Brasov Marathon – 27.04.2013

42 km,  +/-2.100 m

 

,,Bravi maratonisti, e treaba groasa pe partie, zapada sau noroi, dupa preferinta”

 

Din start vreau sa felicit CPNT-ul pentru initiativa de a ancora ferm Brasovul in calendarul maratoanelor montane!

Brasovul merita demult si din plin, un maraton pe poteci, alergate sau nu prea, i se cuvenea chiar! Recunosc, brasovean fiind, ca mandria locala a fost linistita si de acum incolo, trag nadejdea ca Maratonul de Brasov va fi un concurent redutabil pentru clasicele din Romania. Premisele sunt deja indeplinite. Au fost pareri impartite si ofuri nedisimulate, dar cei ce ne-au oferit o asa bucurie, merita felicitari, incurajari si ganduri bune.

Pe propria piele am trait din plin traseul, iar acum dupa scurgerea unui an, dupa multe alte curse, pot sa afirm si sa sustin ca a fost, pentru mine, cel mai GREU Trail Marathon din 2013.

                Fiind o premiera absoluta, inca de la inceput au aparut multe intrebari.

              Prima viza timpul limita: 7 ore. Cred ca marea majoritate a celor inscrisi, cu gandul la cele 7 ore, au rememorat timpul limita alocat pentru alte maratoane montane. Fie ca era vorba de EcoMarathon, Hercules Marathon, Apuseni Marathon, insusi Maratonul Piatra Craiului, 7 ore era un timp mult prea selectiv. Si asa a si fost: doar 57 de temerare si temerari s-au prezentat la start. Undeva la 9 ore, se impunea ca timp rezonabil si care se poate atinge si de cei care sunt mai la inceputul alergarii.

A doua nedumerire viza portiunea de traseu intre fosta Cariera din Poiana Brasov si Culmea Crucurul Mare. Probleama aparuse dupa o vizita in teren unde era in plina,,splendoare” o exploatare forestiera cu de toate: noroaie, drumuri aparute din senin, peisaje date peste cap si multe altele.

Ultima strangere de inima: Treptele lui Gabony, puse chiar la final. O grozavie ce isi avea rolul de a decima si ultimii stropi de vointa…

Norocul ne-a suras in dimineata startului. Caldura mare si soare generos. In Piata Sfatului, lume multa si buna si la Marathon si la Semimaraton.

START-ul in bloc in mare graba. Evident,favoritii s-au tot dus. Primul hop: asaltul Tampei pe drumul Serpentinelor. Culmea, desi e traseul meu clasic de antrenament (zilnic aproape), nu m-am simtit deloc in largul meu. Sa fie tratamentul cu vin rosu, modest de altfel (1 pahar in ultimele doua zile)? Oricum, chiar sub varf am schimbat alergarea pe mers. Imi era o ciuda maxima… Noroc de coborarea spre saua Tampei, unde ne astepta primul punct de hidratare.

Cei de la semi schimbau vitezele si turatiile din greu. Incercam sa imi aduc aminte de cei care urmau traseul maratonului. Si am avut timp destul la coborarea pana la intersectia cu drumul forestier, ce urca de la Iepure. Iar de aici incepe greul: urcusul! Prima parte pe drumul napadit de apa, apoi brusc la dreapta pe poteca. Ne grupam cativa si ajungem in sfarsit la Troita. Unde semi o ia la dreapta spre Stechil, iar maratonul, la stanga spre Crucurul Mare.

Dupa 1 ora si 20 minute de la start prindem urcusul zdravan catre Crucurul Mare. Si incepe calvarul. Din ce in ce mai cald. Langa mine, Hiroko, vedeta japoneza, tine bine trasa. Mai trece unul, altul si apoi se fac oarecum liniste. Noroc de umbra padurii… In sfarsit ajungem pe culme, unde urcusul nu se linisteste.

Cumva, cumva parca mi-am intrat in ritm odata cu primele usoare cocoase (coborari-urcari). Traseul, lat prin padurea indesata de molizi si brazi devine chiar prietenos. Uite-l si pe Silviu Balan (organizator) care ne ia fata. Inca putin si prindem iesirea in partia de schi Sulinar.

Soare cat cuprinde. Zapada, asemenea pe partie. Dar moale si pe alocuri lasa locul unui noroi clisos, lipicios si enervant. Mai e pana sus, pasii grei in zapada pana la glezne. Un calvar! Si ca totul sa ne fie potrivnic, unii fac si schi de primavara.

Deja fruntasii se intorc, iar intersectarea cu ei si mai ales cu ritmul lor, ma cam seaca de puteri.

In sfarsit apare si Varful Postvarul (1.799 m), un fel de solz de stanca la capatul partiilor.

