Culorile toamnei, albul zapezilor din creasta Bucegilor, licoarea rosie sau alba, prezenta subtila a aproape de 20 de muntomani, prieteni vechi si noi!
Toate acestea, impreuna au facut ca weekend-ul care tocmai s-a incheiat sa fie aproape perfect!
Si asta pentru ca, nimic nu poate fi perfect!
Dar sa purcedem ….dupa dezbateri “electronice”, liste peste liste, confirmari si infirmari, am luat drumul Bucegilor sambata dimineata la prima ora, pentru a-i petrece impreuna pe cei “7 magnifici ” sarbatoriti: Radu, Cosmin, Gabi, Carmen, Mihai, Mihaela si Gil!
Urcarea muntelui a inceput, ca de obicei, din drumul forestier care leaga Glajaria Rasnovului de cabana de sus din munti, Malaiesti!
Toamna limpede………….culori superbe…………pastel!
In timp ce ne apropiam de locul in care am parcat masinile, ne uitam ca niste copii, ba in stanga ba in dreapta, la peisajul fantastic creat de pictorul suprem, divinitatea, care parca se jucase, amestecase culorile toamnei pastelate, transformandu-le intr-un curcubeu ruginiu….de te intrebai daca nu cumva muntele a luat foc…!
Este pur si simplu toamna limpede, cu miros de frunze vestede, care te fac sa te gandesti la copilarie, la odaia bunicilor!
Este toamna, iar frunzele se dezintegrau sub pasii nostri apasati, in timp ce am luat in piept poteca spre cabana……..
Urcusul, la inceput lin, pune la incercare grea, usor-usor, pe cei aproape 20 de prieteni, care erau legati de acelasi sentiment……. bine ca e sambata si suntem iarasi liberi, urcam iarasi muntii dragi!
Bineinteles!
Timpul trece repede, odata cu istorioarele din anii de studentie ai lui Cosmin, care creioneaza inceputurile clubului, din anii 2000….!
Si uite asa, cu povesti despre ierni aspre petrecute in muntii Fagarasului, la Balea,cu burnite si ploi inghetate, cu istorioare despre ascensiuni rapide in Bucegi, in Malaiesti, chiar in preajma datei cand a ars cabana, la inceputul deceniului trecut….dar asta este alta poveste!
Pauza! Ne oprim din urcus, usor obositi de inclinatia pantei, pe marginea rapei de la belvedere, mirati de peisajul tomnatec care se intinde vast la picioarele noastre, pana spre Rasnov, Magura Codlei si inima Tarii Barsei!
Facem poze, pentru a inmagazina clipa, pentru a surprinde momentul si a avea ce povesti …
Andra are curaj, se urca sau mai degraba se catara pe un brad, inclinat la 45 de grade desupra prapastiei, sta agatata de el, doar ea stie cum si….”haideti, haideti, sa va fac poze, adunati-va “!
Prapastia de sub noi este adanca, impresionanta….un aprupt de sute de metri, plin de cioate contorsionate, bolovani pravaliti din coasta muntelui si radacini smulse de forta torentelor de primavara! Un adevarat abis!
Hai ca mai e un pic pana sus, la cabana, imi zic in gand, apasat oarecum de greutatea rucsacului din spate……..prietenii stiu de ce!
Si uite asa, din poveste in poveste am reusit sa ajungem in poiana din fata cabanei!
Constat ca sunt doar eu cu Carmen si amica ei, Mihaela….ramasi un picut in urma!
Vorbim vrute si nevrute!
Se vad si acum urmele avalansei de acum cativa ani, venita pe valcelul principal, cel mai apropiat de cabana, care a spulberat tot ce i-a iesit in cale, a rupt copaci, a adunat toti bolovanii imensi din munte si i-a reunit parca la un sfat al “stancilor si brazilor de munte contorsionati”, jos in firul vaii!
Hai ca mai este un pic si….apare si cabana, ascunsa in circul din interiorul vaii, dominata de alte circuri glaciare situate deasupra, care, aparent tacute si reci, stau de straja, parca pentru a preveni drumetii cei neavizati, ca doar cei care iubesc muntele mai presus de orice, pot trece pe acolo, mai sus, spre Varful Omu, spre creasta batuta odinioara de pasii strabunilor daci, care il idolatrizau pe Zalmoxis, zeul care a inviat din morti!
Baietii evident ajunsesera la cabana cu circa 30 de minute mai devreme si sunt pusi pe glume….!
Propunerea lui Razvan si a lui Cosmin de a urca mai departe catre Omu, o iau tot ca pe o gluma….dar nu!
