Piatra Mare la superlativ – 22.10.2011

Sambata asta am fost in Piatra Mare si am urcat pe Drumul Nebunilor. Joi seara cand l-am auzit pe Sandu ca vom merge pe acest traseu, am spus: “ma recunosc in aceasta denumire, e de mine”. Cum sa nu ma recunosc daca am urcat recent pe Valea Bucsoiului impreuna cu Iosif fara coarda. Daca asta nu este definitia nebuniei, va rog sa cautati voi alta mai potrivita

Totusi, acest Drum al Nebunilor din Piatra Mare m-a dezamagit putin: nu a fost deloc “horror” (dificil si riscant) asa cum ma asteptam eu. A fost pe alocuri un pic haotic (balaureala prin padure), la care se adauga o urcare destul de
abrupta printre stanci si copaci. Dar nimic din periculozitatea la care ma asteptam eu. Cu toate ca adrenalina n-a clocotit in vene, a fost totusi un traseu superb. Iata de fapt reteta unui traseu la superlativ: vremea a fost la superlativ, peisajul de toamna a fost la superlativ, si “last but not least” – echipa a fost la superlativ. Toti participantii au adus cu ei doza minima de buna voie, umor si pasiune pt munte. A fost o tura de zile mari tocmai datorita spiritului de echipa care ne-a unit. S-a discutat despre catarare, problemele de conectare la internet pe RDS, dependenta de calculator (a lui Iosif:) ) si bineinteles despre viteza luminii (lumina care se incapataneaza sa nu-i lase pe neutrini s-o depaseasca; incercati sa va imaginati acest scenariu – lumina le striga peste umar neutrinilor: “bai, voi nu vedeti ca scrie clar ‘Zona de depasire interzisa’!!”).

Dar sa detaliez putin: aventura a inceput prin intalnirea de la Petrom (langa Kaufland) si a continuat cu echiparea celor 8 participanti (Sandu, Radu, Mihai, Florin, Dan, Razvan, Iosif, Andra) la Dambu Morii. Vremea, desi mohorata in imaginatia meteorologilor, s-a dovedit a fi si de data asta binevoitoare: cer senin si soare pe aproape toata durata traseului. Inca un pariu cu vremea castigat. Am pornit la ora 9:00 de la Dambu Morii pe un drum forestier care se desprinde spre dreapta inainte de bariera. Am mers pe el pana s-a transformat intr-o poteca printre brazi si macesi, apoi a intrat in padure. Regula a fost sa urcam pe muchia crestei, care coincidea in mare parte cu marcajul forestier.

Ne-am mai abatut uneori de la aceasta regula, de unde si balaureala amintita mai sus. In dreapta se vedea Postavarul, iar in stanga se vedea printre brazi varful Piatra Mare. Am continuat urcarea prin padure si am iesit la un moment dat intr-un luminis. De-acolo pana pe varf nu mai era mult. Am ajuns pe varf la 13:10, adica dupa 4 ore si 10 minute de traseu lejer. Nu ne-am grabit deloc: am mers incet si am facut multe pauze. Perspectiva era destul de buna: Bucegii se vedeau ca un catarg singuratic care iese din mare (dintr-o mare de ceata care plana asupra Busteniului); Postavaru se vedea inca bine, dar era deja asaltat de nori; in planul doi se vedeau putin Piatra Craiului si Papusa, dar mult mai infasurati in nori.

Dupa ce am facut cateva poze, am plecat spre cabana Piatra Mare, unde am ajuns la ora 14. Dupa o pauza de vreo 40 minute, am plecat spre casa. La cobarare nu doream sa o luam pe Drumul Familial, ci catre 7 Scari. Insa pana la urma datorita neatentiei am iesit tot in Familial. Nu-i bai, tot raul spre bine: asta ne-a permis sa coboram prin Prapastiile Ursilor unde sunt niste pereti de catarare superbi. Dar inainte sa ajungem acolo, ne-am oprit cateva minute la punctul de Belvedere. Am admirat peisajul de vis care se deschidea atat deasupra noastra (varful Piatra Mare) cat si dedesupt (pereti drepti de 70-80 m). Nu se recomanda celor care sufera de rau de inaltime. Am ajuns apoi la peretii de catarare din Prapastii, unde Razvan ne-a facut o demonstratie de catarare (la liber) cu bavareza. Ne lasa la toti gura apa.
Ne-am propus sa venim aici la catarare daca mai prindem o sambata frumoasa pana da zapada. Am mai mers un pic si am ajuns la Hornul Crenelat, pe care Sandu si Florin l-au urcat la liber cu ceva timp in urma. Alta bijuterie pt care merita sa revenim. Am ajuns la masini la 16:40, ceea ce inseamna in total 7ore si 40 minute.

Nu stiu ceilalti cum sunt (adica ce gandeau la terminarea traseului), dar mie imi parea rau ca s-a terminat asa de repede, desi n-am alergat deloc. De mult n-am mai avut ocazia sa admir peisajul asa cum am facut-o ieri in Piatra Mare. Cat de bine-venit este un astfel de traseu in care ai timp sa iei pulsul naturii, sa-i admiri culorile si sa te relaxezi.

Multumim lui Sandu pt propunerea traseului.

Andra