Ciucas Maraton – 15 septembrie 2012

 

42 km + / – 2.350 m

 

Premiera pentru mine sa ma alatur organizatorilor in dorinta de a marca si recunoaste traseul, in special partea necunoscuta mie. Editia maratonului Ciucas din 2012 s-a vrut a fi, din cel putin doua puncte de vedere, o editie experimentala pentru miscarea de trail running din Romania: primul ultramaraton (solo) de 100 km si primul maraton fara taxa de participare.

Mihai Zlavog-organizatorul principal si Dragos State-Sef Salvamont Cheia, doi dintre cei ce alearga constant la cursele de trail running. Pe Dragos mi-l aduc aminte din primavara 2012, de la Semimaratonul Intersport Brasov. Am ajuns si eu in ,,categoria” lui. Insa Mihai face parte din din categoria ,,greucenilor” alergarilor montane, cred ca undeva in primii 10-20 dintara.

Deci cu o saptamana inainte de start (dupa ce, dimineata de duminica fiind, plec devreme dinBrasovcu destinatia Cheia), cu greu gasesc sala de sport in jurul carei va gravita o mare de oameni peste nici o saptamana.

Acum, nimeni in zona, doar portarul motaia alene in cupola de sticla de la intrare. Ii sun pe baieti si aflu ca nu sunt in Cheia, ci la cabana Muntele Rosu. Dupa voce, i-am trezit. Ora 9 abia. La 10 ajunge la sala de sport o formatie mai numeroasa si aflu ca sambata au fost la marcarea si recunoasterea traseului de ultramaraton, de 100 de km.

Cum suna: 100 km… Individual, nu in echipa… Si in timp limita de 24 de ore, adica cel putin 6 ore de alergat noaptea prin padurile incalcite intre Maneciu si Cheia.  

Ne facem treaba de organizatori-voluntari (agatam in copaci, pe garduri si chiar pe pietrele de pe pajistile alpine, alternative benzi alb-rosu si galben-negru), dar doar pana la noua cabana Ciucas. Traseul frumos, iar eu pentru prima data in zona nordica a Ciucasului.

Ne despartim precipitat la cabana, pentru ca Dragos este chemat prin 112, la un accident de ATV (!), cu victima (nu deces), undeva prin Muntii Grohotisului. Asta fiind duminica la ora 16… In mass-media nu a aparut evenimentul si e mai bine asa.

Asta fiind zise sa trecem la treaba.

Vineri seara, evident dupa banking, plecam in graba spre Cheia. Pe drum intunericul se face stapan. Ajungem noaptea in Cheia.

Dar ce-avem noi aicea? Pai, mare nenorocire la Sala de sport: masini de-a valma, iar pe poiana interioara inverzita, tronau deja zeci de corturi. Pe strada gasim o spartura intre masini, parchez si ne stabilim cartierul general la cort. Inspectam locatia. Lume buluc. Ii salut pe cunoscuti, in primul rand pe Nusu. In sala, pregatiri pentru inscriere, dar si doua cozi, fiecare cu rostul ei: la una identificarea, primesc un numar, cu care la a doua se valideaza inscrierea. Pachetul de start, straveziu in lipsa taxei de inscriere. Deci fara tricou cu logo-ul competitiei, dar primim ca amintire o esarfa verde brotac. Sedinta tehnica scurta. In esenta sunt 3 curse pentru adulti (semimaraton, maraton si ultramaraton) si cursa copiilor. Undeva la 600 de participanti.

Iute la somn, deja e trecut bine de 11 (23 conform lui Radu…), dar somn numai pana la 7 dimineata. Vreau neaparat sa prind startul la ultramaratonul de 100 km. Au cu totii o determinare in plus, se vede pe fata lor, deloc somnoroasa. Preocupati, concentrati si chiar ingrijorati. La 8 au plecat… Primul sosit este asteptat undeva inainte de miezul noptii, deci dupa 17 ore, cand noi (semi si maratonistii), ne vom fi facut de multisor ,,numarul”.