E ceva serios!
Mergi Mihai? Hai lasa sandvisul acela, baga-l in rucsac si il papi pe drum, zice Cosmin!
Sa urc, sa nu urc…ma uit la Radu, la Gil, ii vad hotarati sa ramana la cabana in asteptarea celor care inca urcau, de jos din vale: Marius, Liliana , Gabi si Adi Buf!
Trebuie sa urc cu ei, imi zic brusc! Muntele trebuie urcat!
Iau rucsacul Andrei, arunc la repezeala geaca de goretex, manusile, cagula, niste dulciuri si …hai la drum…precum spune Iosif, colegul de ascensiune!
Eheiiiii….dar, ca de obicei, Razvan deja este in primul circ glaciar!
Are viteza si usurinta unei capre negre, in abordarea potecii, destul de abrupte de altfel!
Cosmin parca provocat de viteza primului coleg, isi da jos windstopperul, pregatindu-se de “lupta”!
Va fi un blietzkrieg, imi zic! Razboi fulger!
E doar o parere ce imi trece prin cap! Usor, usor, ritmul se domoleste…..
Urcam abrupt, pana in circul glaciar de sub hornuri, moment in care depasim un grup de fete si baieti, uimiti oarecum de viteza noastra de deplasare….! Merg foarte incet, ii lasam in urma si ne vedem de drum!
Iosif ne asteapta sus….a mers bine, tinandu-le urma lui Razvan si Cosmin! Vine si Andra, apare si Andrei!
Realizam ca ar fi fost bine totusi sa avem coltari, data fiind starea zapezii, tare ca piatra, usor inghetata, batatorita, batuta de vantul aspru care suiera pe horn….dar totusi avem bocanci de iarna si merge …. talpa se infige bine in zapada, astfel incat urcam sustinut pe Hornul Mare al Malaiestilor, in deplina siguranta!
La iesire, surpriza, colegul Calin Radu Hera de la cursul de ghizi montani, insotit de prietena sa ma asteapta….Mihai, salut, ce faci! Cum e pe Horn? Merge fara coltari la coborare?
Radule, daca tot ii ai la tine puneti-i!
Ce surpriza placuta!
Stam un pic de vorba, batuti de vantul rece de creasta!
Schimbam impresii despre starea zapezii din horn, despre necesitatea coborarii la coltari, pentru siguranta!
Urcusul spre Omu este destul de lejer, insa vantul ne cam ia pe sus, surprins parca de viteza noastra, usor invidios! Si ce isi zice: hai sa va vad, cum va descurcati, voi oamenii, luati pe sus de mine, Vantul de Creasta?
Destul de bine as zice! Peisajul este unul fantastic, cerul de plumb, norii se bulucesc unul peste altul, ca o cavalerie apriga, fantomatica, prinsa fantastic intr-un cuptor divin, sangeriu!
Razele soarelui de toamna strapung plafonul uneori, uiminandu-ne cu fantastice jocuri de lumina, printre crestele sure de langa varful Scara, sau pe platoul aramiu ce coboara prin Valea Gaura spre Bran!
Si iata-ne pe varf! Muntele ne-a permis sa il urcam!
Din nou, pentru a nu stiu cata oara…fie vara, fie iarna crunta!
Ma gandesc brusc la strabunii daci! Oare chiar au urcat pe aici, printre stancile acestea cenusii doar ca sa il venereze pe Zalmoxis, zeul cel inviat din morti?
Nu pot sa imi iau privirea de la forma stancii de pe varf, aceea de caciula de tarabostes din stravechea Dacie!
Astept parca sa apara un nobil dac, imbracat cu tunica frigiana, cu barba deasa, incruntat, cu sulita in mana si sa imi spuna:
Cine tulbura somnul stramosilor si cu ce drept vii tu, straine, in tara dacilor liberi?
Cred ca de vina este altitudinea…imi revin din reverie si constat: Cerul e vanat, apusul e aproape violet! Cabana e deschisa, ceaiul fierbinte, noi inghetati!
Dupa poza de varf, o luam la vale pe drumul de vara, accesibil inca, cu zapada viscolita de cca 30 de cm, prilej de a exersa asigurarea in piolet, mersul in traverseu, peste valcele pline de zapada fina, spulberata de vantul taios, care parca prevesteste apropierea iernii!Apusul este unul violaceu, sangeriu…..soarele ranit parca, se retrage sangerand dupa crestele dinspre mizanoapte!