3 ore fix pana pe varf. Un calcul subiectiv imi da tarcoale: inca 3 ore pana la finish? Poate ca da, poate ca ma insel. Repede la vale pe partia Kanzel, un ocol pe langa imensul rezervor de apa ce troneaza in Poiana Ruia, o portie de namoleala pe o panta descendenta ce aproape ma arunca la sol si prind poteca, paralela cu partia Sulinar. Schimbare majora de consistenta: roca fragmentata, multe radacini, poteca ingusta. Traversez partia Bradul si dupa 3 ore si 30 minute ajung rupt de sete la Cariera. Punct alimentare-hidratare extrem de binevenit.

De aici din nou spre culmea Crucurul Mare. Habar nu aveam de traseu, dar Silviu ne arata Golgota: direct in sus, pe marcajul banda albastra. Greu tata, greu. Urcus ca pe casa, noroc de bete. Si de un izvor izbavitor dupa 15 minute de urcus. Pauza de rehidratare si din nou la deal impreuna cu Hiroko si cu Velux (George Cojocaru). Trec de Pestera de Lapte, traznit de idea lui George de a o vizita. Fapt si implinit dealtfel!

Crucurul Mare in sfarsit!!! Climb over! La VALEEEE! In aceeasi formatie, gonim pe drumul facut dimineata, dar in urcus.

Troita si apoi Poiana Stechil. Caldura mare , dar umbra padurii asigura protectie termica. Stanga pe cruce rosie, incepe coborarea dura pana la APA: Fantana Dreptatii, unde ajung mototolit binisor. Buna si rece apa, ca intotdeauna. Deja au trecut 5 ore si 15 minute. E clar. Socoteala initiala a cazut. Peste 6 ore cu mult va fi la finish…

Grup nostru de trei trage compact. Trecem succesiv de Troita din Schei, fostul Liceu Forestier, pe sub telecabina. Ii pierd pe cei doi pe urcarea spre Treptele lui Gabony. Adica raman de caruta. Efectiv, brusc nu mai reusesc sa ma motivez sa alerg. Il salut pe Eugen care se indreapta spre finish…

Apar treptele. Gata, m-au teminat. Ma trag cu greu de ce pot, doar cu gandul de a ajunge pa Tampa. Sunt aproape epuizat… Fara apa, pe o caldura de vara (e ora 15), nu gasesc resurse pentru un declic. T                reptele inalte si dese sunt criminale.  La bancuta de sub pinul din poiana finala, ne asteapta voluntarii. Saracii, incearca sa fie SMURD-ul, dar pacientii nu raspund decat formal indemnurilor. Cu chiu cu vai, trec de releu, de Panoramic si urc a doua oara vf Tampa.

Din nou la vale, dar parca m-am trezit. In saua Tampei ii prind pe Hiroko si pe George, care culmea, raman in punctul de alimentare. O noua surpriza: coborarea in Racadau pana la bariera se face DIRECT si nu pe drum. Tare! Ai genunchii moi, aici ti-e finalul. Atent, cobor panta prafoasa si vad bariera. Mai am 25 de minute si trec de baremul de 7 ore. Ma repliez in a ma agata de obiectiv si trag cat pot.

O noua surpriza  neplacuta la capatul telecabinei. Cand ma asteptam sa o iau direct in jos pe trepte si apoi pe strada Suisul Castelului, voluntarii ma trimit la dreapta pe asfaltul aleii de sub Tampa. Odios baieti, odios!

Fac bucla, prind strazile finale si cu ceva obida trec linia de finish, fluturand steagul Aplin Club Brasov,  dupa 7 ore si 4 minute. Ulterior am aflat ca organizatorii au crescut bariera orara de la 7 la 8 ore.

Greu fu, dar pana la urma a meritat. Locul 31 din 48 de finisheri. Mai mult, doar 15 au terminat in mai putin de 6 ore…

Codrin

 

http://www.brasovmarathon.ro/clasamente/#m40m

https://www.youtube.com/watch?v=jBDVY9gKDrY

http://www.brasovmarathon.ro/traseu/#maraton

 

Brasov Marathon – 27.04.2013

[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-1.jpg]100OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-2.jpg]100
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-3.jpg]100
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-4.jpg]80
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-7.jpg]80
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-8.jpg]70
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-9.jpg]70
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-10.jpg]70
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-11.jpg]70
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-13.jpg]70OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-19.jpg]80OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-20.jpg]70OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-24.jpg]50OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-25.jpg]50OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-26.jpg]50OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-29.jpg]50OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
[img src=https://alpinclubbrasov.ro/wordpress/wp-content/flagallery/brasov-marathon-27-04-2013/thumbs/thumbs_maraton-brasov-2013-30.jpg]50OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Leave a Comment

Filed under Maraton

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>