Incet, incet toata lumea se strange la start. Intr-adevar, strategia fara taxa a adunat o avalansa de alergatori. Benefica este deschiderea celor mai tineri catre alergare, asta se vede in afluenta de la proba ,,scurta”: semimaraton.

Ritualul classic al rock-ului de incalzire. Fratele lui Mihai gestioneaza corespunzator statia de amplificare.

E 10 dimineata.

Si: 3, 2, 1, START! Plecam puternic motivati de hora a la Phoenix de la 907 m altitudine:

http://www.youtube.com/watch?v=OF6345WQark&feature=related

Primii 300 de metri asfaltati, in linie dreapta sunt rapid ocupati de ,,balaurul” alergator, amestecat si p e alocuri strident colorat. Senzatia de multime e coplesitoare. Se simte un freamat de concentrare si de emotie mai mult sau mai putin gatuita.

Dreapta si apoi stanga brusc pe drumul prafuit de acces la vilele din Cheia, apoi Politia opreste traficul pe DN1A pret de cateva minute pana ce trece suvoiul…

Incepe asaltul padurii. Fiecare alearga cum poate (de inghesuiala) pe drumul forestier, care se transforma in poteca dupa primii 2 km de la plecare. De-acu la deal. Tin pasul de alergare, desi e panta. Poteca neincapatoare, lumea agitata de traficul pe un singur sens gen (sic!) DN 1 in w/e. Usor, usor plutonul se intinde, iar la km 3,5 cand ne despartim de colegii de la semi, incepe sa fie bine.

Primul punct de alimentare la km 8,5 in Poiana Stanii. Prind in zbor 2 pahare cu lichid (ghinion: apa) si hai la deal, ca pana acum a fost o dulce incalzire. Alerg si nu prea, panta creste progresiv in grade. Din sens contrar ne lovim de unul care face off-road cu un Range Rover. Sa-i cada cardanul, sa-i…!!! Numai de bine.

Am facut treaba buna cu marcajele saptamana trecuta: sunt vizibile, dese si intr-o succesiune buna ochiului.

Prima parte a urcusului e gata. Bice la coborarea pe Plaiul Boncuta pana in pasul Boncuta (1.078 m alt.), unde toata lumea nu gusta deloc o bucla de 3 km de forestier dus (la vale)-intors (la deal). N-am a face altceva decat sa-i numar pe cei din frunte: vreo 50. Cu Nusu fac un give-me-five. La intoarcere ii numar pe cei de dupa mine. Peste 60. Treaba de contabil, nu-i asa?

Stau relativ bine, in nota obisnuita. Caldura verii e o amintire.

Panta cea mai lunga incepe acum pe Culmea Vaii Stanei. Merg in ritm sustinut alaturi de ceilalti. Incep sa prind din urma pe cei din fata. Vreo 10. Il depasesc si pe amicul Petru Cic (neobisnuit de lent). Scapam de padure si de urcus in Curmatura Stanii (km 22-alt 1.435 m alt). Trecerea pe curba de nivel pana la Saua Chirusca (1.567 m alt, km 25) ce intersecteaza traseul marcat ce duce spre Zanoaga-Gropsoarele, face toti banii!

Ocolesc un izvor plin de namol si stiu ca nu mai e mult pana la cabana Ciucas (1.595 m alt). Ceva padure, la inceput pe coborare, apoi in urcare si dintre molizii rari apare cabana. Un arc de cerc pe poteca si ajung la checkpoint-ul si punctul de revitalizare de deasupra cabanei Ciucas. Sunt la km 27 iar ceasul arata orele 13,30. Un calcul rapid in timp ce ,,rad” multe lichide si ma gandesc la un timp sub 6 ore la finish. Caut ceva fructe. Doar niste mere amarate sunt in oferta organizatorilor. Bune si astea.

In fata, ultima, dar cea mai grea incercare: urcusul pe Varful Ciucas (1.954 m alt). La inceput se poate alerga, dar ajuns in saua de sub Vf Tigaile Mari, incepe calvarul. Din stanga vin cei care au terminat deja ocolul varfului Ciucas. Resimt valcelul de sub Tigai, dar varful e mai aproape ca niciodata. Ultima parte a urcusului ma face sa-mi para rau ca nu am betele cu mine.