Hai ca mai avem un pic si cu atentie, ajungem in vale…. iar in maxim o jumtate de ora de la coborarea in firul circului glaciar de sub hornuri, suntem la cabana!
Lume multa, prieteni vechi, amintiri, palinca de Maramures a lui Cosmin ne incalzeste sufletele, iar vinul dezleaga limbile!
Ce mai! E atmosfera de sarbatoare, suntem veseli si lipsiti de griji! Sticlele cu licori vesele te imbie la degustat…!
Ne uitam cu jind la “cadoul” lui Marius, care imi spune de cateva ori: “nu pune mana pe cadou”?
E vorba de o punga care troneaza in mijlocul mesei!
Ma intreb ce naiba o fi in punga aceea de plastic!?
Surpriza …este chiar un tort insiropat, cu frisca, adus de jos, cu spatele, in rucsac!
E in perfecta stare!Ornat cu frisca si cu ciocolata!
Se canta “La multi ani” in cinstea sarbatoritilor, se canta despre munte, despre noi, despre Bucovina, despre Ardeal, se canta si iar se canta ………!
Cosmin da tonul, cu vocea sa care se inalta peste toti……..:
Canta cucul, bata-l vina
De rasuna Bucovina!
Canta cucul pe-un bradut
De rasuna in Cernauti!
Bucovina, plai cu flori
Unde sunt ai tai ficiori?
Au fost dusi in alta tara,
Dar se intorc la primavara!
………….
Se cutremura cabana, ma gandesc! Dar ma simt bine, sunt mandru ca fac parte din acest grup de iubitori de munte, sunt mandru ca fac parte din aceasta natie, care a creeat astfel de cantece, cu asemenea versuri, pentru care multi “ficiori” si-au dat viata, din timpuri stravechi, au plecat si nu s-au mai intors niciodata….!
Gabi incearca sa ne faca sa cantam “Rau ma dor ochii ma dor de lumina stelelor……”
E multa galagie, dar reusim, pana la urma!
Prieteni vechi, patanii din munti, amintiri, propuneri de ture prin Alpi sau Dolomiti,bancuri, poante, iarasi cantece, iarasi noi!
Ne simtim bine, suntem impreuna, suntem in muntii cei dragi!
Ne-am intors “acasa”, imi zic, desi nu plecasem niciodata!
Usor usor, lumea pleaca la culcare, dar cantecele inca razbat in noapte………..!
Duminica dimineata…. liniste in cabana, liniste afara, cerul e inghetat, soarele e doar in vale!
La noi e o dimineata rece de inceput de noiembrie! Asteptam zapada!
Baietii se trezesc, o parte pleaca mai repede, sa atace peretii din Cheile Rasnoavei, intr-o tura de escalada, Carmen si Mihaela urca pe sus, in muchia de deasupra Cabanei, intr-o tura usoara, de dezmortire!
Si totusi suntem cautati! Cine credeti ca apare cu rucsacul plin cu placinta cu mere?
Florin si Octav, care s-au trezit la 7 a.m. duminica dimineata, au urcat muntele pentru ca Florin i-a promis lui Mihai o placinta, de ziua lui!
Si s-a tinut de cuvant! A urcat cu placinta! Am ramas perplex…chiar nu credeam ca mai urca, “decanul ” de varsta al gastii noastre…..!
Coboram si noi…..muntele e in umbra…. e rece inca…poteca e usor inghetata…..iar foioasele sunt pictate….unele mai ruginii, altele de un galben amarui, de gutuie tomnateca!
Si peste toate, verdele brazilor inalti si drepti, ca niste lumanari, pe altarul muntilor celor dragi!
Radu imi spune ca unele exemplare au ceva ani buni de viata!
Padurea este strabatuta, din loc in loc de razele unui soare limpede de toamna!Un usor regret ma face sa imi doresc inca o zi in munti….alaturi de prieteni dragi…alaturi de cei cu care am urcat muntii odata si inca ii urc!Totul trece in amintire……..
Muntele isi ia “la revedere”, printr-o explozie fantastica de culori, toate pe un fond de albastru, de azur!
Parca ne spune: bucurati-va, este una din ultimele zile de toamna limpede!
In curand vine viforul, copacii isi vor pierde podoaba,crivatul va birui, iar neaua lui Decembre va acoperi totul, ca in versurile lui Bacovia:
Te uita cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveste…
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste.
Si mâna fotoliul spre soba,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele,totuna….
As vrea să le-nvat simfonia.
Ce cald e aicea la tine.
Si toate din casa mi-s sfinte…
Te uita cum ninge decembre…
Nu râde… citeste inainte.