O trilogie montana de-o luna

PARANG-POSTAVARUL-RETEZAT

Prima treime: PARANG – 21 iulie 2012 –Maratonul Transalpin

 

Ceva ce se anunta din start inedit, diferit fata de celelalte alergari pe munti.

Si chiar asa a si fost.

Primul amanunt: fara taxa de inscriere. Dar asta insemna din start lipsa pachetului  tehnic la validarea participarii: tricou ( mai mult sau mai putin tehnic),  ,,provizii “ de drum (energizante-geluri sau batoane) de la sponsori, materiale promotionale specifice, etc.

Sponsorii, oricat de darnici ar fi, nu pot sustine logistic un maraton montan fara minim 4 puncte de revitalizare si un minim de voluntari. Sa nu uitam ca este vorba de Parang: Valea Lotrului pana la Lacul Calcescu (1.925 m), Saua Piatra Taiata (2.225 m),  creasta principala, Vf. Setea Mare (2.365 m), apoi coborare catre Lacul Vidal si reintoarcere pe la Lacul Calcescu inapoi. Adica totul adus  exclusiv cu spatele.

Nimic din toate acestea.

Practic erai pe cont propriu: cu apa, cu energizante, cu orientarea in teren . Au fost totusi 4 puncte de control: la intrarea de pe Transalpina pe forestierul de 5 km pe Valea Lotrului, langa Lacul Calcescu si la iesirea in creasta. Si iar ca o particularitate, se aplica o stampila de control pe harta primita la start. Ceva inspre orientare sportiva.

Organizatorii au combinat astfel o etapa din circuitul de trekking Stafeta Muntilor, cu o etapa  de maraton montan, doar ca maratonul  era ruda saraca, acceptata dintr-o necesitate de promovare mai larga a Festivalului Sporturilor Montane. Si ca sa si dovedeasca ce competitie e prioritara, cu putin inainte de eveniment, maxim doua saptamani, maratonul de 42 de km tip circuit, clasic a fost ciuntit la doar 31 de km.

Asa ca vineri noaptea (20.07.2012), pe la 23 si un pic, am ajuns via Brezoi-Voineasa, in zona Obarsia Lotrului, o zona montana ,,rau famata”: lume pestrita, cazata gen Herculane la marginea drumului, cu cortul pe acostament, cu focuri arzand, zarva si manele, gratare si alte lucruri ce fac oroare inspre cei vegetarieni.

Drumul lung si intunecat de padurea ce parea ca inghite tot. A ramas raiul forestierilor lacomi. Dar fata de precedenta descalecare in zona, acum padurea a devenit multinationala. Anunturi din loc in loc ca aici e stapan Holzindustrie Schweighofer. Nu ne vindem tara…fara comision…

Privilegiu maxim (privind in urma la tura de vara Alpin Club Brasov petrecuta cu multi ani in urma): cazare, la cort cei drept, direct in ,,curtea “ Cabanei Silvice Obarsia Lotrului. Ditamai pasunea cu iarba neteda, cu o alee flancata de mici molizi. Loc berechet pentru toata lumea. Ba mai mult, organizatorii au declansat si un solid foc de tabara, in jurul caruia deja se canta frumos, despre munte, de ceva vreme.

Hai, repede cu pusul cortului ca maine avem treaba! Vreme de miez de vara, secetos, calm si calduros.

Bun, trecu noaptea, se crapa si de ziua. Prognoza traznet: numai soare, soare si iar soare. Cald, cald si iar cald. Nu tu o adiere de vant, o roua, ceva racoros acolo.

Dintre cunoscuti, prezent doar d-nul Covaci Constantin, de aceeasi categorie cu mine (40-49 ani). Venit cu familia.

Hai la start, adica pe DN. Organizatorii se roaga de participantii la trafic sa incetineasca in jurul gramezii de la start. Nici tipenie de politist in misiune.

Orele 9: START! Doar 38 de alergatori au reusit sa termine in final. In spatele nostru vor pleca in drumetie, echipele de la stafeta.

Primii 5 km asfalt proaspat de Transalpina: cabana Obarsia Lotrului, neschimbata (in bine), flotantii de sezon (culegatori de ciuperci, afine, zmeura) si salasurile lor din folii de plastic si lemn. Si neaparat cohorata de aiurea si aiurita de pasunisti. Paream noi ce incepeam sa ne chinuim alergand, o ceata de ciudati. Chiar dintr-un grup de curiosi, unul m-a intrebat: ce castigati? Zero a fost raspunsul meu, iar reactia vocala a grupului ascultator de manele a fost pe masura. Undeva intre dispret si acea superioritate tipic asociata regnului in alb imbracat.

