O experienta atat de grea, dar grozava.
Un maraton montan, departe de imaginea clasica a celor peste 41 de km de sosea si unde mai gandesti la unul de talia celui din Piatra Craiului… este in primul rand o imensa provocare.
Si nu o competitie.
O mare familie descoperita umar langa umar, pas dupa pas , intr-un imens efort comun de vointa, desi atat de individual in esenta.
A fost un gand aruncat de maestrul Gelu intr-un decembrie trecut, in coborare, pe cararea de la Spirlea la Plaiul Foii: 6 ore si 30 minute – timp limita, odata intrat in cursa intre Zarnesti si Plaiul Foii (via clasica: Botorog-Magura-Casa Folea, La Table, Saua Funduri-Valea Urzicii-Marele Grohotis-Umerii Pietrei Craiului-Ref. Spirlea-Cab. Plaul Foii).
Obligatoriu trebuie sa alergi, la deal, la vale: asta e maratonul montan. Si marsul e acceptat dar timpul te impinge din spate daca ai chef de peisaj…
Vreme de cateva luni de iarna si primavara timpurie n-a fost sa fie timp si tragere de inima…si totusi hotararea o luasem.
Norocul meu, dar si al altora e foarte aproape: sub Tampa, un circuit de 2 km, valurit si nu numai pe asfalt.
5 ture, 10 km pe zi, dis de dimineata e un inceput bun. A urmat un bici zdravan in cucerirea Tampei dintr-o singura bucata, in alergare pe zig-zagul de sub telecabina. Dar si mai aprig e urcusul, in alergare dinspre Racadau, pana sus.
Vara pe sfarsite, vine prima sambata din octombrie, data fixa, devenita traditie a maratonului.
3ore 55 minute cel mai bun timp, recordul din 2010. Nici nu poti calcula cat efort incape in atat de putin timp. Pentru ca distanta ramane aceeasi: 41 de km. Iar profilul cursei te ridica 2.150 metri si tot atatia te si coboara. Dar nu dintr-o bucata, ci in reprize, pe rand, asa ca invatatura de minte sa fie clara.
Bun, hai sa zicem ca baremul de 6 ore si 30 min ar fi fost trecut. Adica treceai cu brio primii 24,3 de km pana la Plaiul Foii.
Mai urmeaza ceva? Ce urmeaza?
Urcusul infernal de aspru si intunecat de pe valea Ursilor pana in poiana Refugiului Diana: adica un pic mai sus de ref Spirla.
Cireasa de pe tort. Si aici e doar km 28,5.
Coborarea, mai mult trantele (daca ai noroc de umezeala) pana la Coltii Chiiilor duc kilometrajul la 33.
In fine, de aici parca poti respira: o dulce coborare pe sub Barc, la liziera si apoi mai jos de marginea verdelui pana intri din nou in realitate: km 38,4 intrarea pe drumul plin de colb al Zarnestiului.
Finalul e aproape: 2,6 km de asfalt gaurit, printre masini ce se scurg dinspre sau inspre Plaiul Foii, printre carutele localnicilor care timp de 6 ani si-au mai infrant viata monotona, acceptand an de an, la inceput de toamna sa fie mare zarva pe ulitele lor.
Cohorta celor adunati in jurul Craiului, in alergare sau intr-un disperat efort spre a alerga, nu poate fi de neluat in seama: aproape 500 de suflete. Ba chiar peste 500 daca cei mici care au si ei provocarea lor, pe masura puterilor lor, sunt luati bob cu bob.
Fix cu o saptamana inainte de cursa imi propun sa testez balamalele: doar pana la Plaiul Foii, tinta fiind timpul limita de 3ore+30 minute la Table, dar mai ales 6ore si 30 min la Plaiul Foii.
La 7 dimineta singur, din Zarnesti am plecat cu o mare strangere de inima: urmau 24,3 km. Cabana Gura Raului, pustie, la Botorog, peste parau, cateva corturi locuite, dar cu musafiri ce savurau in somn orele diminetii.
