alambicat, daca iese direct sus, sub peretii de stanca! Il urmez, incovoiat de greutatea rucsacului, gandindu-ma la refugiul de sus, de deasupra noastra, care ne asteapta, tacut, in linistea muntelui!

Arunc fugitiv o privire catre vest, observ Piatra Craiului iesita de sub nori vineti, plin de umezeala, masiv pravalit sub o linie a orizontului neagra si trista, prevestitoare a sosirii iernii celei aspre!

In jurul orei 13 si 35 ajungem la Refugiul Batrana,urmati de Radu, dupa cca 15 minute, apoi Florin, care urca incet-incet, incovoiat de greutatea rucsacului!

Vantul suiera taios pe creasta, totul este inghetat, probabil a plouat, apoi gheata a pus stapanire pe vegetatie, transformand-o in mirifice flori si cristale, incrustate in omatul batut aspru de crivat! Este frig!

Sentiment de iarna crunta, zapada spulberata aiurea, soare molatec, ivindu-se doar pentru o clipita dintre norii cenusii….! Crivat!

Refugiul, adapost spulberat si el de stihii, ne primeste cu bratele deschise, pe noi calatorii infrigurati! Ne schimbam hainele transpirate, punem  repede de un ceai fierbinte, pt ca Radu si Florin sa primeasca de la noi bautura calda, in momentul sosirii!

Povesti la gura sobei, a lumanarii celei rosii, gasite in refugiu si a flacarii primusului adus cu noi! Prilej de rasete, in momentul in care Florin, sugubat, isi zvanta ciorapii umezi, pe deasupra flacarii jucause!

Ne gandeam sa mergem mai departe, eu si Sandu, pana in Saua Strunga! Insa afara e urgie, vant foarte puternic, se lasa un pic de ceata! Amanam momentul expeditionar pentru dimineata urmatoare! Poate totusi va fi senin!

Sandu ne reaminteste de momentele expeditiilor sale prin Anzi, vorbim de Macchu Picchu, de poteca incasilor, de platourile andine, lacul Titicaca si platoul cu semne ciudate de la Nazca! Pentru moment vedem aievea, giganticele constructii incase, admirate pe viu de colegul nostru in aventurile sale de pe alte meridiane ale lumii, din America de Sud cea indepartata!

Ma gandesc scurt:

Oare cum au realizat acei oameni considerati de unii primitivi, toata constructia de la Macchu Picchu, fara sa cunoasca “roata”?

Intrebari fara raspuns!Poate vreun savant sa raspunda candva la ele!

Avem prilejul sa observam pe viu eclipsa totala de luna, desi cerul e dominat de nori stravezii si palizi!Apusul se lasa incet peste munte, inserarea cuprinzand in falduri vineti si singerii, tot platoul Bucegilor!Se intrevede printre nori Releul de la Costila, ca un fel de semn ca nu suntem singuri in pustietatea inghetata, ca mai sunt si altii care infrunta stihiile naturii!

Muntele e alb, ceata se lasa deasa uneori, apoi se ridica, batuta de vantul turbat, care parca vrea sa smulga pamantului semisfera tuguiata a refugiului si sa o arunce in hau, odata cu cei 4 drumeti, care au cutezat sa infrunte stihiile!

Mancam de seara, suntem serviti cu preparate de carne ale lui Florin, colegul care e un bucatar innascut! Ne lingem degetele, constienti ca se apropie sarbatorile! E doar un fel de preludiu culinar!

Bem vin fiert  cu coji de portocale si continuam conversatia despre munte, despre momente trecute, despre amintiri albe din ani indepartati, despre cum va fi in tura de iarna din Fagaras, despre multe altele…ne zbatem in somn, si uite asa, vine dimineata! Ne gandim ca sigur a nins, dar surpriza, afara este senin!Soarele mijeste palid peste creasta dinspre estul Bucegilor, luminand tot platoul inghetat, asemanator Antarcticii exploratorilor polari!

La 9 si jumatate pornim spre Saua Strunga, intr-un circuit, carea leaga cele 2 refugii montane, descendent, pe curba de nivel!

Brusc suntem surprinsi de caldura degajata de soare, iar pe rand ne oprim sa ne dam jos echipamentul de protectie impotriva vantului!Traversam o vale adanca, pe o muchie si coboram, ca mai apoi sa urcam din nou, spre Saua Strunga!

Stam la soare, facem plaja, fiecare in sezlongul sau din stanci si zapada….

Prilej de a ne arde fetele, ridate de vantul aspru, uneori!

Sandu, atent la sinuozitatile potecii observa urmele unui urs mititel, care cu ceva vreme mai inainte, abordase muchia sudica a muntelui, apropa eparalel cu noi, insotindu-ne pana aproape de Strunga!

Dupa marimea urmei si distanta dintre pasi, pare un exemplar tanar, spune Radu!

Cred ca merge la refugiul din Strunga sa scotoceasca prin resturile de acolo, ma gandesc! Sunt inca turisti care lasa ce le e de prisos pe sus prin munti, desi e atat de usor sa le duci jos si sa nu strici curatenia muntelui cu conservele si resturile tale!

Ajungem la Strunga! E liniste, umezeala, vant, soare si noi, prezenti la apel! Decembrie insorit, jos mare de nori, pufosi de asta data! Noi , deasupra marii de nori, aproape tot timpul! Suntem peste tot!

In vale e ceata deasa, pe alocuri zapada depaseste glezna, spulberata fiind de vantul de creasta! Ne minunam de hornurile verticale, surplombate ale peretilor muchiei sudice, pe sub care am abordat Saua Strunga! Coboram abrupt!

Ne intrebam daca ar putea fi abordate in catarare aceste hornuri tuguiate, pline de zapada adunata de vantuir reci si taioase!

Posibil!

Coboram abrupt un culoar de avalansa, de aceasta data fara multa zapada, intram in padure si ne lasam la vale pe un picior al muntelui!In padure e cald, zapada e umeda, plina de crengi doborate de greutatea omatului!

Eu cu Sandu mergem inainte, baietii vin si ei dupa noi! Ajungem la un drum forestier, intalnim cativa jandarmi montani, preocupati de siguranta molizilor din padurea tanara ce ne inconjoara…..

Mai incolo, un grup de silvicultori se preocupa si ei de siguranta brazilor…doborati, probabil in scop sanitar…erau prea tineri probabil si se pregateau sa ierneze prea bine in camera vreunui sef de al lor! Ne uitam, ne minunam si mergem mai departe! Ne gandim la snoava cu “hotul care striga hotii”, dar mergem mai departe…nu e treaba noastra cum sunt “gospodarite”padurile patriei! Sau este !?

Ajungem la masini, intalnind grupuri de persoane, echipate adecvat la palton, pantofi si pantaloni de stofa, sositi probabil la pensiunile din zona, la vreo petrecere de micro-revelion!Se tin inca petreceri si team building-uri, prin poienile de sub munte….

Tura se sfarseste traditional, cu o ciorbita de vacuta asezonata cu o bere rece, servita la o pensiune, prilej de a planifica tura de iarna din Fagaras!

Dar asta este deja alta poveste! Fagarasii nostri dragi, atentie! Sosim!

Mihai

Stiind ca Razvan nu-si citeste emailurile decat cu o intarziere de 6 luni , l-am sunat ca sa vad daca merge in Cindrel sau prefera o iesire de o zi. Mi-a zis ca ar prefera ceva mai pe langa casa si a propus o iesire de catarare la peretele de pe Tampa (langa Belvedere).