Hai-hai-hai! Ies sub varf, dar traseul nu duce chiar pe varf, ci il ocoleste putin sub el. Punct de control si incurajari frenetice din toate partile.

E 14,30, adica 4 ore si jumatate de la plecare.

Musai dupa o urcare tare, vine si o coborare cu nabadai. Incerc din rasputeri sa alerg la vale cu grija maxima la fiecare pas. Poteca e ingusta, prafuita si pe alocuri ascunsa de iarba mare. E ca un sant. Periculos. Ba mai si cedeaza uneori.

Gata cu temerile ajuns in Saua Tigailor (1.745 m alt.), de unde organizatorii si sagetile cu vopsea rosie ma reintorc spre cabana Ciucas. O noua premiera pentru mine. Chiar imi lipsea partea asta din Ciucas. Coborarea (petrecerea…) continua mai mult decat speram. Si asta pentru ca ce-am coborat, trebuie in buna parte urcat. Vremea e buna, nu ma doare nimic, asa ca trag moderat.

In sfarsit , ajung dupa o portiune de plat, inapoi in saua de sub Vf Tigaile Mari  (km 32).

Au trecut 5 ore. Fortez un pic cu gandul la baremul autoimpus de 6 ore, cam tot atat cat am scos la Maratonul din Apuseni din vara (5 ore si 55 min.)

Reajung la cabana Ciucas (km 32), de unde tot coborare spre valea Berii. Prima portiune este extrem de abrupta si a fost capitonata de proprietarul cabanei cu un ,,parchet” in forma de bradut, din traverse de cale ferata. Traverse din beton armat. Ingenioasa solutie pentru accesul auto, vara, ca iarna doar senilatele se incumeta. Drumul se arunca puternic pe Valea Berii are mult praf si plin de plimbaretii de w/e. Din urma ma ajunge Petre Cic. Alergam impreuna pana la fantana profesor Dobrescu si de aici o ia usor inainte. Iar urcus, dar ultimul!

Check point si alimentare la cabana Muntele Rosu (km 36, 1.280 m alt). 5 ore si jumatate trecute. Sunt la limita in lupta mea cu bariera celor 6 ore.

Trag cat pot de tare pe coborare pe Plaiul Muntele Rosu, prind lunca Vaii Tampa, apar din km in km numarul lor, il prind aproape pe Petre dar nu-l mai ajung pana la sosire. Sosesc increzator cu steagul fluturand incurajat de multime si de mascota competitiei: domnul castor.

6:00:33! Mi-au lipsit 33 de secunde !   Viteza medie 6,99 km / ora. Locul 13 la categoria 40-49 ani.

A fost o tura frumoasa cu multe pete albe sterse si cu multumirea participarii onorabile la o competitie deja sedimentata in calendarul de trail running.

Moment unic la premiere: s-a nimerit sa fie 42 de premiati in total, cate unul pentru fiecare din cei 42 de km ai maratonului. Si fiecare a primit si ridicat la cer cate un lampadar colorat.

Spectacolul nu s-a oprit: foc de artificii ca de anul nou la sosirea primilor doi veniti de la ultramaratonul de 100 km. Intre ei doar un minut.  15 ore si 11 minute. Parca a luat foc toata statiunea! Moment fara egal…

 La somn pana dimineata cand, vine la ora 7,57 (la limita baremului de 24 de ore) si ultimul din cei 56 , din  care 3 fete, ce au terminat ultramaratonul.  Are cortul chiar langa noi…

 M-am hotarat: la anul, suta de km…

 

Codrin

http://www.youtube.com/watch?v=OF6345WQark&feature=related

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=QnDnr6tbB18

http://www.youtube.com/watch?v=n9BrWKddsjo

http://www.youtube.com/watch?v=7O9vnBfSEXU&feature=relmfu

http://www.youtube.com/watch?v=B8TfoIMAY1M&feature=relmfu