Cum viteza pe orizontala nu dezvolt si nici nu pot mentine decat inspre 10 km / ora, m-am trezit incet- incet pe la coada plutonului, deja intins suficient. Trecem de intersectia cu breteaua ce duce la Petrosani prin Groapa Seaca si de aici incepe urcusul pe Valea Lotrului spre izvoarele din Lacul Calcescu.

Cald, soarele deja nu mai avea obsacole din partea padurii. Alerg pana la capatul drumului, apoi un drumeag transformat in poteca ceva mai larga, imi pune frana alergarii. Definitiv.

Km 10.

Trag tare la deal. Iar am plecat fara bete. Asta e… Depasesc primii iepuri la intrarea in jnepenis. Se vede creasta. Lumina de vara. Torida si secetoasa. Ceva umezeala  printre jnepenii uriasi. Fara de veste, pentru ca traseul era o noutate absoluta, ajung la lacul Calcescu (1.925 m). Al doilea punct de control. Adaparea si dusul de rigoare, stampila pe harta si hai ca poti.

Trec de Lacul Zanoaga Mare, complet secat, incredibila priveliste. Hopa ii vad pe multi dintre cei ce au plecat ca din pusca. O placere sa alergi pe iarba, in usoara urcare. Nici o oaie, nici un cioban, nici urma de caine ciobanesc. E clar, seceta i-a alungat.

Urc  spornic si pana in creasta las in urma chipuri marcate de zapuseala. Nici urma de izvoare pana aici. Greu, dar ajung in cresta in Saua Piatra Taiata (2255 m). E altceva. Zari intinse, parca fara sfarsit: Parangul in splendoarea lui, in spate departe Retezatul, Capatanei si Lotrului vecini. Pe cresta orice urma de oboseala dispare brusc. O bucurie fara margini. Imediat dupa vf. Setea Mare (2.365 m) altitudinea maxima a turei, cam la mijlocul distantei, dupa Saua Plescoaia (2.215 m), pe un platou nesemnalizat in nici un fel , apuc drumul de coborare spre Lacul Calcescu, nu inainte de a-l saluta pe Costel Covaci.

Cobor ,,ciobaneste”, fara frana pe Hornul Lacurilor (ce  aduce cu Hornul mic din Malaiesti), ce duce la Lacul Vidal. Lacul nu are egal. Scurtez ocolind prin stanga lacului, apoi prin jnepeni inapoi la Lacul Calcescu si de aici intoarcerea.

Nu mai opresc nicaieri, dar ca de fiecare data cand mi-e traseul mai drag, prind o brazda de iarba si calc aiurea extrem de stramb. Doare. Ma opresc, evaluez durerea si concluzionez ca sunt in regula. Ma intalnesc cu primele echipe de la Stafeta . In urcare.

Mult prea cald, dar ma arunc  in primul izvor puternic, alimentat subteran din zona Calcescu. Destul de multa lume participanta la stafeta.

Adio jnepeni, din nou in padure, nu prea multa vreme si forestierul. Un coleg de suferinta are motive serioase: muschii gambelor s-au blocat si se chinuie sa-i repuna in functiune. Cred ca senzatia de neputinta e socanta. Sper sa nu o ,,experimentez” niciodata.

Dar ceea ce a urmat nu are comparatie: odata ajuns la asfalt, adica sambata la amiaza, pe la 1 jumatate, week-end-ul era in toi. Coloana nesfarsita de masini pe ambele sensuri. Poluare de toate felurile. Cel mai mult ma deranjeaza urletele celor ce au doua zile la indemana sa-si demonstreze virilitatea. Ei la volan forjand in sprint auto, ele zalude prin trapele masinilor. Lume pestrita prin care niste fraieri, la peste 30 de grade, in plin soare se chinuie alergand fara scop, ferindu-se de asii asfaltului.

Ajung bine la finish dupa 4 ore si 22 minute, locul 12 la general.

Costel Covaci, vine dupa mine si cu oarece naduf, trage concluzia: uite ca si cineva cu kilograme in plus poate sa fie in fata…

Nu ramane decat sa sper ca la anul, organizatorii vor aduce in zona un marathon montan adevarat, dupa toate regulile, pentru ca Parangul merita onorat si promovat asa cum se cuvine.

 

Codrin

http://drumetiimontane.ro/prezentarea-traseului-pentru-festivalul-sporturilor-montane-transalpin

http://drumetiimontane.ro/articole/diverse/clasament-general-festivalul-sporturilor-montane-transalpin