Acesta a fost planul initial; sambata dimineata am schimbat locatia si am decis sa mergem in Cheile Rasnoavei. Am revenit cu un email in care am spus ca se va iesi la catarare si ca toti doritorii sunt bine-veniti, chiar si cei care nu au deloc experienta. Au raspuns pozitiv Ioana Daia si Olivia Costea (noua noastra prietena, care a aflat de Alpin Club Brasov de pe internet).

Sambata dimineata m-a sunat Razvan si mi-a spus ca ar fi mai bine sa ne cataram in Cheile Rasnoavei, pt ca acolo spre deosebire de Tampa sunt trasee mai usoare. Avand in vedere ca in afara de Razvan, noi fetele eram toate mai mult sau mai putin incepatoare, am gasit propunerea lui rezonabila; aveam insa ceva retineri datorate vremii – imi era teama ca in Cheile Rasnoavei va fi mai rece. Temerea mea s-a dovedit a fi in totalitate nefondata. Dimpotriva – am avut o vreme de exceptie. In Brasov era innorat sambata dimineata, insa pe masura ce ne apropiam de Rasnov, cerul devenea tot mai senin iar soarele isi arata cu generozitate razele. Pana la ora 15 am avut parte de o vreme primavaratica (temperaturi de 10-12 grade). Se pare ca in unele zone din Cheile Rasnoavei se formeaza un microclimat – desi in alte parti este frig, acolo ramane captiv multa vreme aerul cald.

Am ajuns in chei pe la ora 11:20. Razvan voia sa ne oprim la perete “Bolovanul prostului”, dar era deja ocupat (ne-au luat-o altii inainte ). Ne-am indreptat asadar spre urmatoarea zona de catarare numita “Metal Expert”. Nu era nici un metal pe-acolo, asa ca nu ma intrebati de ce se numeste asa. Astea sunt denumirile din cartea “Rock Climbing in Romania” a lui Ciprian Draghici. Am lasat masina langa drumul forestier si am urcat aproximativ 10 minute printre copaci spre peretele de catarare. Cand eram aproape de stanca, Ioana a reperat o soparla amortita, de o frumusete rara: neagra cu picatele galbene. Nu am mai vazut pana acum o asemenea specie.

Am ajuns la stanca si am desfasurat materialul. Am decis sa facem 2 echipe: Razvan o avea secunda pe Olivia, iar eu (Andra) o aveam secunda pe Ioana. Razvan a urcat cap pe traseul “Atentie la buzunare” (asta are ceva legatura cu metalele ), cotat in carte 5a, iar eu am urcat cap traseul Duda, cotat tot 5a. A fost a doua oara in viata cand am urcat cap – o provocare extraordinara, pe care am savurat-o din plin (prima data a fost in urma cu 2 saptamani la perete Sf. Ana din Sinaia, sub indrumarea lui Gil – a se citi RT-ul din 19 nov. 2011). Asa cum spuneam, vremea a fost de partea noastra. A fost o placere sa ne cataram acolo mangaiati de razele soarelui; stanca era uscata si nu ne-au inghetat mainile, ceea ce s-a intamplat ulterior. Dupa ce am pus coarda, am urcat toti in mansa cu schimbul pe cele 2 trasee. Ioana si Olivia, care mai avusesera contact cu stanca, erau foarte incantate de aventura. Dupa ce am terminat treaba la acel perete, Razvan ne-a indicat un alt traseu mai sus in partea stanga, care nu apare in carte si nu este prea cunoscut.

Traseul se afla pe peretele din stanga al unui horn ingust. Catararea incepea cu miscari de ramonaj. Cel care asigura avea posibilitatea sa-si gaseasca echilibrul sprijinindu-se de celalalt perete al hornului si facand contra-greutate cu peretele pe care avea loc catararea. Razvan a urcat cap de coarda, dupa care Olivia, eu si Ioana am urcat in mansa. La sfarsit, a mai urcat o data Razvan in mansa, dar a facut o varianta mai dificila (traseul oferea de fapt 3 variante de catarare care mergeau de la usor la mediu si la foarte greu). Pe la ora 16 am terminat treaba si acolo.

Dupa aceea, pentru ca era inca lumina, Razvan a propus un traseu de “racire” la “Bolovanul prostului”, care se eliberare intre timp. Acolo traseele nu erau la fel de evidente ca pana acum: spiturile nu prea erau vizibile pe stanca (incepea sa se lasea si intunericul). Ne-a fost destul de greu sa deosebim traseele Stamate (6c+) si Pacientul Englez (5c). Razvan a catarat “Pacientul Englez”, dar a intrat din cand in cand si in Stamate pt ca nu se distingeau bine spiturile fiecarui traseu. Eu am catarat acolo la liber traseul de initiere (5a), care are un spit in partea de jos (la vreo 2 m de sol) si inca unul sus, care este si top. A fost o aventura interesanta, mi-a adus aminte de traseele cu catarare la liber pe care le-am facut pe vaile abrupte din Bucegi. La ora 17 ne cam luase frigul si se si intunecase intre timp, asa ca ne-am strans echipamentul la lumina lunii si am pornit spre masina. Eram insa toti foarte fericiti dupa o zi atat de faina (numai buna pentru cocotz), pentru care i-am multumit de cateva ori lui Razvan.

Andra

Asa ca le-am propus baietilor sa mergem acolo unde , cu aproximativ un an in urma, o parte din colegi au avut o aventurape cinste!Din cauza viscolului puternic, a zapezii si a vizibilitatii reduse, au dormit in bivuac, la poalele unui bradut ingaduitor, care i-a primit pe calatorii rataciti, surprinsi de crivat, obositi si dezamagiti ca nu au mai putut ajunge la refugiul mult dorit si ca nu vor primi caldura sobei….!

Imi aduc aminte  de povestile fiecaruia,de modul in care au trait tura respectiva, printre nametii care depaseau jumatate de metru!Ma gandeam la Balea ca era interesant sa abordam refugiul din Cindrel, astfel incat sa rememoram “incercarea ” lor, dar pe vreme favorabila!:)

Asa ca, sambata dimineata plecam spre “target”- muntii Cindrel , via Sibiu-Paltinis, noi, cei “6 magnifici”: Iosif, Sandu, Codrin, Mihaela, Adi si Mihai! Il recuperam pe drum pe colegul Dan, de la Cincsor, devenim ” 7 magnifici”!

Ne luam la revedere de la baietelul sau, care, uimit de aparitia unor tipi barbosi la usa casei, ne privea usor nedumerit, intrebandu-se probabil, unde o merge oare tata cu barbosii astia?

Copil mai cuminte ca el eu inca nu am vazut!

Asadar, in linistea diminetii, contrariati de norii cumulus nimbus care se ingramadeau pe cerul Brasovului, ne indreptam spre vest! Ajungem la Rasinari, luam cheile de la o ruda de a lui nea Ilie, cunostinta veche, cabanier cu vechi state, alaturi de care am trait o experienta interesanta cu ani in urma, rataciti in creierii muntilor, pierduti in viscol, intr-o alta tura de iarna, intr-un sfarsit de decembrie 2005, prilej de stiri per scroll-ul Realitatii si al Antenei 3: un grup de 14 turisti s-au ratacit in muntii Cindrel, surprinsi de viscol!

Nu voi uita niciodata ce liniste s-a facut in cabana de la telescaun, de la Paltinis, cand “pierdutii” au revenit printre oamenii!

