Am oscilat intre a denumi prezenta postare “Daca Bear Grylls are fi avut bicicleta” sau “Nu mai vin niciodata”.
Start din curtea liceului sportiv cu iesire in dreapta pe alee catre Str. Castelului. Ambuteiaj inevitabil datorita ingustimii aleii si a numarului mare de participanti. (de ce vor fi ales sa ne imbulzim aici ca oile ?) Ne regrupam pe George Cosbuc si pornim apoi catre maternitate unde facem stanga si incepem in urcare usoara catre Pietrele lui Solomon, urmand ca de acolo sa incepem traseul de MTB pe Drumul Galben.
Am facut acest traseu de urcare inspre Poiana Brasov de nenumarate ori asa ca stiu inclinatia pantei, curbele, configuratia traseului. Ma asteptam sa gasim mult noroi atat datorita ploilor din ultima vreme cat si a exploatarilor forestiere din zona, dar din fericire pt noi drumul era in perfecta stare si uscat. Ajungem in Poiana Brasov, unde ne indreptam catre Partia Bradul, o traversam si incepem o scurta coborare catre partia de sanii. Traversare a partiei in diagonala, trecem prin spatele Caprei Negre si ne indreptam catre Drumul Vechi si Popasul Caprioarei unde este primul punct de alimentare.
Nu ma opresc. Apa nu am consumat, ma simt bine asa ca imi continui traseul urmand aproximativ 100-150m soseaua si fac dreapta prin padure. Pedalez scurt prin padure si aproape de o noua traversare a asfaltului, la coborare, imi fuge roata spate pe iarba stanga-dreapta, dar reusesc sa ma mentin pe bicicleta si sa nu cad. Am scapat, o cazatura la viteza aia punea punct traseului pentru mine.
Traversez soseaua, ma inscriu intr-un scurt push-bike apoi pe o carare cu urcari si coborari catre Rasnov. Dupa un timp, de aici urmeaza ceea ce nu mi-as fi dorit sa vad la un concurs de XCM: o coborare extrem de tehnica si lunga, pe bolovani.
Ajung la o noua traversare a soselei, printre monstruletii de la concursul national de raliu. Ce-as mai fi stat sa ii vad la treaba !!..
Intru pe o scurta alee betonata in usoara urcare pe care o parasesc si ma trezesc la un moment dat ca nu mai vad nici un marcaj de traseu. Hopa, am ratacit drumul, asa ca o iau inapoi uitandu-ma cat mai atent sa zaresc un prim marcaj de la care sa ma reincadrez. Il vad ! E marcaj cu vopsea pe un copac ce indica directia dreapta, iar eu facusem stanga. O privire mai atenta ma lamureste de ce l-am ratat… sageata era facuta in extremitatea drepta a copacului nu in centru asa ca sansele de a il rata erau mari.
Ma simt slabit de cativa Km asa ca mai avansez 2-300 sute de metri si ma opresc sa infulec primul sendvis, caderile de glicemie de la ultimele curse m-au invatat ca e bine sa am ceva de mancare.
Traversez culmea si ma indrept catre Valea Carbunari si al doilea punct de alimentare unde cu suprindere si inmarmurit constat ca trebuie sa imi torn singur apa in pahar. JJ La nici un alt concurs nu s-a mai intamplat asa ceva….
Stau vreo 10 minute in punct sa ma alimentez si hidratez, iau si 2 banane cu mine si ma indrept catre “Dealul Golgotei” ce nu ma incanta deloc. L-am mai parcurs si acum 2 ani si stiu ca il voi cuceri numai in push-bike mai ales ca soarele arde nemilos. De aici incepe urcare continua catre Poiana Cristianului pe langa Bisericuta Paganilor. Portiune de traseu pe care reusesc rar sa ma urc pe bicicleta, in mare parte imping la ea si nu pot decat sa ma felicit pentru traseele montane parcurse, acum am suficienta tehnica incat sa stiu cum sa urc la deal ore si ore, una dupa alta.
