Rapel cu nod prusic la peretele Sf. Ana din Sinaia, 19.11.2011

De ceva timp Gil (Gabi Manea) dorea sa ne arate un traseu “scoala” la peretele Sf. Ana din Sinaia. Ocazia s-a ivit weekendul acesta. Gil propusese de joi seara aceasta iesire. Initial s-a aratat interesat doar Sandu, insa vineri ne-am alaturat eu (Andra) si Iosif, dupa care vineri seara a confirmat si Dan Voina. Am pornit catre Sinaia sambata 19 nov. in jur de 9:30. Ne-am oprit pe drum la Predeal sa ia Gil cateva materiale (coarda, bucle, ham etc.) si am ajuns la perete in jur de 11. La ora aceea soarele era deja sus pe cer. Am regretat un pic ca nu am ajuns mai devreme. Din fericire traseul pe care urma sa ne cataram noi era expus la soare, astfel incat ne-am bucurat de caldura ca niste soparle la soare !! Pe cat de frig si mohorat a fost azi in Brasov, pe atat de cald si senin a fost ieri la Sinaia.

Am inceput recunoasterea zonei si echiparea cu materiale. Traseul pe care urma sa ne cataram era compus din doua lungimi de coarda: dupa o portiune mai usoara in partea de jos (prima lungime), care necesita vreo 7 bucle, urma o regrupare, apoi partea adevarata a traseului, mult mai dificila, care necesita vreo 11-12 bucle si folosirea unor tehnici de catarare mai complexe, cum ar fi ramonajul care presupune urcarea prin opozitie in toate formele sale (te folosesti de maini si de picioare pentru a forma presiunea in horn pe de o parte a hornului si de spate pt priza de cealalta parte a hornului).

Noi eram 5 si aveam 3 corzi si 4 hamuri, asa ca s-au format pe rand cate 2 echipe: intr-o prima faza Gil cu Dan au deschis runda, le-am urmat eu cu Sandu; in a doua faza Sandu a facut echipa cu Iosif, eu cu Dan, iar Gil ne-a supervizat si ne-a dat indicatii la fiecare etapa. Primii au urcat Gil si Dan: Dan a fost cap de coarda si cu ajutorul lui Gil s-a descurcat foarte bine pana sus. Gil a urcat secund si a tras dupa el o coarda de 200 m pe care o luase de la Predeal. Odata sus, Gil si Dan au montat atelierul de rapel si o „balustrada” pt asigurare. Am urmat eu si Sandu: Sandu a fost cap de coarda, eu secund. In tot acest timp Iosif ne-a fost de mare folos cu diverse lucruri marunte dar importante.

Gil ne-a invatat cateva lucruri vitale in catarare (pe unele le stiam doar din vedere, de altele nici nu auzisem): asigurarea OBLIGATORIE cu zelbul in momentul in care esti in regrupare, in top sau daca te opresti in traseu, pt a te odihni si cand asiguri pe cineva care urca (zelb provine probabil din germana de la selb, care inseamna auto – adica auto-asigurare); montarea buclelor pe stanca la urcarea in cap de coarda (sa fie intotdeauna cu clapeta spre exterior si nu spre stanca), coborarea in rapel cu nod prusic (de asigurare), cate tipuri de noduri exista si cum se executa (coada vacii, optul, nouale, cabestan, semicabestan, prusic, coada de magar, amaraje etc.).