Toti turistii din cabana se holbau la noi ca la niste aratari: plini de gheata in barbi, cu echipamentul inghetat, cu coltarii agatati de rucsaci, plini de gheata si zapada, refuzand sa ne dam batuti de viscolul iernii aprige ce tocmai pornise!

Dar asta este o alta poveste !

La Rasinari, nea Ilie lipseste la apel, a imbatranit, are in jur de 70 de ani, dupa circa 43 de ani petrecuti ca si gospodar al cabanei, s-a retras la casa lui, a predat stafeta ginerelui sau!

Acesta ne explica in cateva cuvinte cum patrundem in cabanuta, pentru ca din cauza ciobanilor si a musafirilor nepoftiti a fost nevoit sa ia masuri, sa inchida usile refugiului cu nenumarate lacate, cu chei metalice!Ne spune si de planurile primarului de a reabilita cabana!S-o vedem si pe asta!

Nu de mult, in vara cabana a fost sparta de ciobani curiosi sau interesati in a “recupera” toate cele de trebuinta din cabana, ca deh, asa e in muntii nostrii!Hotia e la putere, plecand de la jaful padurilor si terminand cu distrugerea sistematica a refugiilor de creasta si a cabanelor de catre aceste brute!

26 de geamuri au fost facute tandari, potrivit afirmatiilor actualului cabanier, asa ca refugiul are si acum cateva paturi prinse in geamurile din sala de mese! 

Lasam masinile la Paltinis, langa telescaun si abordam prin padure traseul care urca constant, inspre saua Batrana, iesind intr-un gol alpin dominat de iarba tomnateca, galben-aurie, batuta de vantul de sfarsit de toamna!Despre iarna, ce sa mai vorbim!

Grupul se imparte, unii, Sandu si Adi urca mai rapid, in ritm sustinut, eu la mijloc cu Iosif, in urma Miha, Codrin si Dan, care vin in ritmul lor, ajungandu-ne din urma usor-usor!

Discutam vrute si nevrute, traversam zone cu gheata, pe locul izvoarelor de sus, din platoul alpin!Nu e pic de zapada pe sus, bate un vant aspru de toamna, rece, patrunzator!

Inca din saua Batrana, ne luam gecile de vant pe noi, imi trag cagula pe fata, gandindu-ma ca, daca o tine vremea asa, fara zapada, vom face o tura de iarna in Fagaras, prin praf!

Praful este la putere peste tot!

Ne oprim doar pentru a admira orizontul intunecat, plin de cumulusi incornorati, care se bulucesc unii peste altii, parca pentru a ajunge unii inaintea altora, intr-o competitie fantastica, numai de ei stiuta!

Carusel al norilor, cenusiu sumbru, cer vanat si trist!

Te uita cum ninge decembre?Nici poveste!

Doar praf in vant!Care se ridica in trombe spre cerul plumburiu!Opresc inaintarea si “admir ” impreuna cu Iosif opera unor asa zise fiinte rationale, care intr-un exces, au dat foc unor jnepeni, doar pentru distractie!I-au taiat, i-au ciopartit, lasand totul de izbeliste, conserve contorsionate si sticle de bautura goale!Jneapanul si-a pastrat frunzele verzi pe margini, iar partea centrala este facuta scrum!

Tablou recent din muntii nostri!

Cerul bureaza amar peste noi, cate o picatura doua, ratacite, purtate de vantul rece si taios!Pare ca vine ploaia, dar nu vine!

Intr-un final ajunge la refugiul mult visat, dupa circa 3 ore jumatate, 4 de ascensiune, batuti de un vant aspru, care parca te ingheata instantaneu…!

La refugiu, colegii Sandu si Adi, ajunsi deja, au facut focul, dar este un fum in camera de il tai cu cutitul, pentru ca soba nu a mai fost utilizata de ceva vreme!

Pana la urma totul este in regula, fumul dispare, noi cotrobaim prin cabana, curiosi sa gasim o sursa de lumina, o lampa cu gaz, ceva!

Miroase a umed, a casa nelocuita, aerisim si totul revine la normal!

Deja pe la ora 16, trecem la povesti, admirand pe fereastra abrupturile nordice ale muntilor Lotrului, spuzite de un strat subtire de omat, cenusiu!

Discutam despre eroii neamului, despre Avram Iancu si Tara Motilor, despre Maria Sa Voda Mihai Viteazul, despre Stefan cel Mare si victoria de la Podul Inalt, despre ce inseamna sa fii roman!Sandu dezbate intersant cu Codrin despre filonul aproape secat al valorilor romanesti

autentice!

Lectie de istorie!

Pareri contradictorii, vin sec de Recas, muzica rock , marca “Codrin”, adica Pantera si un picut de Nightwish!

Atmosfera de cabana, calda, relaxata, povesti la gura sobei, ale carei lemne trosneau, duduind, in fata noastra, indemnandu-ne parca la somn, la leneveala!

Dar ce? Credeti ca am scapat de Sandu?

 Hai, imbracati-va si afara, la stele!E inceput de noapte de decembre, cu un petec de cer senin, cu o jumtate de luna!Vant inghetat, suierand in ferestre!

 Uite Jupiter, Cassiopeea…. dar ce se aude!La naiba, cred ca urca cineva de jos dinspre vale, din sud!

Parca e o voce cunoscuta.Canta ceva de codrii de fag!Bucovina!

Nu se poate!Nu pot fi ei!Asteptam.Cine credeti ca apare in asfintitul vanat si trist?

Cosmin,Marius si Liliana!Noi, un pic socati, fara reactie!Cum naiba?!

Parca erau in Parang, la Carja, la Mandra!

Ce naiba? S-au teleportat pana aici?

Nu s-au teleportat, dar au luat muntele in piept dinspre Groapa Seaca, din Saua Steflesti, au urcat o vreme cu masina, apoi cu rucsacii in spate, sa isi revada vechi prieteni!Important e sa iti propui!Apoi totul conspira la realizarea obiectivului, fie el cat se poate de greu de atins!Spune candva un intelept asiatic!

Abia acum inteleg!Au venit pana aici pentru noi!Si pentru ei.Pentru a fi impreuna !

Ne imbratisam, vorbim, ii invitam inauntru!Sunt infometati!

Ne povestesc de cabanierul/patronul de la pensiunea “La Razvan”, din Parang, care i-a cazat, iar mai apoi i-a luat la trei pazeste”, pe motiv ca isi consuma propriile alimente la masa lui, desi ar putea comanda de la ei, de la restaurant!Adica, te cazezi aici, mananci de la mine!Ce tampenie!

Nu e nimeni in statiune, nicun turist si tu ii tratezi cu un astfel  de comportament pe singurii turisti!In fine, ei au renuntat, politicos, sa intre in contradictie cu acest individ!S-au ridicat, au strans si dusi au fost!

Si-au luat bagajele si s-au mutat la pensiunea vecina!

Nu cred ca trebuie sa toleram un astfel de comportament, din partea unor parveniti pusi pe capatuiala!

Turism salbatic in muntii patriei!

Revin.La Iosif si povestile sale cu zombie, prilej de rasete si poante!

Din cauza caldurii, cativa fluturi rataciti incep sa se invarte debusolati in preajma lumanarii!Se fac poze, se rade!Au inviat zombie, spune Iosif!

Fluturi in prag de iarna, in lumina lampii !