Trec pe langa bisericuta, arunc o scurta privire in dreapta si imi doresc sa fi avut timp sa o iau pe carare si sa urc din nou pe imensa stanca ce seamana cu o nava rasturnata. Peisajul este magnific, ai sentimentul ca Bucegii ti se astern la picioare. Dar nu se poate de data asta. Timpul este limitat, termnenul maxim pentru permitere acces la urcarea in Postavarul este 15:30 si eu mai am la dispozitie aproximativ 1:30 ore.
Continui sa imping la bicicleta pe o bucata de traseu parcursa in trecut, dar la coborare, si ma indrept catre urmatoarea traversare a soselei unde constat cu stupoare ca trebuie urcat ditamai malul de pamant de langa sosea pentru a ma inscrie in traseu prin padure si pe o carare tehnica.
Dupa iesirea din padure, traversez de 2 ori un parau si o fac in viteza ca sa arunc cat mai multa apa si sa ma racoresc la picioare. In drum, depasesc un concurent (Marius, ne vom cunoaste mai bine), vorbeste la telefon si ma gandesc ca s-a hotarat sa nu mai continue asa ca isi poate permite o pauza.
Ajung la Popasul Caprioarei unde trebuia sa fie al treilea punct de alimentare, dar surpriza !!! Nu mai e nimeni, iar un alt concurent (Ovidiu, viitor partener de surghiun) imi spune ca nici el nu i-a gasit desi a ajuns la 15:27 si acum este déjà aproape 16:00. Prin noroc a reusit sa isi umple bidonul cu apa de la o cismea de langa restaurant.
Ne ajunge si colegul de suferinta din urma si ne consfatuim: el ar vrea sa renunte, dar il convingem ca vom termina traseul urmand sa abordam totul cat mai lejer si sigur.
Ajunsi din nou pe Bradului, unde alt concurent isi peticeste camera. N-aveti o camera in plus ??!! Ba da, ii ofer una de la mine. Din pacate sunt a 3 persoana care are camera, dar nu cu tipul de ventil potrivit pentru janta sa. Il lasam cu parere de rau in urma (ar fi fost excelent sa ne marim grupul de incapatanati) si in curand ne inscriem in urcarea pe Drumul Rosu. Lawrence al Arabiei trebuie sa se fi simtit la fel in desert. Doar ca pe drum noi aveam parte de praf si pietre, el de nisip. Soarele fierbinte ne arde mainile si gambele, iar capul incepe sa fiarba.
Urcarea pana la Cabana Postavarul o facem cu usoare opriri pentru recapatarea suflului si odihna. Ajunsi la cabana, Marius (déjà ne prezentasem fiecare) ne ofera cate o “bere fara satisfactie” (adica fara alcool) si o bem pe nerasuflate. Reconfortati, trecem pe langa un Range Rover ce aduce de sus 2 fete de la ultimul punct de alimentare. Vazandu-le, Marius intra in vorba cu ele si ne promit ca isi vor anunta colegul ramas inca sus ca ajungem. El urmeaza sa ne indrume pentru continuarea traseului. Ce vorbesti ??!! La cateva sute de metri il gasim coborand cu un alt concurent (in conditiile in care fetele au coborat cu masina el era la o distanta scurta de ele) JJ Inca una din nenumaratele gafe de organizare. JJ
Il invitam si pe noul coleg sa isi continue cursa cu noi, dar placute de frana s-a tocit asa ca s-a terminat, va trebui sa coboare cu autobuzul.
Ajunsi aproape in creasta trecem cu bicicletele prin gardul rupt de sarma !! Al naibii traseu de MTB ! Sa mori de ras, auzi: sa treci cu bicicleta in brate prin gardul de sarma rupt !! Bicicleta sau 100m garduri ???!!!