Din drum, peste paraul din Prapastii, poteca serpuieste ingrozitor la inceput spre Magura, se inchide intre garduri printre fanetele localnicilor care se uitau chioras, cainii latrau, dar soarele era prea generos (km 5,3). Zici ca imediat vine si Casa Folea. Adevarat, vine dupa ce incerci sa nu opresti picioarele din alergare, abia la km 7,8.
Urcusul te amageste obraznic cu o coborare pana in albia seaca si-ti ia inapoi bucuria pret da 2 3 minute de urcus infernal. Saua Joaca deschide (km 10!) Craiul: privelistea este incredibila in dimineata de vara tarzie. Nimeni.
Vine 1ora+45 min La Table in loc de 3 ore +30 minute: popas de alimentare cu apa, ultimul pana dupa ref. Spirla. Tabara de corturi in fosta poiana cu totem, fete inca adormite pasesc inca dormind spre izvorul amenajat.
Corvoada urcusului spre saua Funduri (dedicatie speciala pentru Zoli…), m-am trezit sus in creasta: jos Gogu, la Valea lui Ivan era asaltat de musafiri (auto). Coborarea imi este pe plac si pentru ca zona ne este tuturor atat de cunoscuta, doar cazatura, pe iarba, aproape de bariera mai ramane in amintire. La care se adauga cainii ce ma iau de dusman odata iesit in zona de exploatare forestiera.
Punct final Plaiul Foii : 5 ore si 17 minute.
Gata, particip, m-am hotarat, pot ! (oare ?).
Cu patru zile inainte de start inca se faceau inscrieri on-line. Multe nemultumiri si nemultumiti care-si varsau supararea: de ce nu am fost acceptat? Organizatorii au trecut la o selectie justificata: conta atat pregatirea fizica, profilul de alergator, dar mult mai mult experienta alpina.
Din fericire, gratie turelor constante pe munti, pentru mine nu a fost decisiva lipsa unei experiente anterioare. Confirmarea de participare mi-a venit pe e-mail.
Taxa de participare (150 lei) si vineri seara, la Casa de Cultura din Zarnesti am realizat in ce m-am bagat: o multime de ,,greuceni”, se vedea pe ,,fata” lor profesionalismul, primeau pachetul din partea organizatorilor: tricou original Salomon (sponsorul principal) cu insemnele Maratonului, un gel si un baton energizat (de la Sponser un alt sponsor constant), harta si…. numarul de concurs cu cip (ce tampenie am facut in ziua concursului si ce noroc am avut cu cineva caruia ii raman dator vesnic: fac ce fac si ca orice novice, desprind cipurile de pe spatele numarului fara ca macar sa relizez importanta greselii. Peste asta le si pun neglijent in una din borsetele cu care am alergat, ma trezesc la start strigat dupa numar: 408 !!! Organizatorul principal, Lucian Clinciu mi le inmaneaza, fara repros, doar cu o atentionare taioasa: fara cip, nu existi pentru cronometre..) .
Sambata dimineata inaintea startului: moment extraordinar de tonic – cei mai buni sunt in fata liniei de start si incing o incalzire pe ritmuri de AC / DC!!! Da, asa da moment de plecare.
Nebunie maxima, aproape 500 de aspiranti tasnesc din nemiscare.
Ce a urmat a fost in linii mari ca in sambata precedenta. Timp mai bun la Table, dar mare surpriza: la iesirea in golul alpin m-am taiat ca maioneza… Slaba consolare: nu eram singurul. Foarte multi trec si incep urcusul greu spre saua Funduri. Nici vorba de a alerga. Imi revin, pana sus ajung plutonul ce ma depasise. Talangile se aud frenetic in sa. De incurajare…
Dar…coborarea pe valea Urzicii se face in sir indian, pe un traseu diferit de cel turistic. Cinci corzi fixe supravegheate de Salvamont Campulung. Cine depasea era descalificat. Peste 30 de minute am pierdut aici. Poate mai mult. Multi coborau cu betele de trekking intr-o mana si cu cealalta incercau sa se tina de coarda. Mai toti erau in pantofi de alergare total improprii pentru o coborare in zona alpina.