E o feerie a fluturilor, care innebuniti de caldura “il ataca” pe Iosif, prilej de glume:

Vezi Iosif, ce de zombii!:)

Cosmin ne spune cate ceva despre turele lui pe bicicleta, despre “Push Bike”, sau o noua tehnica de intrecere pe bicla, despre cum si-a lasat in urma competitorii , la un concurs din vara, de mountainbike, impingand la deal bicicleta, spre disperarea concurentilor, neobisnuiti cu turele alpine grele, in care tragi din greu, cu rucsacul in spinare, pe pante fara sfarsit!Daramite cu bicicleta!

Marius ne povesteste de vantul salbatic din Parang, care le-a umplut echipamentul de praf!Dust in the wind!Iarna?

Sandu incapatanat!Nu renunta!Hai la stele!De data asta este sublim!Cer de cristal, luna in crestere in prag de iarna!Uite, spune el, Vanatorul Orion, care, insotit de cainele Sirius, de iepurele-Lepus, trage cu arcul in Taurus!

Uite Hyadele din Taurus, fiicele gigantului Atlas, cel care purta pe umeri cerul antic!

Uite zice Sandu, Pleiadele, Castor si Polux!

Suntem instruiti despre M42, nebuloasa Messier vizibila cu ochiul liber, pentru cunoscatori…..pentru noi, profanii doar un loc in care se nasc stelele!Ce tare!

Cam departe totusi, la cei 24 de ani – lumina de noi, furnicutzele terrane, atat de orgolioase, de tanzose, dar atat de efemere!

Se canta sub cerul liber, despre tara fagilor, Bucovina, despre noi!Atmosfera inghetata, lipsesc lupii si zapada, gerul!

E nefiresc de cald, iar linistea muntelui de patrunde incet, facandu-te sa te intrebi:

De ce nu poti ,suflete, ramane aici pentru totdeauna, in nemiscare, suspendat sub stelele vii, inghetate si reci, sub nebuloasele celeste ?

Intrebari fara sens, intr-o lume, uneori lipsita de sens!

Povestim. Dormim in caldura camerei, dimineata ne trezeste un soare patrunzator, ascuns uneori de ceturile Lotrului!

Vine dimineata!

Mancam si abordam varful Cindrel, 2244m altitudine!Pe o vreme in schimbare,in ritm sustinut, unul dupa altul ajungem pe varf in circa o ora si 10 minute!Promoroaca deasa peste tot, vant inghetat, peisaj de tundra siberiana!Facem poze, ne despartim de amicii din Bucuresti, care coboara, alaturi de Cosmin, sa isi recupereze masinile, sa mearga acasa!Totul e inghetat!Siberie sibiana!

Intoarcerea este rapida, luam rucsacii din cabana si plecam spre Paltinis!

Vremea se schimba, devine calda, nefiresc de calda!Oprim sub niste stanci, mancam merisoare confiate de gerul noptilor trecute, ca niste ursuleti disperati dupa ceva dulce!

Ne cataram pe un bolovan, sunt prize destule, stanca poroasa cu mica, plasata pe ea!

Ne amintim de turele de perete, facute si promise noua!

Ajungem in saua Batrana din nou si ne decidem!Schimbam traseul pe ruita abordata acum 6 ani de mine si de Adi, iarna, in viscol crunt!Coboram abrupt pe un drum forestier, intalnim un ATV condus de un tip, care tulbura linistea muntelui!Hai ca mai avem un pic!

Cand credeam ca am scapat, am dat de un drum forestier, de circa 4 km si dai , la vale!Bocancii de iarna scartaie printre pietre contorsionate!Mihaela spune ca e greu.Iosif la fel!Nu ne plangem, strangem din dinti si dam inainte, ca legiunile romane, ostile Imperiului Roman, in goana lor nebuna de a cuceri lumea!Noi nu vrem sa cucerim lumea, vrem doar sa ajungem odata la masini!:)

Eu ce sa mai zic, confirm spusele colegilor, gandind-ma la talpile mele, batute parca in cuie!Tratament pentru genunchi, care preiau fiecare pas aiurea si il transmit mai sus, in coapse!

Ajungem in fine la masini!E vant rece, nori peste tot, am o strangere de inima!Sper sa vina iarna, m-am saturat de ture prin praf!

Ca in filmul cu Gheorghe Dinica, “Prin cenusa Imperiului”, asa eram si noi….plini de praf, obositi, ca niste soldati intorsi spre casele lor, dintr-un razboi al prafului si vantului celui inghetat de toamna, iarna!Nu se stie inca!

Asteptam iarna adevarata!Fagarasii ne asteapta cu crestele lor smaltuite!

Mihai

A fost o tura de exceptie: in ceea ce ma priveste, a fost mai mult decat am asteptat. De aceea imi este greu sa pun in cuvinte momentele frumoase petrecute acolo. Voi incerca totusi o prezentare succinta a momentelor principale. Aceasta tura s-a nascut mai intai in imaginatia lui Mihai, care a considerat ca ar fi bine sa existe o iesire pregatitoare pt tura de iarna a Alpin Club Brasov (15-18 dec. 2011, Fagarasi). A propus o iesire la Balea pentru ca aceasta locatie permitea un acces rapid si oferea conditii propice unui antrenament pt tura de iarna. Mihai a lansat apelul inca de lunea trecuta. Unii au sovait sa vina (inclusiv eu), altii au intarziat sa confirme. Cu toate acestea, tot mai multi au adoptat ideea, astfel incat joi seara exista deja o lista cu vreo 8-10 participanti din Brasov, plus 4 prieteni din Bucuresti interesati sa ni se alature. Mihai si-a luat in serios rolul de organizator si a sunat la salvamont Arges de la cota 2000 m, unde urma sa ne cazam. Acolo nu mai erau locuri in camere pt ca fusesera rezervate din timp de un grup din Bucuresti (EcoXtrem), dar ni se punea la dispozitie podul cabanei, unde se putea dormi pe podea pe izopren si in sac de dormit. Pe masura ce se apropia sfarsitul de saptamana, se confirma tot mai mult prognoza favorabila pentru Balea, asa ca nu am mai ezitat si am acceptat oferta lor, chiar daca asta a insemnat sa renuntam la confort timp de o noapte. Pana la urma, ne duceam la Balea ca sa ne pregatim pt tura de iarna, care numai confort nu presupune !!

Sambata dimineata la ora 8 ne-am intalnit la OMV-ul din Bartolomeu. Imbarcarea in masini a avut loc astfel: Codrin si Mihaela i-au luat pe Gabi Raileanu si Remus, iar Sandu ne-a luat pe mine (Andra), Radu Andronachi si Mihai. Pe Razvan Juganaru l-am luat de la OMV-ul din Codlea. In aceasta formatie (9 persoane in 2 masini) am pornit spre Balea Cascada, de unde (acesta era planul initial) urma sa luam telecabina pana sus la Balea Lac. Acolo urma sa traversam tunelul si sa coboram circa1 km pana la cabana Salvamont Arges, unde trebuia sa ne intalnim cu cei 4 prieteni din Bucuresti (Marius Urucu, Lili Borsan, Cristi Pitulice si Andrei Margulescu). Drumul pana la Cartisoara a decurs foarte bine. Pe masura ce ne apropiam de Balea Cascada, se ridica intrebarea daca nu ar fi mai bine sa mergem cu masinile pana sus. Detineam informatia ca cineva urcase weekendul trecut cu masina si ca drumul era ok; doar pe ultima portiune era ceva zapada si gheata. Pana la urma am decis in unanimitate sa continuam urcarea cu masinile. Decizia s-a dovedit a fi una inspirata, ducand la economie de timp si de bani.

