Doua maratoane intr-o saptamana ? Nu-i cam mult ?
Si totusi merita sa incerc. Cu atat mai mult cu cat Raiffeisen (banca ,,mea”) era si sponsor principal, iar prin intermediul intranetului ni se facuse, noua salariatilor, o invitatie de participare gratuita (altfel 50 eur taxa de participare). Asta era luni 03 octombrie.
Fata de maratonul montan din Piatra Craiului, unde eram pe teren propriu, facusem 2/3 din traseu inainte, aici totul avea sa fie altfel. Cel putin asa incepeam sa inteleg. Doar asfalt si nu oricum : 4 ture a 10,53 km fiecare.
Si unde ?
In plin centru al Bucurestiului, unde si participarea era intesata de profesionisti: africani si africani de top…
Nu , cu siguranta va fi altceva: premiile sunt de 3000 ,2000, 1000 ,500 si 250 eur, incepand cu locul I, identice pentru M si W.
Alta noutate: NATO e cu noi , dar nu cu noi, pentru ca initial traseul viza Casa Poporului, devenita intre timp gazda aliantei militare pret de 2 zile. ,,Noi” ne-am mutat in Piata Alba-Iulia. Iar traseul te ducea spre Casa Poporului, apoi o lua dus-intors pe Splaiul Unirii si dupa alte doua bucle prin zona , se intorcea in Piata Alba Iulia.
Asta era pe harta.
Fain.
Saptamana nu s-a aratat prea darnica cu mine. Luni si marti rupt de oboseala , dupa ora 20 acasa, nu m-am simtit in stare sa o iau la sanatoasa. Si miercuri venise la fel. Dar, punct. La 18 eram acasa si aproape de 8 (corect 20), urma sa trec primul examen pe asfalt: mi-am propus un semimaraton (21 km prin Brasov). Partial am reusit, abia a doua zi , cu masina am masurat doar 18 km. In aproape 2 ore. Si bine si rau. Baremul maratonului fusese stabilit la 6 ore. Calculele mele imi indica un timp de peste 4 ore +30 minute.
Joi reiau alergarea, dar impartita : 10 km dimineata sub Tampa si inca 10 km seara prin oras.
In principiu ma simt bine.
Vineri iau hotararea sa-mi cumpar pantofi de alegare pentru asfalt. Renunt la antrenament. Nici nu mai era timp…
Sambata plecarea devreme: ora 4. In Timis ninge, la Cotul Donului zapada e de 5 cm, nici un utilaj, nici un politist. Evident cauciucuri de vara. De sus TIR-urile, dau semne ca vor deveni bariere pe drum. Scapam ?
Poate…
10 cm, un pic de viscol dar am trecut de Rozmarin…La vale zapada se transforma in lapovita si din Sinaia in ploaie. Pana in Bucuresti .
Conduc eu, tata e in drepta, Mihaela doarme in spate.
Bucuresti, ora 7,45. GPS-ul isi face datoria, parcam langa Piata Alba Iulia. Ploua mocaneste. Sa ies din masina ?
7C se anunta la radio, 9C la ora 9,30 ora startului. Nu-i a bine.
Gasesc corturile organizatorilor ancorate pe iarba, acum devenita o mocirla pe alocuri. Si totusi lume destula. Intru sa-mi iau sacii de bagaje, ma schimb, primesc pachetul de concurs si hai in ploaie. Unii inca se codesc stand in corturile uriase. Obligatoriu vizitez una din toaletele aliniate langa start…
Regasesc in multime si ma bucur de compania multora din cei cu care alergasem cu 7 zile in urma in Crai.
Incep pregatirile de start. Incalzirea ni se ofera gratis: pe o scena muzica de fitness si doua instructoare ne dezmortesc din umezeala si frigul diminetii. Ploua usor dar mocaneste.
9,15 ne aliniem la start fiecare dupa cum se crede de voinic. Apuc a doua jumatate a multimii.
9,20 ;START ! Cursa paraliticilor, incurajati de toata lumea. Nu i-am vazut plecand, dar pe traseu m-au marcat. Alt semn rau: mi-am luat castile care nu merg asa ca, fara muzica, forta de inaintare scade cu cel putin 10%. Fara gluma. Valabil only for me…
9,30 si ceva (tipic romanesc) ; START !!!
Incet, incet, sarpele se urmeste. Primii 2 km sunt in coborare usoara. Se vede Casa Poporului, dar si primii care deja s-au tot dus …Ploua, ploua , ploua.
La km 3,5 pe partea cealalta a splaiului apar in contrasens africanii urmati la mare distanta de ceilalti profesionisti. Noi ne vedem de treaba destul de compact. Fiecare cu treaba lui.