Ne bucuram, de aici ne asteapta 20 km de coborare pana in Brasov. Numai pentru asta si tot a meritat sa ne caram pana aici. J
Dar, deloc de mirare, coborarea este de la inceput pentru downhill, in nici un caz de XCM !! In prima parte pe Kanzel-ul acoperit de iarba. Sunt curios cati dintre concurenti ai executat cei 100m coborare pe bicicleta. Aproape de telecabina, sub ea, facem stanga si ne inscriem pe o carare lata de 20 cm, cu bolovani si radacini asa ca o parcurgem difil. La capatul ei, o noua surpriza pregatita de organizatori: coborare pe Partia Lupului!! Nu ne vine sa credem, partie neagra la ski coborata pe bicicleta!! Traversam si Lupului si continuam pe o carare execrabila. Imposibil de parcurs de un concurent mediu (ca majoritatea celor inscrisi) pe bicicleta, extrem de accidentata.
De aici incepem sa injuram si sa ne intrebam pana aproape de Brasov de ce oare a fost ales aceste traseu pentru coborare. Nu te poti uita decat la carare si nimic altceva. 20 de cm, cu pietre, mici saritori de bolovani si radacini, asa ca dupa 20-30m pe bicicleta trebuie sa te dai jos si sa parcurgi la pas.
Abia aproape de Brasov incepem sa ne bucuram cu adevarat de o coborare pentru XCM. Carare lata, bolovani si obstacole in numar acceptabil.
Ajunsi in Saua Tampei Ovidiu surpinde o vulpe, iar Marius “cobeste”: sper sa nu apara toate personajele din poveste. Continuam pe poteca catre Iepure si la un moment dat vad in fata celalalt personaj: in mijlocul cararii, surprins ca la ora aceea mai sunt turisti. Ursul. Incepem sa haulim si se indeparteaza de noi. Ramanem precauti, nu este de talie mare, deci s-ar putea sa fie insotit de mama.
Cand prindem aleea de sub Tampa pedalam mai tare. Simtim aproprierea de finis asa ca ma inscriu in fata pentru a-i avertiza de cele 2 saritori de piatra.
Am ajuns in final si in curtea liceului!!! Organizatorii obositi si ciufuti ne asteptau demult sa predam cipurile. Dar nu! Ne permitem sa facem ceea ce e al nostru: intram pe teren si traversam linia de finis toti 3 in linie!
Dupa 11 h si 10 minute de la start am ajuns si la finis. Un pic cam obositi, bucurosi insa ca am reusit sa ne invingem slabiciunile si sa ne depasim limitele cunoscute.
Multumesc lui Marius si Ovidiu pentru ca au fost pe ultima parte traseului cu mine. Categoric daca nu erau si ei prezenti sa ne sprijinim unul pe altul, sa ne incurajam nu terminam cursa. O data din cauza oboselii cat si pentru ca singur nu ar mai fi avut nici un farmec sa bat atatia km prin padure pe un traseu aproape impracticabil unei biciclete normale.
In final am terminat cursa insa amintirea pe care mi-au lasat-o organizatorii si traseul ales este extrem de negativa. Nu pot avea decat cuvinte de dezaprobare. Raman in urma concursului cu ideea ca am fost folosit. Un concurs organizat de cativa pe cheltuiala multimii fara ca aceasta sa primeasca respectul cuvenit.
Stimati organizatori, tratati-i pe participanti ca pe clienti. Noi cei care nu avem sanse de podium asta suntem: clienti !! Venim la concursuri pentru placerea de a concura, pentru ca ne place atmosfera de la concursuri, pentru ca vrem sa refacem traseul peste un timp, pentru ca dorim sa ne bucuram si privirea, nu numai muschii. Dintre toate acestea nu ne-am ales decat cu muschii exersati.
Cred ca din ce in ce mai multe concursuri de acest fel vor incepe sa fie privite ca niste afaceri. Daca sunt afaceri, atunci luati aminte ca puteti iesi in pierdere, iar asta nu trebuie sa afecteze in nici un fel siguranta si placerea participantilor. Nu va ajung banii pentru o organizare onorabila a evenimentului? Atunci mariti taxa de participare sau aduceti bani de acasa.
Stim ca nu vom fi pe podium, dar ne asteptam sa fim tratati cu respect avand in vedere ca suntem clientii, “sponsorii” vostri.