Am ajuns sus la 10:20. Am parcat masinile langa cabana Paltinu, ne-am luat bagajele si am traversat tunelul la lumina frontalelor. In tunel era gheata pe peretii laterali si chiar pe jos din loc in loc. In jur de 11 eram deja la cabana Salvamont, unde am luat in primire locul de cazare (podul) si am desfacut bagajele. Cativa dintre noi au coborat apoi in sala de mese ca sa manance. Intre timp au aparut si cei 4 amici din Bucuresti. Ne-am propus ca la ora 12 sa iesim la o tura spre varful Vanatoarea lui Buteanu si in masura timpului disponibil sa urcam si pe alte varfuri. Fiecare a urcat la ritmul lui. Toata lumea a ajuns pe Vanatoarea lui Buteanu (2507 m). Unii au fost insa mai rapizi (Sandu si Razvan) si au urcat aproape pe toate varfurile din zona (Vf. Vaiuga 2418 m, Vf. Capra 2494 m, Vf. Iezerul Caprei 2417 m si Vf. Paltinu 2399 m). Dupa asensiune, locul de intalnire a fost la cabana Paltinu, unde ne-am incalzit, am mancat si am baut cate ceva. Mesele la care ne-am asezat aveau vedere spre lac. Pe un versant stancos de partea cealalta a lacului era o cascada de gheata la care cativa se uitau cu jind: “ah, ce-ar mai merge o catarare pe gheata aici”. Pe la ora 16 vedem un grup destul de numeros care apare si se instaleaza in zona cascadei de gheata. Era grupul EcoXtrem din Bucuresti, care ne lasase pe noi fara paturi la cabana Salvamont ! Erau echipati de catarare pe gheata si s-au apucat de treaba. Cineva a montat o mansa deasupra cascadei si au inceput sa se catere. Ne-am dus si noi sa vedem cum se desfasoara actiunea. Mihai, Sandu, Razvan si Gabi erau foarte interesati de asta, dar regretau ca nu au echipament. Intrucat incepea sa se intunece, i-am lasat pe cei de la EcoXtrem sa se catere mai departe, iar noi am pornit spre cabana Salvamont prin tunel.

Seara ni s-a parut destul de lunga la cabana. Nu aveam la noi jocuri, asa ca am stat la masa si am povestit. In cabana era foarte cald. In schimb in podul unde dormeam noi se auzea cum sufla vantul. Nu avea incalzire directa, asa ca s-a lasat frigul peste noapte. Totusi, lumea si-a adus sacii de dormit de minus n-spe grade, asa ca pana la urma dimineata aproape toti se vaitau ca a fost prea cald. Altii (printre care si eu) se vaitau ca a fost cam tare podeaua. Insa Radu a fost cel mai original: s-a vaitat ca s-a culcat prea devreme !! El nu obisnuieste sa se culce asa devreme acasa (“stingerea” lanternelor s-a dat la 21:30). A doua zi am fost in picioare in jur de 7:30 – 8. Pana am mancat si am facut bagajele, s-a facut deja 9:30. A urmat apoi poza de grup, dupa care ne-am luat ramas bun de la prietenii din Bucuresti (care urmau sa urce spre Vf. Laitel – Caltun) si am plecat spre Balea Lac tot prin tunel. In drum spre tunel i-am vazut pe baietii de la salvamont ca se echipeaza pentru o catarare pe gheata in locul unde se catarasera cu o seara inainte cei de la EcoXtrem. I-am intrebat daca ne lasa si pe noi sa ne dam, iar ei au fost de acord sa ne lase. Intre timp noi ne-am dus din nou la cabana Paltinu, de unde vedeam ca la televizor cum instaleaza coarda si incep sa se catere. Cativa dintre noi am mers sa-i vedem de aproape, iar Sandu, Razvan si Gabi si-au manifestat interesul de a se da si ei. Primul dintre ai nostri s-a dat Gabi, urmat de Sandu. In acest timp Razvan privea cu nesat si astepta sa-i vina si lui randul. L-am intrebat: “cred ca-ti lasa gura apa, nu-i asa ?!” El a fost pe faza si mi-a raspuns: “imi lasa gura gheata” (era intr-adevar foarte frig, mai ales daca stateai pe loc). Toti 3 au fost foarte incantati de aceasta experienta. Si-au manifestat dorinta de a-si procura echipament si de a iesi mai des iarna la catarare pe gheata.

Am uitat sa spun ca ne-am imprietenit cu Lupu, cainele de la cabana salvamont (o corcitura indepartata de caine lup), care a beneficiat din plin de mancarea si de afectiunea noastra. Lupu s-a tinut dupa noi tot timpul. Se simtea ca la el acasa pe lacul (inghetat) Balea si nu parea sa fie deranjat de frigul de afara (in jur de -8 grade). Era foarte vesel si prietenos; apare in multe poze.

Duminica la ora 13, dupa ce au terminat baietii cu catararea pe gheata, ne-am imbarcat in masini si am plecat spre casa. Pe masura ce coboram primele serpentine, se asternuse tacerea. Ne uitam cu grija la drumul acoperit de zapada si ne rugam la Dumnezeu sa ne pazeasca de accidente. Am avut cateva emotii pt ca in unele curbe era gheata sticla. Soferii (Sandu si Codrin) s-au descurcat excelent – ii felicitam si le multumim pt maiestria lor. Drumul pana la Brasov a fost usor si rapid. La 15:30 eram deja acasa. Mi-a fost greu sa ma reobisnuiesc cu forfota orasului. Imi lipsesc linistea de la Balea si spectacolul sublim al muntelui. Vremea frumoasa a fost unul dintre ingredientele principale ale succesului acestei iesiri. Se adauga spiritul de echipa si umorul participantilor. Multumim prietenilor din Bucuresti ca ne-au fost alaturi si au contribuit astfel la succesul turei.

Asa cum spuneam in introducere, a fost o tura de exceptie. Imi amintesc de ea ca de o excursie in paradis. Intotdeauna o astfel de experienta te lasa cu dorinta dupa mai mult (creaza dependenta). Sa speram ca aceasta dorinta ne va fi implinita de tura de iarna care va avea loc peste 3 saptamani !!

Andra

Am inceput recunoasterea zonei si echiparea cu materiale. Traseul pe care urma sa ne cataram era compus din doua lungimi de coarda: dupa o portiune mai usoara in partea de jos (prima lungime), care necesita vreo 7 bucle, urma o regrupare, apoi partea adevarata a traseului, mult mai dificila, care necesita vreo 11-12 bucle si folosirea unor tehnici de catarare mai complexe, cum ar fi ramonajul care presupune urcarea prin opozitie in toate formele sale (te folosesti de maini si de picioare pentru a forma presiunea in horn pe de o parte a hornului si de spate pt priza de cealalta parte a hornului).

Noi eram 5 si aveam 3 corzi si 4 hamuri, asa ca s-au format pe rand cate 2 echipe: intr-o prima faza Gil cu Dan au deschis runda, le-am urmat eu cu Sandu; in a doua faza Sandu a facut echipa cu Iosif, eu cu Dan, iar Gil ne-a supervizat si ne-a dat indicatii la fiecare etapa. Primii au urcat Gil si Dan: Dan a fost cap de coarda si cu ajutorul lui Gil s-a descurcat foarte bine pana sus. Gil a urcat secund si a tras dupa el o coarda de 200 m pe care o luase de la Predeal. Odata sus, Gil si Dan au montat atelierul de rapel si o „balustrada” pt asigurare. Am urmat eu si Sandu: Sandu a fost cap de coarda, eu secund. In tot acest timp Iosif ne-a fost de mare folos cu diverse lucruri marunte dar importante.