Km 7, usoara urcare (500 m) si ne apropiem de zona start/sosire. Iluzie…Traseul o coteste in doua bucle succesive pana ce ajunge in final la linia finish-ului.
Gata prima tura, adica 10,53 km. Nu am nimic de cronometrat la mine, uit sa vad ceasul oficial , masina cu cronometrul oficial nu-si face simtita prezenta. E timpul sa iau din zbor ceva apa la primul punct de alimentare (in total au fost 5, din care 2 si cu alimente: fructe (banane, si mere)).
DREAPTA LIBER !!! Nu inteleg, pai in dreapta sunt cei lenti ! Nu, gresit ! Dreapta e libera pentru iepurasii din Africa, dar mai ales pentru cei ce sunt mai presus de noi: paraliticii, ce incearca sa-si faca loc depasindu-ne prin dreapta … Si striga inainte catre cei ce nu cunosc regula jocului…Cred ca doar aici au intaietate si tot aici usor ne depasesc. Scena mi s-a intiparit puternic in minte. E infiorator si nedrept.
Imi revin din socul emotional…Tin pasul, multi au evident un ritm mai bun. Trebuie sa aplic o strategie, ceva, cumva.
Mi-am luat ca reper pe cine credeti? Insusi Steven van Groningen, Presedintele Raiffeisen Romania, maratonist cu peste 20 de maratoane la activ si vreo 3 Iron Man finalizate. Peste 50 de ani, din 1993 in Romania. Ce exemplu exemplar ! Scuze pentru jocul de cuvinte… Anul trecut a scos tot la Bucuresti 3,57 ore. Cu siguranta nu-i voi tine piept mult timp. Incerc totusi.
Foarte repede mi se pare ca trece si a doua tura: 21 km in 2 ore +15 min. Sunt in grafic, dar intru in necunoscut. Trec de primul semimaraton executat pe asfalt. In Crai e altfel. Efortul e diferit: urci, cobori, alergi sau mergi. Nici vorba de asfalt . Aici m-am intepenit: aceleasi miscari, simt gatul fixat doar inainte. Alerg in lateral, usor cu spatele. Nimic nu schimba senzatia de incorsetare.
Si uite ca vine semnalul de alarma: km 23 tendonul lui Achile, piciorul drept (niciodata nu mi-a creat probleme). Il simt din ce in ce mai tare. Doare. E clar. Schimb viteza. A doua ajunge. Voi termina? Ma tarasc ingrozitor de lent pana la km 31,5 adica termin a treia tura. Timpul oficial arata rau de tot : 3 ore + 39 minute.
Adica 10,5 km in 1 ora si 25 minute. Termin in barem, dar nu am siguranta ca voi opri sub 5 ore. Rand pe rand sunt depasit de cei pe care pana acum nu i-am vazut. Deja sunt premiati primii si primele sositi/sosite. Nu mai ploua, dar bate vantul, e rece.
Eu ma bag in tura a patra. Fostul coleg de club Andrei, mutat intre timp la Cluj si participant la stafeta cu colegii din firma ma incurejeaza. Chinul continua… Ceva mai bine… Sunt printre ultimii, dar ce mai conteaza. Am venit sa termin si atat.
SI VOI TERMINA !!! Trec ultima oara pe lanaga tata si Mihaela care m-au sustinut permanent… Multam fain… Schimbam cateva vorbe, iau steagul clubului, dar e clar ca mi-e greu.
Doar 4 km pana la finish si au trecut 4 ore si 32 minute: KM 37. Bai, pe aici n-am mai fost! E tot ce-mi vine in gand.
Trag tare si calculez ca trebuie si pot sa fac un timp sub 5 ore.
Ultima bucla, 1 km, 500 m, 100 m ridic si agit steagul.
Bravo Brasov! zice cineva, vazand Alpin Club Brasov si GATA!!!
5 ORE si 3 MINUTE…
Greu, dar simt bucuria si implinirea realizarii unui gand destul de nebunesc.
Zis-a cineva ca dupa un marathon poti sa scoti problemele legate de inima. Adevarat, dar ce te faci cu articulatiile, tendoanele si restul…? Asfaltul te macina.
Maratonul ramane proba regina, lupta doar cu tine , cu neamul tau prin genele stramosilor si cu abilitatile tale dobandite prin antrenamente dure, constante, pe orice vreme …
Pana la anul raman cu amintirile si satisfactia reusitelor: peste 83 km alergati pe asfalt, pe drum forestier, prin padure, pe crestele muntilor, pe grohotis, iarba si apa…In doar o saptamana.