Problemele de organizare:
1) Marcaj:
- culorile alese pentru benzile de plastic colorate –negru pe o parte si alb pe cealalta
Dificil de urmarit in padure cand “alergi” cu 10-20 km/h. Te intrebi daca ce vezi este o iluzie, este o creanga rupta sau marcajul. Oare lumina filtrata de coronament nu iti joaca cumva feste?
- distanta mare intre marcaje
Daca un om se deplaseaza in mers cu o viteza de 4 km/h atunci la un concurs de bicicleta, unde viteza este 2-3-4 ori mai mare, inseamna ca trebuie sa vii cu un marcaj mai dens decat cel turistic.
Justificarea ca au fost destule benzi pe traseu, dar au fost furate nu tine. Se fura in apropierea localitatilor nu si in mijlocul padurii, la mama naibii. Daca se fura langa localitati atunci dispar toate pe o raza de X metri, nu doar din loc in loc.
- semnele de directie aplicate cu vopsea
Vopsea caramizie aplicata in padure??!! Pai este similara cu culoarea capatata de un copac cand putrezeste!!! In loc sa ma bucur de traseu trebuie sa stau concentrate sa nu ratez vreun semn.
Cand marchezi un traseu te asiguri ca nu folosesti culori pe care le intalnesti in mediul respectiv. De aceea indicatoarele de directie de pe marginea soselei sunt albastre si nu verzi !! Ca sa le poti observa si sa nu se piarda in vegetatia de pe marginea drumului.
Din cauza marcajului slab executat am ratacit traseul la un moment dat, iar arbitrul de la P4 ne-a specificat clar sa avem grija la coborarea din masivul Postavarul pentru ca multi au ratat-o. Adica cum? Nu ar trebui traseul sa fie intuitiv, bine marcat sau arbitri care sa dirijeze concurentii in punctele cheie? Nu este un concurs de orientare turistica.
2) Traseu:
Din totalul de 369 de inscrisi 70 au fost la tura lunga. Multi s-au exprimat clar ca traseul nu a fost de XCM ci de downhill, atat cel lung cat si cel scurt.
Stimati organizatori luati aminte:
- a cobori partia Kanzel sau Lupului pe bicicleta nu se inscrie la categoria XCM, ci downhill
- noi, gloata, grosul care achita taxa de participare venim cu propriul echipament si dorim sa mai mergem si la alte evenimente, nu sa ne trezim cu bicicletele distruse in urma unui astfel de traseu.
- km intregi parcursi pe carari avand 20cm latime nu sunt interesanti. Nu poti sa admiri peisajul, sa te bucuri de calaritul bicicletei. Noi astia multi venim ca sa ne bucuram de multe alte aspecte decat locul pe podium.
- excesiv de multe portiuni dedicate push-bike
3) Harti:
Nu exista nici o concordanta intre lungimea traseului si hartile de pe site. Pe site scrie ca traseul are 70 km, harta traseului de pe Bikemap ofera 68.1 km, harta 2D a traseului ne lamureste ca sunt 71 km, iar in final pe baza masuratorii kilometrajelor instalate pe biciclete constati ca sunt in final 75 km.
Diferenta de nivel a traseului pe site indica 2800m, iar harta de pe bikemap 2360m. In care sa te increzi, pe care sa o iei de buna ?
Domnilor, luati metrul in mana si masurati o data si bine!!
4) Puncte de alimentare
Distanta dintre punctele de alimentare nu bate cu realitatea. Intre P1 si P2 trebuiau sa fie 17 KM, de fapt au fost vreo 20. La fel, a fost distanta mai mare intre P2 si P3.
Desi mai erau concurenti pe traseu persoanele din P3 s-au evaporat chiar inainte de termenul limita de acces la urcarea pe Drumul Rosu. Chiar daca nu mai ajungeam sub termenul limita, voi trebuia sa fiti in P3 pana la orele 17 – 18:00.
Fursecurile “chimice” din punctele de alimentare nu isi au locul la un concurs de MTB. Doar in raft la Metro unde stau cu anii din cauza termenului lung de garantie. Nu stiu daca ati observat, dar lumea nu prea se atinge de ele din cauza gustului execrabil.
Remus
Sursa trasee:
http://www.bikeromania.ro/brasov.html