Gil ne-a invatat cateva lucruri vitale in catarare (pe unele le stiam doar din vedere, de altele nici nu auzisem): asigurarea OBLIGATORIE cu zelbul in momentul in care esti in regrupare, in top sau daca te opresti in traseu, pt a te odihni si cand asiguri pe cineva care urca (zelb provine probabil din germana de la selb, care inseamna auto – adica auto-asigurare); montarea buclelor pe stanca la urcarea in cap de coarda (sa fie intotdeauna cu clapeta spre exterior si nu spre stanca), coborarea in rapel cu nod prusic (de asigurare), cate tipuri de noduri exista si cum se executa (coada vacii, optul, nouale, cabestan, semicabestan, prusic, coada de magar, amaraje etc.).

Cand am ajuns eu sus, erau acolo Gil si Sandu (Dan coborase deja in rapel). Gil montase coarda de 200 m pentru rapel. Peretele care trebuia coborat avea in jur de 60 m. Gil si Sandu imi dadeau acum indicatii cum sa cobor. Eu nu mai coborasem niciodata in rapel “adevarat”. La sala, desi se numeste rapel, esti de fapt coborat in permanenta de altcineva (lansat sau „la salam”, cum se mai spune). Iata cum se poate face usor confuzie intre definitia din dictionar a unui termen si conotatia lui. Scena a fost un pic tragi-comica: eu ma uitam la modul in care fixasera coarda si intreb “ce-i asta ?” Ei spun la unison plini de incredere: “rapel” (a se citi “cum adica ce-i asta ?? e rapel !!”). Eu continui: “nu am mai coborat niciodata in acest fel”. Gil si Sandu se uita unul la altul, incep sa masoare gravitatea situatiei si isi spun: “ce-am facut ma ? Am adus-o pana aici ? Cum o sa coboare acum ??”. La care eu, care eram dornica sa invat ceva nou, le spun: “aratati-mi ce trebuie sa fac”. Mi-a placut de Gil la faza asta: ii era lui mai teama pt mine decat imi era mie. Mi-a explicat apoi de ce: mersese acolo cu colegii, iar unul din baieti s-a speriat si nu a vrut cu nici un chip sa coboare in rapel cand s-a vazut acolo sus. Asa ca ii era teama ca o sa ma blochez, sau ca voi avea parte de vreun incident neplacut in timpul coborarii, ca pot ramane cu sechele (teama de inaltime, de procedeul in sine, sau chiar de acest sport in ansamblul sau) si nu voi mai dori sa aud de rapel. Insa Gil a trecut peste asta si mi-a explicat in detaliu ce aveam de facut: cum se fixeaza coarda in 8-ul de rapel; sa tin mana stanga pe nodul prusic, pe care sa-l trag cu mana pe coarda pe masura ce cobor eu (auzisem eu de la Mihai de nod prusic, dupa iesirea lui din Cheile Rasnoavei la scoala de ghizi; acum il vedeam cu ochii mei ); sa tin in permanenta mana dreapta pe coarda la nivelul soldului drept; sa tin picioarele in unghi de 90 grade cu peretele, toata talpa sa fie in contact cu peretele si sa controlez pe masura ce cobor dar sa NU sar. Daca se intampla ceva si ma dezechilibrez sau ma agat in ceva, sa nu panichez – nodul prusic se va strange si ma va bloca, dar va veni cineva si ma va da jos de acolo. Parea suficient de palpitant si de riscant incat sa-mi doresc sa incerc asta. Pai ce, nu trebuia sa-mi iau doza de adrenalina ?! Doar nu venisem pana acolo ca sa fac plaja !! Si iata ca a inceput coborarea. Prima mea coborare adevarata in rapel de la 60 m !! Wow ! Eram super-incantata. La inceput am fost mai prudenta ca sa ma obisnuiesc cu “teritoriul”, dar apoi am prins curaj. Nu pot sa va spun cat de frumos se vedea totul privit de sus. Din fericire nu am rau de inaltime, asa ca n-am avut nici un inconfort fizic sau psihic. Cand mai aveam vreo 10 m pana la sol, am luat mana de pe nodul prusic si am vazut ca incepe sa se stranga. Am reusit pana la urma sa-l trag in jos pe coarda si sa ajung astfel la sol fara alte peripetii. Cand am pus piciorul pe sol i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt intreaga si ca nu mi-a fost frica. Eram atat de fericita ca am invatat ceva nou !

Dupa mine a coborat in rapel Sandu fara probleme. Gil a coborat ultimul foarte dinamic (rapid). Secretul coborarii lui dinamice consta intr-un sistem mai special de prindere a corzii (opt-ul rapid): ne-a aratat dar ne-a spus sa nu incercam, pentru ca daca nu stapanim bine, poate fi tragic. Acum eram din nou toti 5 la sol. Gil ne-a incurajat sa ne mai dam o data ca tot e coarda pusa. Asa ca am facut din nou 2 echipe: de data asta Sandu a urcat cap de coarda cu Iosif secund, iar eu am facut echipa cu Dan si am urcat cap de coarda pe portiunea mai abrupta. O a doua premiera pe ziua de ieri: am urcat pentru prima data cap de coarda la stanca. Mai urcasem la sala, dar niciodata la stanca. A fost o experienta incurajatoare – iata deci ca pot s-o fac si pe asta !!

In momentul in care ajungeam eu sus, Iosif si Sandu erau deja acolo iar Sandu ii explica lui Iosif ce are de facut. Privirea lui Iosif trada putin teama care il incerca (se vede si in poze ), dar si-a invins teama si a trecut la actiune. Era asigurat cu nod prusic, asa ca n-avea ce sa i se intample. Cel mai teama i-a fost in momentul in care s-a uitat in jos si a vazut abisul de sub el. Dar nu s-a lasat invins de teama, a reusit sa-si pastreze sangele rece si sa aplice in continuare ce are de facut. Am coborat apoi si eu – al doilea rapel din viata mea, de data asta fara nod prusic. Aveam aparatul foto la mine, asa ca l-am rugat pe Gil sa ma asigure la un moment (sa intinda coarda de jos) ca sa fac niste poze. Ei ziceau: “in rapel si fara nod prusic, tie iti mai arde de facut poze !!” Am ajuns cu bine la sol si de data asta. Dan a coborat ultimul, a adus jos tot echipamentul si am strans coarda cea mare. Intre timp ne-a mai aratat Gil cate cava (cum se urca cu scaritele, etc.).

In concluzie: a fost cu adevarat o tura la inaltime – la propriu si la figurat !! Gil de asemenea a fost la inaltime in calitatea lui de “instructor”: ne-a explicat cu multa rabdare si in detaliu ce aveam de facut, si ne-a repetat ori de cate ori era nevoie. Din cand in cand mai scotea cate un “mama voastra, ce va invata aia la sala ma ?!”. Avea dreptate, mi-am dat seama ca la sala nu invat mai nimic daca incerc sa prind doar prin imitatie si nu-mi explica cineva. Din pacate acum vremea nu ne mai permite sa iesim la catarare, dar vara viitoare stim ce avem de facut. Va incurajez inca de pe acum sa veniti in numar cat mai mare – este foarte fain !