Cand am ajuns eu sus, erau acolo Gil si Sandu (Dan coborase deja in rapel). Gil montase coarda de 200 m pentru rapel. Peretele care trebuia coborat avea in jur de 60 m. Gil si Sandu imi dadeau acum indicatii cum sa cobor. Eu nu mai coborasem niciodata in rapel “adevarat”. La sala, desi se numeste rapel, esti de fapt coborat in permanenta de altcineva (lansat sau „la salam”, cum se mai spune). Iata cum se poate face usor confuzie intre definitia din dictionar a unui termen si conotatia lui. Scena a fost un pic tragi-comica: eu ma uitam la modul in care fixasera coarda si intreb “ce-i asta ?” Ei spun la unison plini de incredere: “rapel” (a se citi “cum adica ce-i asta ?? e rapel !!”). Eu continui: “nu am mai coborat niciodata in acest fel”. Gil si Sandu se uita unul la altul, incep sa masoare gravitatea situatiei si isi spun: “ce-am facut ma ? Am adus-o pana aici ? Cum o sa coboare acum ??”. La care eu, care eram dornica sa invat ceva nou, le spun: “aratati-mi ce trebuie sa fac”. Mi-a placut de Gil la faza asta: ii era lui mai teama pt mine decat imi era mie. Mi-a explicat apoi de ce: mersese acolo cu colegii, iar unul din baieti s-a speriat si nu a vrut cu nici un chip sa coboare in rapel cand s-a vazut acolo sus. Asa ca ii era teama ca o sa ma blochez, sau ca voi avea parte de vreun incident neplacut in timpul coborarii, ca pot ramane cu sechele (teama de inaltime, de procedeul in sine, sau chiar de acest sport in ansamblul sau) si nu voi mai dori sa aud de rapel. Insa Gil a trecut peste asta si mi-a explicat in detaliu ce aveam de facut: cum se fixeaza coarda in 8-ul de rapel; sa tin mana stanga pe nodul prusic, pe care sa-l trag cu mana pe coarda pe masura ce cobor eu (auzisem eu de la Mihai de nod prusic, dupa iesirea lui din Cheile Rasnoavei la scoala de ghizi; acum il vedeam cu ochii mei ); sa tin in permanenta mana dreapta pe coarda la nivelul soldului drept; sa tin picioarele in unghi de 90 grade cu peretele, toata talpa sa fie in contact cu peretele si sa controlez pe masura ce cobor dar sa NU sar. Daca se intampla ceva si ma dezechilibrez sau ma agat in ceva, sa nu panichez – nodul prusic se va strange si ma va bloca, dar va veni cineva si ma va da jos de acolo. Parea suficient de palpitant si de riscant incat sa-mi doresc sa incerc asta. Pai ce, nu trebuia sa-mi iau doza de adrenalina ?! Doar nu venisem pana acolo ca sa fac plaja !! Si iata ca a inceput coborarea. Prima mea coborare adevarata in rapel de la 60 m !! Wow ! Eram super-incantata. La inceput am fost mai prudenta ca sa ma obisnuiesc cu “teritoriul”, dar apoi am prins curaj. Nu pot sa va spun cat de frumos se vedea totul privit de sus. Din fericire nu am rau de inaltime, asa ca n-am avut nici un inconfort fizic sau psihic. Cand mai aveam vreo 10 m pana la sol, am luat mana de pe nodul prusic si am vazut ca incepe sa se stranga. Am reusit pana la urma sa-l trag in jos pe coarda si sa ajung astfel la sol fara alte peripetii. Cand am pus piciorul pe sol i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt intreaga si ca nu mi-a fost frica. Eram atat de fericita ca am invatat ceva nou !

Dupa mine a coborat in rapel Sandu fara probleme. Gil a coborat ultimul foarte dinamic (rapid). Secretul coborarii lui dinamice consta intr-un sistem mai special de prindere a corzii (opt-ul rapid): ne-a aratat dar ne-a spus sa nu incercam, pentru ca daca nu stapanim bine, poate fi tragic. Acum eram din nou toti 5 la sol. Gil ne-a incurajat sa ne mai dam o data ca tot e coarda pusa. Asa ca am facut din nou 2 echipe: de data asta Sandu a urcat cap de coarda cu Iosif secund, iar eu am facut echipa cu Dan si am urcat cap de coarda pe portiunea mai abrupta. O a doua premiera pe ziua de ieri: am urcat pentru prima data cap de coarda la stanca. Mai urcasem la sala, dar niciodata la stanca. A fost o experienta incurajatoare – iata deci ca pot s-o fac si pe asta !!

In momentul in care ajungeam eu sus, Iosif si Sandu erau deja acolo iar Sandu ii explica lui Iosif ce are de facut. Privirea lui Iosif trada putin teama care il incerca (se vede si in poze ), dar si-a invins teama si a trecut la actiune. Era asigurat cu nod prusic, asa ca n-avea ce sa i se intample. Cel mai teama i-a fost in momentul in care s-a uitat in jos si a vazut abisul de sub el. Dar nu s-a lasat invins de teama, a reusit sa-si pastreze sangele rece si sa aplice in continuare ce are de facut. Am coborat apoi si eu – al doilea rapel din viata mea, de data asta fara nod prusic. Aveam aparatul foto la mine, asa ca l-am rugat pe Gil sa ma asigure la un moment (sa intinda coarda de jos) ca sa fac niste poze. Ei ziceau: “in rapel si fara nod prusic, tie iti mai arde de facut poze !!” Am ajuns cu bine la sol si de data asta. Dan a coborat ultimul, a adus jos tot echipamentul si am strans coarda cea mare. Intre timp ne-a mai aratat Gil cate cava (cum se urca cu scaritele, etc.).

In concluzie: a fost cu adevarat o tura la inaltime – la propriu si la figurat !! Gil de asemenea a fost la inaltime in calitatea lui de “instructor”: ne-a explicat cu multa rabdare si in detaliu ce aveam de facut, si ne-a repetat ori de cate ori era nevoie. Din cand in cand mai scotea cate un “mama voastra, ce va invata aia la sala ma ?!”. Avea dreptate, mi-am dat seama ca la sala nu invat mai nimic daca incerc sa prind doar prin imitatie si nu-mi explica cineva. Din pacate acum vremea nu ne mai permite sa iesim la catarare, dar vara viitoare stim ce avem de facut. Va incurajez inca de pe acum sa veniti in numar cat mai mare – este foarte fain !

Andra