Dupa postul de control al medicului Salvamont (pentru unii de real ajutor: crampe, genunchi terminati), s-a dat verde la depasiri si pana la refugiul Spirla am tot depasit, m-am depasit. Mi-am adus aminte de antrenamentul la coborare pe valea Vistea Mare, de acum o luna si ceva, unde mai aveam si rucsacul in spate .
Mare surpriza si bucurie deopotriva: la intrarea pe Marele Grohotis oare cine sa fie? Octav si Mariana. Ne strangem mana repede, bucurosi . Trag cat pot si dupa 5 ore si 35 minure ajung la lume.
Bucurie mare la Plaiul Foii (km 24,3) nu eram singur: Mihaela, Zoli, Flore, Jonci , Roxi, Cami ,Dan si Iulia tin aproape , incurajeaza si prezenta lor e foarte tonica.
E aprig de cald, uscat si vantul sta cuminte. Setea e teribila. Al doilea punct de realimentare (primul La Table): supa calda, ceai, energizant, apa, fructe (struguri, mere).
2 minute pauza si incepe cea mai buna parte. Langa izvorul de langa drum imi racoresc de tot sapca si alaturi de un constantean, pe prima portiune mergem impreuna. Apoi diferenta de varsta si pregatire (asta e!) isi spune cuvantul. Nu mai am forta de a tine decat ritmul meu propriu.
Multi si multe trec inainte. Nesfarsit , uracios si fara perspective e acest chin spre Diana. Un ultim efort si gasesc staff-ul organizatoric in jurul refugiului.
Trecusera 6 ore si 45 de minute de la start. Dar de acum la vale. Nu inainte de a cersi aproape la propriu un pahar de apa de la organizatori. Multumesc pentru intelegere (fetei cu ochelari) si nu imi iert prostia de a nu lua apa de la Plaiul Foii.
La vale !!! Coltii Chiliilor, ultimul punct de realimentare (un pahar de apa si un strugure pentru drum) si inca 8 km . Doar alergare pura, nu simt nimic care sa prevesteasca ceva rau…
Intrarea in Zarnesti: lumea de la porti si mirata si prietenoasa.
Ultima curba, scot steagul clubului, pe care l-am purtat tot timpul in borseta, si cu un ultim efort trec fluturand Alpin Club Brasov prin fata liniei de finish.
Hai ca n-a fost asa greu.
Sustinatorii s-au mutat din Plai, la finish. A venit si tata… Bucurie mare… E ceva… Un marathon montan incheiat aproape cu zambetul pe buze…
Am reusit sa inving teama si neputinta de a nu incerca. E cat se poate de clar: un gand uneori nebunesc, multa frustrare in a gasi tot timpul efortul si ragazul pentru pregatire, emotia incredibila de la start, durerea chinuitoare la urcus si satisfacia grozava ca ai reusit.
Organizatorii ne-au dus la dus, ne-au hranit (pasta parti) si pe toti cei care au terminat cursa ne-au premiat: pe podiumul Casei de cultura, pe categorii de varsta, fiecare ce si-a implinit vsisul de a termina sau de a fi in frunte a primit o medalie si o diploma.
Recordul cursei a fost din nou depasit: a treia oara castigator Adi Bostan 3h:48min:02sec . Ce poti sa mai zici. Ramai mut si aplauzi fara oprelisti un astfel de fenomen. Si peste tot extrem de modest si rabdator la finish cu noi cei din lumea a treia…
Pentru mine 8 ore, 22 minute si 54 secunte, locul 42 la categoria 40-49 ani (masculin), raman doar in clasament.
Ideea este un ca un inceput trebuie continuat….si de altii…