Andra

13 noiembrie 2011 – zi rece, dar insorita de duminica. Desi timpul inghetase in linistea diminetii, nu ne lasam infranti de mirajul trezitului tarziu si pornim pe carari de munte: Ioana, Gabi, Remus si Eu (Catalina).

Odata ajunsi la poalele Pietrei Craiului, ne mobilizam (eu mai greu…..), fiecare isi ia in spinare rucsacul mic pregatit de tura de o zi si ne indreptam spre Schitul Coltii Chiliilor. Odata ajunsi in arealul monastic, urcam un pic prin padure si identificam marcajul cruce rosie care ne directioneaza spre Padina Sindilariei.

Urcusul devine din ce in ce mai abrupt, iar respiratia calda de efort se sparge in aerul inghetat. Soarele nu patrunde printre peretii care contureaza Padina Sindilariei, insa ne bucuram de peisajul iernatec: chiciura si zapada dezintegrata de inghet.

Urcam cu pauze scurte spre creasta, iar peste 3 ore de la momentul intrarii in traseu, ajungem in creasta. Desi aveam coltarii in rucsaci, nu a fost necesara fixarea lor, intrucat zapada era pe ici pe colo si portiuni de gheata au fost foarte putine.

Asa ca, odata ce atingem Vf.Turnu, ne odihnim, mancam, bem ceai si ne bucuram de soarele care a iesit pentru cateva minute din pacla ce inconjura muntele. Este ora 13,50.

Renuntam sa coboram pe Brana Caprelor si schimbam ruta spre Saua Crapaturii si coboram portiunea echipata din cand in cand cu lanturi care in final ajunge in sa.

Chiciura persista, dar  apare si un strat de zapada de cativa centrimetri.

Dupa cateva poze in sa urmarirea liniei foarte pronuntate a orizontului, coboram in ritm constant pentru a ajunge langa drumul care leaga orasul Zarnesti de Plaiul Foii.

Desi Gabi insista ca tura nu a prezentat momente „picante” de genul flori de colt si capre negre, iata ca tot el, aflat in fata la coborare, da nas in nas cu 2 capre negre! Ceilalti am ajuns prea tarziu…..

La ora 17,10 ajungem la masina, dam manusile jos si trecem la gandul urmator: unde bem o bere?

In consecinta, o zi reusita de duminica!

Sambata dimineata l-am luat mai intai pe Iosif din Noua, am trecut apoi pe la OMW-ul din Bartolomeu, unde ne astepta Sandu. Eu nu aveam un traseu foarte precis in minte. Sandu a  propus sa urcam spre Padina lui Calinet, s-o luam apoi pe Braul de Mijloc pana la Termopile si in functie de starea meteo si timpul pe care il avem la dispozitie, sa mai exploram putin Braul de Mijloc. Zicea ca nu a mai fost de mult timp pe acolo si ca ar vrea sa exploreze Braul dincolo de Termopile, insa nu vom avea timp sa ajungem pana la Lanturi pt ca e prea departe si riscam sa ne apuce noaptea la intoarcere. Ca ne apuca noaptea nu ar fi fost o problema, dar ne-ar fi apucat sigur zapada, care a inceput sa cada abundent la coborare chiar dupa iesirea noastra din padure in drumul forestier la ora 17:00.

Dar sa revin: am gasit propunea lui Sandu foarte interesanta pt ca imi dadea ocazia sa evit un traseu facut de multe ori gen Spirlea – Lanturi sau Refugiul Diana – Padina Popii. Am plecat din Plaiul Foii la 10:20. Am  mers pe Valea lui Calinet pana la Izvorul  lui Orlovski, am urcat apoi spre drepta prin padure, am coborat scarita de fier, am traversat Padina lui Calinet spre dreapta si am intrat apoi in Braul de Mijloc. Era in jur de 12:00 in acel moment. Am mers pe Braul de Mijloc pana la Termopile, unde am ajuns la 13:30. In acel moment Sandu a propus sa ne lasam rucsacii acolo si sa exploram putin continuarea Braului de Mijloc fara a avansa insa prea mult, dupa care sa ne intoarcem la rucsaci si sa coboram prin Poiana Cotofenei. Eu nu prea eram incantata de ideea de a cobora atat de repede, mai ales ca vremea era (inca) de partea noastra.

Ma gandeam ca daca tot am venit, sa exploram mai mult din Braul de Mijloc, pe care eu il facusem o data din celalalt sens (dispre Lanturi), dar pierdusem la un moment dat cararea si nu reusisem sa ajung la Termopile. Pt mine era o ocazie excelenta sa descopar Braul dinspre Termopile spre Lanturi. Sandu a fost de acord sa mergem mai departe, asa ca ne-am luat rucsacii si am continuat. Am pierdut la un moment dat cararea (am luat-o in sus pe un horn in loc s-o luam spre dreapta printre jnepeni), dar ne-am dat seama si ne-am intors la ultimul semn (cruce verde). Erau de asemenea momai din loc in loc. Am continuat pana la Gavan, unde am ajuns la 14:50 si ne-am oprit 5 minute sa facem poze si sa mancam ceva. Din acest moment, vremea a intors parca foaia: soarele care ne zambise pana atunci din cand in cand dintre nori a disparut complet, cerul s-a acoperit de nori si a inceput sa bata puternic vantul.In Canion incepuse deja sa fulguiasca usor, asa ca ne-am grabit cat am putut pt ca simteam ca zapada ne joreste din urma. Totusi, nu a nins abundent pana am iesit in drumul forestier. Ca la un semn, imediat dupa ce am iesit in drumul forestier, norii au inceput sa cearna o zapada deasa si pufoasa. Am avut impresia ca Dumnezu a zis “Stop” zapezii pana am fost cat de cat in siguranta. Ca de obicei m-am rugat pt protectia lui Dumnezeu si am simtit aceasta protectie inclusiv in faptul ca zapada ne-a “asteptat” sa ajungem aproape de masina.

Sambata asta am fost in Piatra Mare si am urcat pe Drumul Nebunilor. Joi seara cand l-am auzit pe Sandu ca vom merge pe acest traseu, am spus: “ma recunosc in aceasta denumire, e de mine”. Cum sa nu ma recunosc daca am urcat recent pe Valea Bucsoiului impreuna cu Iosif fara coarda. Daca asta nu este definitia nebuniei, va rog sa cautati voi alta mai potrivita

Totusi, acest Drum al Nebunilor din Piatra Mare m-a dezamagit putin: nu a fost deloc “horror” (dificil si riscant) asa cum ma asteptam eu. A fost pe alocuri un pic haotic (balaureala prin padure), la care se adauga o urcare destul de
abrupta printre stanci si copaci. Dar nimic din periculozitatea la care ma asteptam eu. Cu toate ca adrenalina n-a clocotit in vene, a fost totusi un traseu superb. Iata de fapt reteta unui traseu la superlativ: vremea a fost la superlativ, peisajul de toamna a fost la superlativ, si “last but not least” – echipa a fost la superlativ. Toti participantii au adus cu ei doza minima de buna voie, umor si pasiune pt munte. A fost o tura de zile mari tocmai datorita spiritului de echipa care ne-a unit. S-a discutat despre catarare, problemele de conectare la internet pe RDS, dependenta de calculator (a lui Iosif:) ) si bineinteles despre viteza luminii (lumina care se incapataneaza sa nu-i lase pe neutrini s-o depaseasca; incercati sa va imaginati acest scenariu – lumina le striga peste umar neutrinilor: “bai, voi nu vedeti ca scrie clar ‘Zona de depasire interzisa’!!”).

Dar sa detaliez putin: aventura a inceput prin intalnirea de la Petrom (langa Kaufland) si a continuat cu echiparea celor 8 participanti (Sandu, Radu, Mihai, Florin, Dan, Razvan, Iosif, Andra) la Dambu Morii. Vremea, desi mohorata in imaginatia meteorologilor, s-a dovedit a fi si de data asta binevoitoare: cer senin si soare pe aproape toata durata traseului. Inca un pariu cu vremea castigat. Am pornit la ora 9:00 de la Dambu Morii pe un drum forestier care se desprinde spre dreapta inainte de bariera. Am mers pe el pana s-a transformat intr-o poteca printre brazi si macesi, apoi a intrat in padure. Regula a fost sa urcam pe muchia crestei, care coincidea in mare parte cu marcajul forestier.

Ne-am mai abatut uneori de la aceasta regula, de unde si balaureala amintita mai sus. In dreapta se vedea Postavarul, iar in stanga se vedea printre brazi varful Piatra Mare. Am continuat urcarea prin padure si am iesit la un moment dat intr-un luminis. De-acolo pana pe varf nu mai era mult. Am ajuns pe varf la 13:10, adica dupa 4 ore si 10 minute de traseu lejer. Nu ne-am grabit deloc: am mers incet si am facut multe pauze. Perspectiva era destul de buna: Bucegii se vedeau ca un catarg singuratic care iese din mare (dintr-o mare de ceata care plana asupra Busteniului); Postavaru se vedea inca bine, dar era deja asaltat de nori; in planul doi se vedeau putin Piatra Craiului si Papusa, dar mult mai infasurati in nori.

Dupa ce am facut cateva poze, am plecat spre cabana Piatra Mare, unde am ajuns la ora 14. Dupa o pauza de vreo 40 minute, am plecat spre casa. La cobarare nu doream sa o luam pe Drumul Familial, ci catre 7 Scari. Insa pana la urma datorita neatentiei am iesit tot in Familial. Nu-i bai, tot raul spre bine: asta ne-a permis sa coboram prin Prapastiile Ursilor unde sunt niste pereti de catarare superbi. Dar inainte sa ajungem acolo, ne-am oprit cateva minute la punctul de Belvedere. Am admirat peisajul de vis care se deschidea atat deasupra noastra (varful Piatra Mare) cat si dedesupt (pereti drepti de 70-80 m). Nu se recomanda celor care sufera de rau de inaltime. Am ajuns apoi la peretii de catarare din Prapastii, unde Razvan ne-a facut o demonstratie de catarare (la liber) cu bavareza. Ne lasa la toti gura apa.
Ne-am propus sa venim aici la catarare daca mai prindem o sambata frumoasa pana da zapada. Am mai mers un pic si am ajuns la Hornul Crenelat, pe care Sandu si Florin l-au urcat la liber cu ceva timp in urma. Alta bijuterie pt care merita sa revenim. Am ajuns la masini la 16:40, ceea ce inseamna in total 7ore si 40 minute.

Nu stiu ceilalti cum sunt (adica ce gandeau la terminarea traseului), dar mie imi parea rau ca s-a terminat asa de repede, desi n-am alergat deloc. De mult n-am mai avut ocazia sa admir peisajul asa cum am facut-o ieri in Piatra Mare. Cat de bine-venit este un astfel de traseu in care ai timp sa iei pulsul naturii, sa-i admiri culorile si sa te relaxezi.

Multumim lui Sandu pt propunerea traseului.

Andra

Dar s-o luam sistematic. Intrucat maine nu puteam iesi in Crai la tura propusa de Remus, mi-am propus sa ies azi un pic. Initial am vrut sa merg in Piatra Mare, dar pentru ca am avut ceva de rezolvat si am intarziat destul de mult, mi-am schimbat planul. Pe la 2 fara ceva de-abia plecam de acasa. Mi-am zis: “este inca timp pentru o iesire fulger in Postavaru”. La 14:15 am parcat masina la Pietrele lui Solomon si am inceput urcarea in Poiana pe Drumul Vechi. La 16:30 eram deja sus in Postavaru, dupa care am coborat pe Sulinari. Se intunecase deja cand am ajuns inapoi in Poiana. Am coborat tot pe Drumul Vechi (la lumina lanternei) si am ajuns inapoi la masina in jur de 18:15 (in total 4 ore de mers dus-intors – asta da iesire fulger ). A meritat din plina aceasta expeditie scurta; vremea a fost frumoasa (soare), insa destul de rece: 0 grade in Poiana, in jur de -5 grade sus in Postavaru.

Langa telecabina Kanzel era santier in toata regula. Am inceput sa urc catre Postavaru pe Drumul Rosu, care e complet schimbat: a fost largit foarte mult. In plus, s-a defrisat pentru crearea unor noi variante (partii e mult spus); s-au creat cateva portiuni noi, dar nu exista partii cu totul noi fata de cele existente. In locul unde se facea jonctiunea Lupului cu Drumul Rosu s-a defrisat foarte mult si s-a construit o noua gondola. S-a defrisat si in sus ca sa se faca loc pentru piloni. In Poiana Ruia s-a construit un lac de acumulare imens. Tot de acolo s-a defrisat spre stanga (in jos) si s-a creat o portiune de vreo 500 m care duce spre noua gondola. La noua gondola se poate ajunge si din Lupului: se face stanga dupa ce se trece de cabana Postavaru. Pilonii noii gondole se termina aproape de refugiul Salvamont din Postavaru. Iesirea de la noua gondola se va face direct spre partia Lupului. Lucrarile la noua gondola nu sunt inca finalizate: au fost montati stalpii, dar nu si cablurile.

Alte modificari: partea de jos a partiei Lupului (unde incepe S-ul) este de asemenea in curs de amenajare: deocamdata a fost largita putin si s-a montat un dig protector in dreapta. Partia Sulinari a fost si ea largita putin (unde e Canalul), dar nu foarte mult. In rest, nimic nou pe Sulinari.

In concluzie: e doar pe jumate adevarat ce se spune in presa si la TV. Ca de obicei se face multa valva ca sa atraga turistii. Sunt probabil vreo (maxim) 10 km de partii noi, dar 20 km in nici un caz. Ce sa zic – buni si astia 10 km in plus, dar sa vedem cum o sa stam cu zapada. Nu se va putea face zapada artificiala pe toate partiile. Daca nu ninge, ne ducem doar sa privim.

Se va schia ca in Austria ? Nici vorba. Nu se va schia nici macar ca la Bansko, unde am fost pentru prima data in febr. 2011 si de care am fost foarte incantata (recomand la toata lumea). Acolo gondola urca pana la 2.650 m, sunt telescaune in toate directiile, multe partii si variante (ma gandesc deja sa merg din nou la Bansko in febr. 2012).

Voi merge totusi si in Poiana macar o data ca sa incerc noile partii (in timpul saptamanii, ca in weekend tot aglomerat va fi). Asa ca “Partieee !!”

Andra

Asa ca iata puteti admira prima zapada adevarata din sezon! Cat despre Draconide nici vorba, ninsoarea a inceput sambata dupa masa si… n-o sa credeti dar fetele urcasera acolo tocmai sa urmareasca fenomenul…